Cumpărături în vârf de munte, la Baia de Arieș

Cu toate că în Baia de Arieș trăiesc mai puțin oameni decât într-o comună decentă, localitatea e oraș. Și, oraș fiind, are și un buget pe măsură. Mă rog, nu prea mare, dar suficient cât să ajungă de puțin shopping. Că doar ce să facă și orășenii din Baia de Arieș, în special Primarul Traian Pandor? Doar omul a ajuns la al 3-lea mandat și, pe cale de consecință, a cam rezolvat toate problemele din localitate. Că doar, să fim serioși, ce probleme necesită mai bine de zece ani spre a fi rezolvate? Așa că acum Primăria face și shopping. Bine, glumim, că și înainte făcea. Până la urmă, bugetele publice par că pentru asta-s făcute, ca să se comporte unii cu ele precum cu niște carduri platinum. Haideți, așadar, să facem o mică incursiune în lista de cumpărături a Primăriei Baia de Arieș, din ultimul an.

Comuna Baia de Arieș, ăsta, pardon, orașul Baia de Arieș are o primărie cu niște funcționari de anul 2021. Mă rog, poate nu chiar, că oamenii sunt uneori depășiți de tehnologie. Nu e însă problemă, că Primăria a plătit domnului Eugen Căpâlnean „SOFT” PFA suma de 3.600 lei, plus TVA, să le ofere consultanță informatică. Știți voi, nu dai shut down la calculator înainte să închizi toate aplicațiile. Iar la imprimantă prima dată pui hârtie în cutia aia, înainte să dai print. Și te asiguri că este suficient toner. De fapt, toner este, că doar tot cumpără Primăria lui Pandor, la foc automat, de la Top Tech SRL.

Pentru că nu erau foarte siguri de ei, băieții din primărie au plătit ceva mai bine de 12.000 de lei pentru niște servicii de proiectare arhitecturală. Deh, oraș. Din păcate, a venit pandemia și aia a fost. Banii au ajuns, totuși, la Artec Plus.

Ca în orice oraș care se respectă, în Baia de Arieș câinii fără stăpân sunt o problemă. Mai ales că, pe perioada stării de urgență, când lumea trebuia să stea prin case, umblau câinii de nebuni prin metropola Apusenilor. Noroc că domnul primar Pandor a găsit soluția, cu numai 25.000 de lei dați Asociației „Adăpostul Meu” Alba.

Sigur că pe toată durata pandemiei cumpărăturile au mers bine. Ba chiar au fost cumpărate și măști. Sau, cum le-au zis ei, ca să fie bine – că masca trebuie să respecte norme, să aibă certificat, etc – „acoperitoare facială 100% bumbac”, de la Cora Office Solutions. Eh? Acoperitoare facială nene! După care au cumpărat niște papetărie, de la celebra Tipo-Rex, de aproape 1.000 de euro într-o singură zi. Că deh, aveau de papetărit prin Primărie.

Tot în plină stare de urgență, domnul Pandor s-a gândit să rezolve și problema cadastrului. Și i-a dat așa, atribuire directă, 134.000 lei, plus TVA, lui Sorin Dan Dura. Un băiat bun, specialist în chiar domeniul ăsta, al topografiei.

Pentru că Baia de Arieș a devenit un fel de pistă de Formula 1, că se plimbă nebunii cu mașini cu mulți cai putere, Pandor s-a gândit că e cazul să pună niște limitatoare de viteză pe una din străzi. Dar nu putea să le pună așa, pur și simplu. Trebuia un studiu tehnic, o „soluție constructivă”, așa că i-a dat 3.000 de lei lui Lupea G. Cornel, să vină el cu soluția.

După câteva mici cumpărături, de consumabile, trandafiri sau materiale de întreținere, Pandor a trecut și la ceva mai serios. A dat 156.000 lei, plus TVA, celor de la Ceziana Star SRL, să repare un drum comunal. Achiziție directă, desigur.

În vara anului trecut, când și pentru cei mai inteligenți politicieni proști era clar că sezonul e compromis pe motiv de pandemie, Pandor n-avea treabă. A plătit din banii primăriei 47.000 de lei, plus TVA, pentru schimbarea pavajului și amenajarea de șezlonguri din lemn la ștrandul comunal. Ăsta, la ștrandul orășenesc. Complet util! Banii au mers la Alimar Design SRL.

Desigur, din bugetul primăriei nu putea lipsi mâna lungă a celor de la Alba Proiect Consulting SRL, firma de casă a PNL, care a consultat și pe la Baia de Arieș, pe probleme de iluminat, de vreo 10.000 de lei. Deh, comună mică, buget redus. Dar mai bine 10.000 decât nimic, mai ales dacă-s atribuiți direct, nu? De fapt, nu-s 10.000, că pe lângă iluminat, deși dăduse dovadă de blondă cu buget nelimitat când vine vorba de cumpărături, Traian Pandor le-a mai dat încă 17.000 de lei, pentru consultanță în achiziții publice. Deh, să le spună cei de la Alba Proiect Consulting că e bine să cumpere de la Alba Proiect Consulting. Win-Win!

Ah, să nu uităm, după ce a reparat șezlonguri, Pandor a mai cumpărat și umbrele pentru ștrand. Da, așa, discret, prioritar și cu doar câteva mii de lei.

Apoi niște diriginți de șantier, mai niște buldozere, plus piatră și ce mai trebuia comunei, toate luate așa, cu cardul, plata directă. Ah, să nu uităm, limitatorul ăla de viteză, pentru care trebuia consultanță, a costat 7.000 de lei. Probabil e din platină.

Și ar mai fi și altele, multe altele, pe care Primăria lui Pandor aruncă un purcoi de bani. În special consumabile, care vorba aia, se consumă, deci nu mai sunt și nu mai pot fi verificate. Nu-s toate însă de genul ăsta. Spre exemplu, iluminatul festiv a scos peste 35.000 de lei din bugetul comunei. Pardon, al orașului, că e ORAȘ! Bani dați la Nepos Magic Electric. Iar legenda zice că, într-adevăr, a fost magie în Baia de Arieș. Mai ales magie financiară.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile