Mai țineți minte cum a ieșit public Hațegan, șeful interimar al PNL Alba Iulia, să anunțe că aleșii partidului din Consiliul Local nu vor mai vota nici un PUZ care modifică regimul de înălțime? Ei bine, cum era de așteptat, tâmpenia s-a întors împotriva lor. Adică, au ajuns acum băieții în situația în care refuză să voteze unele proiecte, în ciuda faptului că îndeplinesc toate cerințele și rigorile legale. Ba chiar ajung să-i faulteze pe unii care în mod normal gravitează în jurul PNL, și a căror proiecte vor fi fost trase pe dreapta sau, cel puțin, amânate o vreme. Cât să poată Filimon & Compnia să arate la lume că ei ce zic aia și fac. Sigur, fiind vorba de PNL, un partid care pune individul în centrul doctrinei sale, decizia privind modul de vot al fiecărui consilier va fi fost luată în ședință la partid. Iar consilierii, cu mici excepții, că unii mai bătrâni se cam ăsta pe filmele puietului ajuns la butoanele organizației, vor gândi toți cu mintea lor și vor vota cum le dictează Hațegan și Filimon. Liberalism nenicule.
Și, că tot veni vorba de PNL, au cam început să se ascută bricegele prin organizație. Mircea Hava e gata să coboare din turnul de fildeș din Bruxelles și să se ia puțin la trântă cu Dumitrel, bunul său prieten, care mandate întregi i-a atârnat la butonieră. Asta pentru că băieții din tabăra lui Dumitrel îl tot împing de la spate pe oltenaș să-i semneze pensionarea lui Hava și să preia partidul. Numai că Hava, deși îl cam doare la patină de ce se întâmplă pe plan local, cam are nevoie de funcția aia de șef de organizație județeană. Ca să mai poată prinde un mandat de europarlamentar, desigur. Așa că, în timp ce în public totul e prezentat drept frumos, colaborare, echipă și așa mai departe, dacă treci seara pe lângă sediul PNL, se aude cum merge roata aia la care se ascut bricegele. Balul abia stă să înceapă. Desigur, situația, respectiv bătălia politică pentru funcția de șef de județ, e similară și pe la PSD și USR, atât că acolo e o bătălie strict pe funcție, că ciolan nu prea este.
Ca orice firmă serioasă care face afaceri cu statul, RER Vest s-a mișcat cu talent și, după ce a preluat rampa aia de la Galda, așa vraiște cum e, a trecut la chestiile care contează cu adevărat. Odată pe la partid, unde lucrurile erau cam rezolvate, că doar pe valul politic au ajuns aici – băieții fiind din siajul lui Bolojan – după care au început să umble pe la presă. Că deh, așa se face. Prin urmare, așteptați-vă să curgă cu texte de bine, cu explicații și laudă și tot ce trebuie prin mass-media locală.