Age of Samurai. Sengoku Jidai

  • de

Am așteptat documentarul ăsta așa cum așteptam la episoadele din Game of Thrones și chiar nu pot spune că-s dezamăgit. Poate, pe alocuri, aș fi vrut mai mult. De fapt, aș fi vrut mult mai mult. Pentru că nu poți spune, în doar câteva ore, un secol și jumătate de luptă, de război civil neîntrerupt.

Sengoku Jidai, adică „warring state”, fix asta e, perioada de prin a doua jumătate a secolului al XV-lea și până pe la începutul secolului al XVII-lea, când Japonia a fost „reunificată”. Și, sincer, nu știu oameni care să nu fie, dacă nu pasionați, măcar curioși despre samurai, despre ninja și despre toată acea perioadă istorică a Japoniei din care regăsim frânturi în unele filme de pe la Hollywood.

Ce-i drept, în cazul meu e și o pasiune istorică, dar și faptul că, printr-un joc al hazardului, cu un nebănuit noroc, am ajuns să calc pe meleagurile alea, ba chiar să vizitez templul lui Tokugawa Iyeasu, ultimul dintre cei trei unificatori, și cel care a stabilit o eră a șhogunatului Tokugawa, care urma să se întindă pe trei secole. Și care chiar avea să fie cu adevărat un Shogun, căci până atunci shogunul era nimic mai mult decât o marionetă. Cam până în perioada în care are loc acțiunea din Ultimul Samurai, cu Tom Cruise. Sigur, filmul ăla e o chestie artistică, mișto și enervantă în același timp, căci nu prea ține cont de istorie. Cu toate că au existat și cazuri de samurai albi, adoptați dacă se poate zice așa, cel mai celebru dintre ei nefiind nicidecum Nathan Algreen, personajul interpretat de Tom Cruise, ci William Adams – sau Miura Anjin, pe numele japonez – care i-a fost chiar consultant lui Tokugawa.

Acum, desigur, e greu să facem o lecție de istorie aici, despre tot Sengoku Jidai, că dacă n-au reușit cei de la Netflix în vreo 6 ore, n-o să putem face nici noi într-o pagină. Însă vă putem da niște motive ca să vă uitați la acel documentar.

Age Of Samurai urmărește doar ultima jumătate de secol din cei 150 de ani de luptă neîncetată între „boierii” Japoniei – daimeo – care controlau fiecare bucata lui de teren, totul fiind un joc de războaie și alianțe și trădări neîncetate, în timp ce Împăratul nu avea nici măcar vreo putere, alta decât cea de a exista.

Practic, e perioada celor trei mari unificatori, Oda Nobunaga, Toyotomi Hydeioshi și Tokugawa Ieyasu. Evident, toți au la început alte nume, astea fiind cele cu care au rămas în istorie. Spre exemplu, Tokugawa Ieyasu, născut Matsudaira Takechiyo, și-a schimbat de vreo 6 sau 7 ori numele, până să ajungă la ăsta de Tokugawa, care urma să dea și numele clanului.

Ei bine, serialul celor de la Netflix urmărește povestea acestora, precum și – parțial cel puțin – povestea celor cu care au intrat în contact. Și, la pachet cu explicații și date istorice, prezentate sub forma unor interviuri cu unii istorici și autori, au reușit să completeze producția cu niște scene de reenactment care îți dau, de multe ori, senzația că asiști la un film artistic. Semn că nu s-au chiar zgârcit cu bugetul.

Acum, pentru cineva care e doar curios și puțin interesat, povestea e minunată. Însă, din cauză că, așa cum ziceam, e vorba de o perioadă de niște zeci de ani – și asta extrasă dintr-un secol și jumătate – de peste 10-15 personaje principale, să le zicem, precum și alte zeci de personaje secundare, însă extrem de importante, documentarul ratează sau exclude o grămadă de chestii. Spre exemplu, doar pe Oda Nobunaga îl prezintă de dinainte să fie Oda Nobunaga puternicul Daimeo, restul, atât Toyotomi cât și Tokugawa apar ca și oameni formați, cu toate că povestea fiecăruia merită cel puțin un sezon, separat. Apoi, documentarul trece prea repede printr-o serie de personaje super interesante și importante, precum Takeda Shingen și celebra sa cavalerie. Nici măcar nu-l menționează pe Hatori Hanzo, chiar dacă era un Daimeo minor, în slujba lui Tokugawa. Prea puțin despre Ikko Ikki ori despre ninja/shinobi din clanurile Iga și Koga. Prea puțin despre tentativa de invazia e Chinei, de sub Toyotomi, devenită o invazie eșuată a Koreei. Prea puțin despre multe, pentru că toate ar fi însemnat exagerat de mult. Cu toate că, sincer, cine n-ar vrea un fel de „Tânăr și Neliniștit”, dar despre Sengoku Jidai?

Așa că, până una alta, e bun și docu-serialul ăsta. Chiar foarte bun.

Age of Samurai. Battle for Japan

Netflix, 2021, documentar, cu niște actori japonezi

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile