Încă de când s-a pus problema stării de urgență, onor Ministerul Educației și Cercetării a dovedit că este expert. Nu, nici în educație, nici în învățare. În alba-neagra. Ia ghicește, neamule, cum facem noi școala! O fi online, n-o fi deloc, o fi serioasă, o fi joc? Dăm sau nu examene? Revenim de luni la sistemul clasic? Nu revenim! Facem o struțo-cămilă? Hai la alba-neagra și ghicește unde-i învățământul românesc, că nici noi nu știm!
Așa-zisa strategie s-a dovedit a fi o glumă de prost gust. Fără o metodologie clară, fără ca toți elevii să aibă acces la învățământul online (și fără a li se oferi o alternativă viabilă), cu profesori și elevi dintre care unii s-au străduit să se descurce cu procesul didactic online (care e cu totul altceva decât a avea un calculator sau telefon și „a te da pe net”, a vedea filme, ori a socia- liza), în timp ce alții n-au știut, n-au putut (unele familii au mai mulți copii care trebuiau să intre online simultan, în condițiile în care împărțeau aceeași cameră și, uneori, același dispozitiv), ori n-au vrut. Tipic pentru noi, s-a dat ordin în teritoriu „să facă fiecare cum știe, dar să facă”, s-a amenințat, școala a luat, în cele din urmă, sfârșit și… gata. Inerția a dus lucrurile către un final.
Scuturat de mâini, lăudat că suntem buni și mers mai departe de parcă totul ieșise cum trebuie, sub privirile năuce ale unui sistem care era oricum altcumva, numai pus la punct nu.
Probabil că guvernanții au ținut degetele încrucișate, sperând că trece pandemia și, din toamnă, lucrurile revin la normal, ca să nu mai fie nevoiți să se agite dând impresia că fac ceva, când, de fapt, nu fac nimic eficient. Nici vorbă să pună la punct o metodologie pentru predarea online, să pregă- tească o platformă pentru așa ceva, să găsească metode (viabile) alternative pentru cei ce nu pot face școala astfel. Din nou, fiecare trebuie să se descurce cum poate. Mai mult, pentru a-și masca propria incompetență și lipsă de asumare a răspunderii, s-a trecut din nou la amenințări. Dacă nu se face școală, e vina părinților și/sau a școlii. Dacă se face, dar se îmbolnăvește cineva, e vina părinților, copiilor și/sau a școlii.
Cam la ce nivel trebuie să fie inteligența ta dacă-ți închipui că niște copii vor păstra distanța între ei în pauze? Ba vor mai purta masca și acasă, ca să nu-și îmbolnăvească familia în caz de ceva, cum a scos porumbelul cineva? Unde vor încăpea copiii cu distanțarea de rigoare în sălile de clasă care, chiar și până acum erau neîncăpătoare? Cum vor veni/pleca din clădirea școlii sute sau mii de elevi care trebuie să înceapă și să termine orele simultan? Cum își vor da rând la toaletă ca să-și facă nevoile și cât timp vor avea alocat ca să apuce să meargă toți (nici nu vreau să mă gândesc la bietele adolescente când vor fi în acea perioadă a lunii)? Cum se vor asigura condiții de igienă necesare în pandemie în puzderia de școli care au toaletele în curte? Ce vor face părinții care trebuie să meargă la serviciu, dar copilul lor de 7 sau 8 ani trebuie să rămână singur acasă și să intre online? Ce facem când nu merge internetul, ori se ia curentul (lucru deloc rar)?
Indiferent ce scenariu se alege, nu suntem pregătiți să-l punem în aplicare. De ce? Pentru că n-avem nicio strategie, niciun proiect cu etape de implementare. Mergem la ghici. Până acum, asta a însemnat educație, sănătate, infrastructură făcute praf. Acum, însă, ne va durea într-un mod mult mai direct.
Sau poate că nu. În ziua de azi, diplomele se obțin pe bandă rulantă. Cu cât ai mai multe „hârtii” obținute în condiții dubioase, cu atât ai șanse să ajungi mai sus. Acel sus de unde, după aceea, gestionezi educația și învățământul cu care tu n-ai avut prea mult tangență de-a lungul vieții. Exact ca legile date de cei cerce- tați pentru că au încălcat legea.
Vom suferi cu toții de pe urma acestui amatorism agresiv. Alegerile se vor desfășura tot în școli, despre care vom fi mințiți pe față că sunt igienizate ul- terior, astfel încât procesul educațional să se desfășoare fără griji. Iar dacă nu va fi așa… școlile sunt de vină. Liderul incompetent e cel care nu-și asumă niciodată nimic și dă vina pe cei de sub el pentru propria lipsă de strategie, de viziune, de asumare.
E trist. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu doar guvernanții sunt indiferenți la procesul educațional. Și noi suntem părtași. Nu ne interesează școala, ce învață copiii acolo, ci cum pot să-și cumpere note, diplome și să ajungă „să le fie bine”. Jucăm și noi alba-neagra.
S-o fi împuțind peștele de la cap, dar și trupul e putred.
