CURTEA DE PONTURI – Săptămâna 18

  • de

Chiar dacă relația dintre Primărie și operatorul de salubritate, Polaris M Holding, nu-i una tocmai roz, relația dintre companie și vechea conducere pare să fie încă una extrem de bună. Sigur, cei de la Polaris sunt cumva pe picior de plecare, fiind în fazele de prelungire a contractului, chestie care se vede și în modul în care se face colectarea, însă nu-i exclus să mai rămână o bucată de vreme în zonă. Asta pentru că ceilalți, RER, care au câștigat contractul pentru colectare, nu se grăbesc să preia activitatea, că încă nu-i gata rampa ecologică de la Galda, iar aia nu se știe când va fi gata, pentru că Dumitrel e un super administrator. Orișicum, cert e că dacă în trecut se colabora bine, că doar directorul local al companiei e sora fostei șefe de cabinet a lui Paul Voicu, acum lucrurile nu-s tocmai cosher. Bașca, zice-se, Gabriel Pleșa le-ar cam fi cerut să aplice odată sistemul ăla de colectare selectivă, pe care-l cere și legea și bunul simț și chiar prezentul. Numai că n-o să vedem noi prea curând colectare selectivă la Alba Iulia, că aia implică nu doar bunăvoință dar și investiții, pe care Polaris nu prea are chef să le facă – adică pubele noi cel puțin – că doar sunt pe picior de plecare. Așa că, în timp ce între autoritatea locală și actuala administrație relația e destul de rece, compania se întreține totuși destul de bine cu vechea stăpânire. Spre exemplu, în urmă cu vreo săptămână, Paul Voicu și Raul Tudorașcu se conversau de zor, la un restaurant din șanțurile Cetății, taman cu șeful companiei, și nu vorbim de doamna Lucia Pera, șefa locală, ci de combinatorul cel mare al companiei. Cine știe, probabil că Voicu și Tudorașcu făceau lobby pe lângă companie, pentru binele orașului, sanchi. Sau poate-și caută Paul un job, acum că nici la prefectură nu prea mai miroase a post.

Pasajul din Cetate, care face legătura dintre parc și Bulevardul Transilvania, cel care trebuia să fie gata înainte de Centenar, dar a fost inaugurat înainte de alegeri, e praf pulbere fină. Adică, la fiecare ploaie mai sănătoasă, apa se infiltrează în pasaj și, după încă câteva astfel de ploi, are să ajungă să se huluie cu totul. În buna tradiție românească, de vină e vremea și apa, nesimțita, care se scurge pe acolo. Adică, până acum nici proiectantul, nici constructorul, nici autoritățile care au semnat contractul și recepția nu-s de vină. Cineva e însă, totuși, vinovat pentru lucrarea aia de mântuială. Și, din ce zic niște păsărele, situația ar fi cam așa: a existat o soluție tehnică, propusă de proiectant, prin care să se evite infiltrațiile alea. Numai că Primăria se grăbea să taie panglica, așa că domnii de la conducere, nu dăm nume – Paul Voicu – ar fi cerut să se dea drumul așa cum e, fără chestia aia. Numai că, și mai nasol, chestia aia, adică soluția aia tehnică, ar fi fost făcută și recepționată și plătită. În acte, desigur, că în realitate ea nu există, că altfel n-ar mai fi tot pasajul ăla o veritabilă cabină de duș la fiecare ploaie.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile