CURTEA DE PONTURI – Săptămâna 26

O știți pe aia cu „oameni noi” a celor de la USR? Păi, fix așa e. Numai că oamenii ăștia noi sunt ca mașinile second-hand pe care le cumpără unul și altul. Cum ar venit, dacă e prima dată la ei, atunci e om nou, bun, profesionist, alea. Iote, în vârf de munte, la Câmpeni, a răsărit o nouă stea USR, în persoana lui Dan Borteș, proaspăt transferat de la PNL. Politician de excepție, Borteș a fost pus de partid și director de școală, deși el ar fi vrut tot felul de funcții. Ce-i drept, nu l-au prea ajutat nici calitățile, că simplul fapt că respiră nu-i calitate suficientă, nici măcar în PNL. Pe de altă parte, iaca, e bun la USR. Te și gândești cum l-au prezentat la noul partid: Uite-l dom’le, ce frumos e el. E mai vechi, așa, dar nu-i deloc folosit. L-am luat de la o bătrânică din Germania, care-l conducea doar în weekend.

Și-a imaginat cineva că programul ăsta de vaccinări are să funcționeze precum în occident, doar pentru că e o chestie importantă, de viață și moarte? Haide bre, că suntem în România, ce naiba. Ce liste? Ce grupe de risc? Ce atâta planificare? Dar de-aia am murit noi la Revoluție, să ne mai facă cineva planificare? Păi se vaccinează cine vrea și cine poate. Și când poate. Practic, băieții cu relații făceau din prima secundă parte din grupa principală de risc. Știi pe cineva? Te rezolvă imediat. Nu în Alba Iulia, că aici mai stă lumea cu ochii pe ei. Dar te duci la Teiuș și-ți faci vaccinul. Că, sanchi, „nu veniseră ăia programați”. Și-atunci, să se strice vaccinul? De exemplu, la Câmpeni au ajun să vină oameni de prin Bacău sau Zalău la vaccin. Deh, rămăseseră niște doze nefolosite, iar niște unii știau pe unii care știau pe unii care chiar voiau și aveau nevoie. De parcă nu știm noi, românii, să ne descurcăm. Păi nu inventăm noi un nou concept, ăsta de turism vaccinal? Salvăm naibii și HORECA, odată cu vaccinul ăsta.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile