Ce-ar trebui să fac, să consult și eu albaiulienii ce să facă ANA?

Pentru multă vreme a fost cel mai activ consilier local și singura opoziție reală din Consiliul Local. Acum patru ani surprindea pe toată lumea, cu aproape 10% din voturile albaiulienilor pentru Primăria Alba Iulia, din postura de independent. Între timp a făcut de toate. Și-a făcut partid, a asfaltat demonstrativ și electoral străzi, din banii lui, s-a certat cu administrația, a depus proiecte de HCL și s-a plimbat de colo-colo, prin tot orașul, scormonind după probleme și căutând soluții. Pe 27 septembrie a fost din nou o surpriză.

N-a mai prins Consiliul Local cu noul lui partid local, ANA, iar la funcția de primar a fost doar o piesă de decor, la fel ca și ceilalți candidați, cu excepțiile lui Gabriel Pleșa și Voicu Paul. Ce va face de acum înainte, rămâne de văzut. Cel mai probabil, va rămâne aceeași „sulă în coastele” Primăriei. Așa că, l-am luat la câteva întrebări, despre planuri, proiecte și dezamăgiri.

N-ai reușit să treci pragul electoral. Cum e acum, în „civilie”?

În civilie? (râde). Este un moment neplăcut, ce-i drept. Primesc zilnic telefoane de consolare, de parcă aș fi la propriul meu priveghi politic.

Ce planuri mai ai cu politica, mergi înainte sau te oprești?

Planuri o să facem, după o analiză amănunțită și asumarea unor greșeli făcute. Înapoi nu pot merge, așa că voi merge înainte, pentru că le sunt dator celor care m-au creditat pe mine cu 7,8 procente și partidul cu 4,7 procente. Rezultatul alegerilor este oglinda votului dat de albaiulieni și poate fi comentat doar prin măsura matematică a polarizării voturilor la un număr foarte mare de partide, polarizare care a dus la cifre mici pentru toate. Pentru ANA această polarizare a fost fatală și ne-a coborât sub 5 procente. Mi-am asumat acest risc de la început, pentru că nu am vrut, în nici un chip, să pătez politic ceea ce am construit în 4 ani.

Actuala administrație este un pas uriaș înainte pentru Alba Iulia. Cred că am avut rolul de a pregăti acest lucru și bine am făcut. Chiar și ideii de consilier INDEPENDENT i-am dat sens, și cred cu tărie că Paul Florea va duce mai departe și mai profesionist ceea ce am făcut eu. Starea de spirit va fi alta, politicienii au primit o lecție usturătoare și cred că lucrurile fac parte dintr-un proces pozitiv.

Cu asociația Alba Iulia Infrastructură ce o să faceți?

Asociația Alba Iulia Infrastructură trebuie să meargă mai departe și vom vedea în ce formulă.

Următorii 4 ani vor fi despre ceea ce am spus mereu în ultimii ani: Dezvoltare de rețele, infrastructură, locuri de joacă pentru copii, creșe, ștrand public, baze sportive și execuția unui nou P.U.G. cu regulament urbanistic îmbunătățit, dar mai ales despre abordarea zonei de dezvoltare economică în zona de Centură a orașului.

Ce crezi că va putea sau nu va putea face actuala administrație?

Administrația actuală va beneficia de cele 60 de milioane de lei, pentru reconfigurarea principalelor bulevarde, prin P.O.R., de autobuzele electrice, de funcționarea gropii de gunoi de la Galda de Jos, plus de circa 50 mil lei pentru anveloparea blocurilor.

Cu alte cuvinte „Dumnezeu i-a pus mâna în cap” lui Gabriel Pleșa și i-a arătat lui Mircea Hava că totul e trecător.

Cum vezi prezența la vot și rezultatul alegerilor?

Tinerii „crescuți” de Teodor Atanasiu au devenit mari și, iată, i-au dat o mamă de bătaie politică lui Mircea Hava, așa cum de altfel merita. În ceea ce mă privește, „m-a julit” așa de tare lupta asta, că n-am mai avut putere să trec linia de sosire.

Ce va face acum ANA? Că nu poți doar așa, să privești înainte, pentru că înainte era mai bine

Să consult și eu albaiulienii ce să facă A.N.A. la parlamentare? (râde) Din câte știu, pentru a putea continua să existăm ca și partid politic trebuie să participăm la scrutinul electoral din iarnă, sau când va fi el, adică la parlamentare. Iar pentru asta trebuie să găsim o formulă de alianță, căci noi suntem partid local. N-am luat încă o decizie, pentru că suntem încă la partea de analiză a acestor alegeri, însă vom discuta cu colegii și acest aspect. Personal, am câteva idei, despre ce fel de alianțe am putea face, local, însă asta ține și de celelalte forțe politice din oraș. Sper ca „războiul” politic dus în această campanie care tocmai a trecut să fie pus în urmă și oamenii să gândească rațional, pentru binele cetățenilor.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile