Marius Filimon, îl știți, un băiat, e probabil singurul caz de politician local ce stă cu curul în două luntri eligibile. Adică, omul e pe loc eligibil și la Consiliul Local, dar și la Consiliul Județean. Care e faza, o să vă întrebați? Ce, nu mai are PNL oameni să pună pe listă? Chiar e atât de special omul ăsta pe care nu-l știe mai nimeni? Eh, păi e destul de simplu. Legenda spună că Filimon, care altfel atârnă la butoniera domnului Dumitrel, a fost detașat preventiv și pe lista pentru Consiliul Local. De ce? Păi pentru că celor din PNL le cam țâțâie curul în Alba Iulia, că nici pe calculele lor rezultatele nu-s tocmai roz. În ce privește majoritatea din Consiliul Local, și-au luat de multă vreme adio de la ea. Practic, e mai ușor pentru Dumitrel să ia la CJ peste 60% decât e pentru PNL să ia peste 50% în Alba Iulia. Așadar, Filimon e pus acolo, la Consiliul Local, în așteptare. Dacă iese Voicu, prinde vice și se antrenează pentru 2024. Dacă iese Pleșa, iar PNL reușește o înțelegere cu USR sau cu oricine, să pună vice, rămâne acolo și se antrenează pentru 2024. Iar dacă nu, și probabil că nu, se întoarce la CJ.
Mircea Hava, care încă e primar de facto, a mai tot mers pe la Primăria Alba Iulia în ultima vreme. Așa, ca să vadă cu ochii lui nimicul și vraiștea ce i-a rămas în urmă. Și, la ultima vizită, zic niște păsărele de prin instituție, a fost supărat nevoie mare pe băieții și fetele de la departamentul de atras bani europeni, cel pe care tot el l-a lăsat fără lider, că l-a cărat pe Nicolaie Moldovan cu el la Bruxelles. Bine, de fapt pentru că a vrut Voicu să fie tătuc, iar Moldovan avea ce avea cu Hava, cu care face echipă, dar nu poate să coboare atât de jos încât să dea socoteală lui Paulică. Și, zic aceleași păsărele, i-a certat Mircea pe cei din Primărie, de parcă era în una din zilele lui bune, de prin al doilea mandat, când chiar îi păsa.