Cercul Mincinoșilor. Pilde din lumea întreagă

Probabil că toată lumea a aflat despre minunatele răspunsuri date de politicieni la mai vechea întrebare „Care e ultima carte citită?”, repusă acum, în prag de alegeri. Sigur, întrebarea nu e nouă, „s-a mai dat”, ca să zic așa. Probabil că și răspunsurile, multe dintre ele, sunt aceleași ca acum mulți ani, când întrebarea asta își făcea loc în „interviurile” luate unor aleși sau viitori aleși.

Unele răspunsuri sunt haioase, altele mincinoase, iar unele absolut imbecile în sinceritatea lor, căci avem o clasă politică pentru care cititul e o chestiune care nu intră în bagajul de îndeletniciri cotidiene.

Ei bine, citind la acele răspunsuri mi-am dat seama că a trecut destul de mult timp de când n-am mai pus mâna pe o carte, mai departe de a căuta să verific ceva, dacă bine am ținut minte sau nu, de a răsfoi și reciti câteva pagini. Așa că, într-un moment de maximă inspirație, am trecut, între două sticle de rom, pe la librărie și mi-am luat cărțulia asta, Cercul Mincinoșilor, semnată de Jean Claude Carriere, un autor din care n-am citit nimic până acum. Cele mai frumoase povești fi- losofice din lumea întreagă, stă scris pe copertă, sub titlul cel mare, chestie care nu înseamnă că volumul în cauză e despre filosofie. Că nu e. N-are absolut nici o legătură cu marile teme filosofi- ce, iar autorul nu despică nicăieri firul în patru, nu răspunde nicăieri marilor întrebări cu alte întrebări.

Ceea ce face însă Jean Claude Carriere în volumul ăsta e o culegere de texte și povestiri cu pildă, cu morală și uneori chiar amuzante. Nu sunt povești care să-ți dea o temă de gândit și apoi să te plimbe, paideic, pe drumul către înțelegere, cât mai degrabă niște anecdote în urma cărora, dacă ai chef, te poți juca filosofic și poți specula în voie. Autorul le lasă însă așa cum sunt ele, culese de peste tot, din toată lumea și din toate veacurile.

Nastratin Hogea, spre exemplu, apare într-o sumedenie  dintre povestioarele din carte. Sunt povești scurte, care nu-ți dau timp să te plictisești. Una din preferatele mele e cea legată de trezitul de dimineață, pe care tatăl lui Nastratin îl prezintă ca un obicei sănătos. Pe care, ca să-l convingă pe micul Nastratin, îl justifică prin faptul că odată găsise o pungă cu bani pe stradă, la prima oră a zilei. La care junele Nastratin îi spune, calm, că poate o pierduse cineva în seara dinainte, la care tatăl, la fel de calm, îi spune că nici vorbă, că seara mai trecuse pe acolo și punga cu galbeni nu era. Imediat, Nastratin îi răspunde tatălui, extrem de logic, că asta nu poate însemna decât că cel care o pierduse se trezise, în fapt, înaintea lui. De unde trebuie să deducem că trezitul ăsta dis de dimineață nu-i  un obicei bun pentru toată lumea.

Cartea lui Carriere are sute de astfel de scurte povești, adunate fie din sute de cărți citite, fie auzite de chiar autor, toate cu tâlc, cu o pildă sau cu un umor care provoacă la comparații cu prezentul, cu actualul și cu sinele. Chiar dacă nu e o carte filosofică, e una care nu de puține ori te pune pe gânduri.

Jean Claude Carierre – Cercul Mincinoșilor – ed. Humanitas, 2019

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile