Ciolanul înainte de toate

Nici măcar cel mai naiv și optimist privitor la noroiul politic nu se aștepta ca, odată cu alegerile, să se fi încheiat lupta politică. Nu există încă un termen pentru politicianul care timp de ani de zile a consumat bani publici, iar acum trebuie să renunțe la funcție, privilegii și ciolan. Nu există un echivalent al sevrajului, pentru consumatorul de droguri, sau al delirium-tremens-ului, pentru alcoolic, care să descrie acest tip de politician. Dacă ar exista, probabil că un medic politolog i-ar diagnostica cu el pe cei mai mulți dintre rătăciții PNL Alba Iulia.

E pe undeva de înțeles situația. După ce două decenii ai mimat competiția politică alături de un PSD care a făcut cel mult joc de glezne, asta când n-a fost un blat vizibil de pe lună, să te trezești că îți pleacă doi oameni care, alături de o ceată de tineri veniți de nicăieri, îți dau șah mat în câteva luni și îți iau Primăria, e o situație cu greu acceptabilă. Iar dacă mai bine de două decenii ai stat cu dinții înfipți în ciolan, cu mâinile adânc înfipte în buzunarul cu bani publici, dacă ți-ai dus firmele prietene la adăpat din buget, gașca și nevasta și amanta și iubitul amantei în diverse sinecuri, e greu să accepți situația. E greu să înțelegi ori accepți că totul a luat sfârșit.

Teama de a pierde toate astea, toate privilegiile, banii, accesul la resurse, camarila, toate astea nu lasă loc de fair- play. Miza e prea mare, gurile larg deschise prea multe, si- necurile la fel iar nevoia de acces la lovelele publice acoperă orice urmă de decență.

Marele shogun al PNL Alba, celebrul purtător de șinșilă sub nas, e prea bătrân să mai învețe să piardă. Și e încă prea viu pentru ca cineva din propriul partid să îl învețe cum. Oamenii faptelor au devenit, peste noapte, oamenii combinațiilor. Erau și înainte, însă acum doar asta a rămas din ei, combinația, șmenul, trădarea, cumpăratul de voturi, blatul. Așa e  în politică, își zic probabil, iar totul e justificat. Așa își zice probabil și drogatul, în timp ce uită de reguli pentru a-și mai injecta o doză.

Au să urmeze niște vremuri de luptă și circ politic. Nu va mai fi liniștea de altă dată, în care banii orașului erau jumuliți de gașca unui închipuit dumnezeu politic. Nu va fi însă nici ce s-a votat. Căci înainte să se sfârșească pe deplin, închipuitul dumnezeu va face tot ce ține de el, pentru ca pasul în față făcut de oraș să se transforme într-un șut în cur, dat albaiulienilor.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile