La partid s-adună capii cei mai bravi,
Primari și directori, cu toții hulpavi,
Deputați de paie, chiar și-un senator,
Toți de vor ciolanu-n al lor viitor.
Dar Dumi cu fața-i tot o mustăcioară
Cel întâi se scoală și le zice-n doară:
– „Azi Mircea ne calcă drepturile sfinte,
Schimbă votu-n glumă, funcțiile-n morminte.
De-astăzi în județul, cucerit cu greu
Crește buruiană sub steag plusereu.
Ale noastre funcții, sinecuri la stat,
Multe au fost date pentru-al său mandat
Din județul nostru, unde le-aveam toate,
Am ajuns să dăm din deconcentrate;
Iar la Capitală, nu-i nimeni să-i pese,
De-ale noastre sfinte interese.
Ne-a ținut pe toți, ca pe vite-n staul,
Că l-a vrut urmaș, pe prostul de Paul.
Iar acum că prostul a pierdut orașul,
Vrea ca din Bruxelles, să ne ia și cashul.
Spuneți voi acum ce e de făcut
Ne vrem viitorul privind spre trecut?
Astăzi e momentul, când privind în față,
Trebuie s-alegem cea mai cea mustață.
D-astăzi înainte, umple-vom un vid
Cu a mea mustață, peste-ntreg partid”
Astfel zise Dumi. Un bătrân răspunde:
– „Foamea ta de funcții, sufletu-mi pătrunde.
Vorbele-ți sunt mândre, vrednic oltenaș,
Ce din stat la stat, te-ai umplut de cash!
Dar, înainte Ioane, mult ar fi mai bine
Să-mblânzim pe fiară cu cuvinte line.
Să-l jucăm din vorbe, să-i hrănim orgoliul,
Fără ca să știe că tu-i vrei fotoliul.
Chiar de sunt cu tine Roman, Hațegan,
Să nu crezi că fiara s-a născut mai an.
Ori că leul mândru, chiar de e bătrân,
Va s-accepte pe-altul, să-i fie stăpân.
Poate că mai bine facem analiză,
Decât s-aruncăm tot județu-n criză.
Că ne merge rău? E loc de mai bine,
Însă nu e sigur c-ar merge cu tine.
Fiindcă vezi tu, Ioane, nu zic cu dispreț
Nu te știe nimeni din vreun alt județ.
Și de vre-vom bani de la București,
Leul doar îi cere, pe când tu-i cerșești.
Iar la împărțeli și la combinații,
Leul cu șmenarii se are ca frații.
Tu cu al tău asfalt și turnat beton,
Nici măcar în presă n-ai ajuns baron.
Poate te precipiți, te lași dus de val,
Crezând c-a sa moarte va fi al tău bal.”
Un murmur și-un foșnet trecu printre rânduri
În capăt la masă, Dumi sta pe gânduri.
Oare chiar e timpul, Hava e pe ducă,
Sau fi-va de-a pururi pentru ei tătucă?
