Noroc că e vară. Noroc că ne-am relaxat, că au reînceput evenimentele, că la terase berea-i rece, că mai plecăm pe undeva, pe unde apucăm, că ne putem uita la Campionatul European, că în general sunt o grămadă de chestii care ne pot distrage atenția.
Însă, cum zicea și Murphy, când totul pare că merge bine, habar n-ai ce se întâmplă. E o perioadă din-aceea în care oboseala s-a acumulat și chiar nu mai are nimeni timp și chef de nimic. În tot malaxorul ăsta de chestii cu care ai prefera să-ți ocupi timpul, numai la faptul că nu prea se face nimic nu-ți stă gândul. Serios, chiar n-am nici un chef ca atunci când mă duc la terasă, în loc să-mi văd de nimicuri, să stau să mai analizez ce-a făcut sau n-a făcut administrația locală și județeană.
Sunt zile în care ies din bloc și nici că-mi pasă, sincer, că stau tomberoanele ticsite cu gunoi ori că n-a mai trecut pe acolo mașina de gunoi de nici nu știu când. Am obosit să mă mai întreb, ori să-i întreb pe cei din Primărie, de ce n-avem încă un ștrand public. Dracu să-l ia de ștrand, sunt altele, private. Mă uit la unii care se simt ok la câte un eveniment în Cetate și chiar nu mai am niciun chef să mă interesez cât a costat. Nu-mi mai pasă că s-au reactivat știuleții din Primărie, cei care combină un purcoi de bani pe chermeze și evenimente publice, de ai zice că e firmă de impresariat, nu Primărie.
Pe undeva, simt că am cam obosit să stau cu lanterna pe goangele care mișună în jurul bugetului. Sunt însă conștient că atât eu, cât și toți cărora vara nu ne pasă, nu suntem cu nimic mai presus de greierele din fabulă. Căci are să vină ea și toamna, când nu prea știu ce rezultate vom contabiliza. Ne vom enerva iar, ne vom consuma iar, ne va lovi realitatea în tâmplă și ne vom fi întrebat ce naiba s-a întâmplat.
Ei bine, nu s-a întâmplat nimic. Și tocmai asta e problema. La pachet cu căldura, cu dorul de ducă, cu lehamitea, toți cei care ar trebui să facă ceva acum, pentru ca la iarnă să ne fie suportabil, au cu totul și cu totul alte preocupări. Asta nu că în mod normal s-ar comporta precum niște eroi ce se jertfesc pentru binele omului de rând. Nicidecum.
Însă, după toată această perioadă de pandemie și nebunie cu restricții, când ar trebui apăsată pedala redresării, ai noștri lideri ai neamului au alte probleme.
La umbra dezinteresului general, băieții din politică – și implicit din administrație – sunt în plin răzbel intern.
Cine câștigă șefia USR Alba? Cine și cum împarte posturile din deconcentrate. Cine ajunge să fie mai influent și cine rămâne pe dinafară. Astea sunt problemele unora, nu bunul mers al Primăriei, nu proiectele și promisiunile făcute cu mâna pe inimă în campanie. Nu meritocrație, nu eficiență, nu oameni pregătiți, nu profesioniști. Contează cine e mai plăcut, cine adună mai multe voturi, cine reușește să se pună în fruntea unei găști mai mari și să țină apoi de cuțitul cu care se taie tortul.
Situația e similară și în PNL. Meciul pentru șefia organizației județene primează. Șeful CJ, primarii, parlamentarii, cu toții au ca prioritate poziționarea în cadrul taberelor. Nu județul, nu proiectele, nu promisiunile, astea nu contează acum. Important e să fie în tabăra câștigătoare, să-și asigure un loc la masă, să fie în cărți și pe viitor.
Nici băieții din PSD Alba nu-s departe. Și la ei se fac și se desfac cete, grupări, clici și găști care-și propun să preia conducerea. Nu să stea cu ochii pe cei de la putere e prioritar acum. Nu să fie critici și să taxeze derapajele celor care țin sforile bugetelor.
Am așa, o senzație că suntem într-un blocaj și că prezentul e un fel de time-out de la tot. Și e bine, e cald, e plăcut și vreau să mă complac și eu în toată nepăsarea asta.
Chiar dacă știu că vor trece niște luni și tot noi vom fi cei care vom deconta propria noastră lipsă de vigilență, la pachet cu timpul pierdut de ei în tot felul de chestiuni care nu vizează ceea ce contează cu adevărat pentru oameni, pentru o comunitate.
Pe de altă parte, chiar și de ar fi interesați și dedicați „condusului”, nouă tot mai rău are să ne meargă. Așa că de ce să nu stăm relaxați? E cald, iar drumul ce duce spre oriunde te cheamă să te pierzi într-o mare de nepăsare. Măcar e cald.
