Continuitate, că-i mai bună decât toate

  • de

Haideți că încet-încet se liniștesc apele și se termină și această mare reîmpărțeală a funcțiilor. De fapt, la PNL e vorba mai mult despre cine rămâne și cine nu, căci din marele tort al guvernării trebuie să mănânce acum și gura altora. Unii pare că s-au învârtit destul de bine însă și, în ciuda unor rezultate nu prea strălucite, se vor afla totuși în zodia funcției. Spre exemplu, Alin Ignat, după ce a fost subiect de bășcău în toată țara, când a ajuns și cât a fost în Ministerul Muncii, și după ce a ratat nici măcar de aproape un post de deputat, va rămâne în continuare în postul de secretar de stat. Că deh, omul a dovedit, deși nu e clar ce anume a dovedit. Însă, precum domnul Goe, care trebuia dus la București pe post de răsplată, micul penelist pare că și-a găsit în continuare susținerea organizației. Iar asta nu poate să însemne decât faptul că tătuca Hava și-a revenit puțin și iar e în poziția de sforar suprem în organizație. Adică, vorba aia, e președinte jucător, nu doar așa, cu funcție ca să aibă ce scrie pe cărțile de vizită. Oricum, pare că i-au ieșit bine calculele micului Ignat, cu toate că și dacă se decidea meciul intern în direcția cealaltă, certat sau nu cu Florin Roman, omul e tot nașul lui. Familie. Alea.

Pe de altă parte, un băiat mult mai discret, însă mult mai aplecat spre combinații și făcut lovele cu statul, Laurențiu Blaga, de la OCPI, nu va mai prinde postul ăla de secretar de stat, zic oamenii din PNL. Că deh, împărțeala pe ministere și așa mai departe. Sigur, în cazul lui rămasul fără funcție nu-i chiar așa tragic, cum ar fi fost la Ignat, că nu-i ca și când își bagă actele pentru șomaj. Adică, Blaga poate oricând să se întoarcă la firma lui tăticu, sau a lui, mă rog, Larry & Cory Vermessungen SRL, și la zecile de contracte pe care le are cu instituțiile publice din județ și nu numai. Până la urmă, o fi ea funcția funcție, dar mai important e să faci bani, nu contează de unde.

Un alt domn Goe local, care vrea să fie uns ceva pe la București, pe post de compensație după ce a făcut rahatul praf în alegeri, e distinsul David DeVito. Sau, mă rog, Mihail David, cum îi zice în buletin, băiatul ăla de zice despre sine că e Președinte al PLUS, și o zice crezând că treaba asta chiar contează în Alba. Desigur, omul se vrea nici mai mult nici mai puțin decât secretar de stat. Adică nu tu post în Alba, nu tu administrație locală. Ce mai, ăștia de-s „oameni noi”, atât de la PLUS cât și de la USR, toți sunt așa de buni că nu-i încape Alba. Păi ce, dacă Todosiu, președintele USR Alba, absolvent de postliceală și un tip care aproape că stăpânește limba română la nivel de clasa a 8-a, care știe să facă dinți și cam atât, a ajuns deputat, păi nu poate și el, David, să ajungă un amărât de secretar de stat? Normal că poate. Și uite așa ne pleacă valorile din Alba. Și asta nici măcar n-ar fi problemă. Problema e că, al naibii, au să se și întoarcă.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile