Țară frumoasă, păcat că-i locuită. Zonă bogată cu oameni săraci. Sigur, de aici trebuie exceptați acei băieți deștepți care, indiferent de vreme și vremuri, au reușit să se înșurubeze în fel și fel de sinecuri din care a ieșit banul. Iar CupruMin e fix un astfel de loc călduț în care diverși purtători de carnet de partid ajung să mulgă resursele și să încaseze de parcă-s șefi pe la te miri ce multinațională din Fortune 500. Deși compania e una de stat, deținută exclusiv de Ministerul Economiei.
Cândva, în urmă cu mai bine de un deceniu, pe vremea când Teodor Atanasiu se juca cu activele AVAS, s-a încercat chiar o privatizare. Momentul nu fusese însă tocmai cel mai bun, căci țara era încă cu ochii pe Apuseni, după tot circul cu Roșia Montană și RMGC. Și-apoi, mai fusese și acea celebră evaluare, comandată de stat, de partid, care stabilise că valoarea companiei era de aproximativ 20 de milioane de euro. Deh, firma de casă, una de prin Alba, nu luase în calcul decât activele companiei, clădiri, mașini, teren, uitând de drepturile de exploatare a resurselor pe care CupruMin le are, și care se ridică la niște miliarde bune de euro.
A urmat apoi o perioadă de relativă liniște în care planurile de privatizare au fost date uitării. Partidul care deținea frâiele, indiferent cum l-a chemat pe el, a știut mereu să mulgă de la companie. Parandărătul trebuia să se întoarcă cumva, dacă nu un „one time” ieșit din privatizare, atunci prin sinecuri, prin numiri succesive la șefia companiei ale celor bine conectați la politic.
Salariile și beneficiile, controlul unei companii cu așa buget, au fost mereu o miză importantă. Și asta cu atât mai mult cu cât totul se întâmplă departe de ochii lumii sau ai presei. Compania, fiind una privată sanchi, dar deținută de stat, salariile sunt cât vor șefii. Și nu sunt făcute publice. Cu toate astea, e cvasi cunoscut că ele sunt babane.
Un director de companie ajunge să încaseze un salariu brut de aproximativ 40.000 de lei net. Frumos, nu? Sigur, banii ăștia sunt formați șmecherește. Adică, există un salariu de bază, de 15.000 de lei lunar. Acestui salariu i se adaugă un bonus, trimestrial, în valoare de 1,5 salarii. Adică, alți 7.500 lei pe lună. În plus, la final de an, există niște bonusuri acordate pentru îndeplinirea planului, în valoare de 12 salarii. Practic, pus cap la cap, un director încasează undeva la 8 mii de euro pe lună. La care se mai pun și beneficiile care vin la pachetul cu postul, în special promisiunile unor locuri de muncă, pentru că zona e una vai viața ei și mulți amărâți de prin Abrud și împrejurimi visează la un post acolo.
În decursul anilor, pe la șefia companiei s-au perindat fel și fel de personaje, absolut toate legate ombilical de partide. Lucian Vasilache – PNL, Gheorghe Iordache – PSD, Gheorghe Chindriș – ALDE, Dorel Tomuș – PSD sau, mai recent, Tiberiu Rațiu – PNL.
De altfel, Tiberiu Rațiu, înșurubat recent în post, e cumva tot temporar, căci nu prea îndeplinește condițiile cerute de Ordonanța 19 din 2011 privind guvernanța corporatistă. Adică, fostul primar PD al Abrudului n-a condus companii cu mulți angajați sau cifră de afaceri suficient de mare cât să-l recomande pentru așa pălărie mare precum postul de director al CupruMin. Și nici nu prea știe cu ce se mănâncă toată treaba acolo. Probabil că, din cauza asta, Dorel Tomuș e încă păstrat în conducerea companiei, pe ceva post de adjunct.
Pe de altă parte, Rațiu are o misiune clară. În companie trebuie să vină niște oameni noi, căci posturile de Director Economic și Director Comercial sunt vacante. Trebuie niște profesioniști, aleși pe sprânceană, din rândul partidului, normal. Care partid ar vrea și să recâștige Primăria de acolo. Deci, la muncă, sanchi.
Dacă în ce privește posturile și sinecurile, frâiele combinațiilor au fost lăsate pe plan local, după rateul cu privatizarea, guguștiucii de la nivel central au găsit alte variante pentru a combina ditai resursele de cupru.
În octombrie 2017, chinezii de la Merlion Resources Holding Limited au semnat un contract de exclusivitate pe doi ani prin care cumpărau producția integrală a Cupru Min. Toată povestea cu chinezii a fost prezentată într-o amplă anchetă, în GSP – Libertatea, de către Cătălin Tolontan.
Chinezii au fost reprezentați la semnarea contractului de către Wang Yan, care și-a luat temporar numele românesc Alexandru Ioan, în încercarea eșuată de a obține cetățenia română. Afaceristul, despre care se speculează că ar fi conectat la serviciile secrete chineze, ca fost descoperit în dosarul Shanghai de către echipa de investigații a GSP – Libertatea.
În anul 2018, Radu Coșarcă, președinte al Consiliului de Administrație de la CupruMin, și Gheorghe Chindriș, directorul Cupru Min, au fost invitați în China, de către reprezentanții firmei Merlion Resources Holding Limited.
După ce toată combinația a fost făcută publică, Ministerul a intrat pe fir și a schimbat niște oameni prin CA. Anul trecut, CupruMin S.A. Abrud a obținut cel mai bun preț din istoria companiei pe tona de produs, la licitație de vânzare a concentratului de cupru, pentru o perioadă de un an, câștigătorul fiind compania românească Ronefer SRL, o companie din Voluntari cu 5 angajați.
Local sau internațional, CupruMin rămâne o combinație din care politicienii ciupesc. Și ciupesc. Și ciupesc.
