Daniel Timariu este un scriitor de literatură SF, fantasy și polițistă. A publicat în numeroase reviste din țară și străinătate, iar povestirile sale au fost incluse în diverse antologii. A debutat în volum în 2016, cea mai cunoscută operă a sa fiind seria Tenebre.
De unde a apărut Lumea Tenebrelor?
Povestea din spatele poveștii este destul de simplă. Aveam în minte, de mai mult timp, ideea de a scrie un roman fantasy a cărui acțiune să se petreacă pe străzile Timișoarei. Îmi era neclară acțiunea, dar, pe măsură ce „rodeam” subiectul, am început să-mi notez unele idei. Străzi, clădiri, legende urbane locale, nume, personaje, ființe mitologice și tot așa. Apoi, într-o seară, am început să scriu la primul roman.
Ceea ce am urmărit de la bun început a fost să cuprind în roman o viziune fantastică asupra Timișoarei. Să iau unele elemente din trecut, să le aduc în prezent, să le îmbin într-o poveste incitantă. Voiam ca cei care știau orașul să exclame „Hei, pe aici am fost!” iar cei care nu-l știu să fie curioși să afle mai multe. De aici și realismul poveștilor. Străzile există, piețele la fel, ba chiar și alte elemente topografice, sau citadine. De asemenea, unele personaje sunt inspirate din fapte reale sau, poate, legendare.
Pavel Chinezu nu e altul decât legendarul Pál Kinizsi sau Paul Chinezu, comite de Timiș, general în aramata regelui Matia Corvin. La fel cum Rozsa Șandor este nimeni altul decât celebrul haiduc maghiar, un fel de Robin Hood, pe numele său Sándor Rózsa, despre care se povestește că ar fi avut cartierul general la Hanul Roșu (Vörös Csárda), de unde numele actualului cartier al Timișoarei Ciarda Roșie.
În România, se poate transforma o asemenea serie într-un fenomen?
Pentru ca o serie fantasy să aibă succes, ea ar trebui să fie promovată de o editură mare. Să fie prezentată ca un produs și oferită ca atare consumatorilor. La noi piața e mică și concurezi cu serii mult superioare calitativ, ce au în spate piețe puternice și investiții pe măsură. Un roman este un produs cultural. În occident, ba chiar și în unele țări mai estice, de el se ocupă o echipă, astfel că, de la autor, trecând prin lectori, corectori, redactori de carte, până la cititorii beta, o carte urmează un traseu costisitor, care la noi nu există.
Benzile desenate realizate profesional costă chiar mai mult decât o carte. O planșă color ajunge la sute de euro, lucru greu de imaginat pentru piața românească. Iar despre filme nu mai vorbesc, costurile sunt uriașe, iar piața minusculă.
Vorbind tot de piață, cunoști faptul că Marvel și DC au încercat să intre cu titluri renumite, bestselleruri în occident. Nu au avut succes, deși volumele erau accesibile ca preț, lipsa de interesa publicului român pentru benzi desenate e uimitoare.
Că tot am vorbit despre Occident: împreună cu Cristi Vicol și Darius Hupov încercați să promovați SF-ul românesc peste hotare. Cum o faceți, ce vă doriți și care sunt, deocamdată, rezultatele?
Am scos până acum două volume jumătate. Primul a fost în 2019 și a fost promovat de Darius Hupov și Marius Gordan Jr. în cadrul Convențiilor EuroCon și WorldCon din 2019. Al doilea volum l-am scos pentru WorldConul din Noua Zeelandă 2020, volum la care am mai adăugat câteva povestiri pentru EuroConul din Croația, ce a avut loc în toamna acestui an.
Rezultatele sunt bune. Am avut parte de câteva recenzii, unele negative, altele pozitive, dar scopul a fost atins: acela de a arăta lumii că și în România se scrie science-fiction, pentru că prima reacție a multor autori și iubitori ai genului din occident a fost aceea de uimire. Cumva, ideea că și la noi se scrie SFF nu li se părea pe deplin credibilă.
Urmează să scoatem în fiecare an câte un volum de povestiri SFF în limba engleză, fie în format pdf, fie tipărit.
Un alt mod de promovare a genului o faci pe plan intern prin intermediul revistei Galaxia 42, unde ești unul dintre editori. Ce înseamnă acest proiect pentru tine și pentru mișcarea SFFH din România?
Galaxia 42 se așează într-o lungă succesiune de reviste foarte bune din acest gen. Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice, Jurnalul SF, Argos, Nautilus, Galileo, Paradox, Helion, Fantastica, String, Solaris, Gazeta SF, CSF, Zin, Vulturul, Planu’ 9 și altele. Toate sunt importante pentru autori și fani deopotrivă. Împreună au puterea de a deschide mințile, de a crea acea emulație necesară creației. Unele dintre ele nu mai sunt, dar se pot găsi prin anticariate sau în arhive online. Eu le iubesc deopotrivă pe toate și îi apreciez foarte mult pe redactorii din spatele lor.
Impresia mea e că în SF-ul românesc sunt zeci de biseri- cuțe și de răfuieli care, în loc să atragă lumea, o îndepăr- tează. Există o falie între scriitori și cititori, premiile genu- lui sunt lipsite de relevanță etc. Cum vezi tu aceste lucruri?
Există o percepție în sensul celor spuse de tine, însă este una superficială. Atunci când sunt convenții, sau întâlniri informale, autorii și fanii se întâlnesc cu plăcere și discută despre literatura și filmologia SFF. Acum, în pandemie, aceste întâlniri au trecut pe online și s-au înmulțit. Nu există săptămână fără o întâlnire de club. Mai mult, în fiecare miercuri, aveam rezervată o oră de discuții despre cărți și filme SF pe canalul Cristian Presură de pe Discord.
Cât despre premii… Poate că există unele divergențe asupra metodologiei de acordare, dar nu sunt eu în măsură să judec aceste lucruri, nefăcând parte din nici una dintre asociațiile ce le acordă.
Legat de viitor: ce proiecte ai în lucru?
Am în lucru un nou roman fantasy din universul Tenebrelor. În acest nou roman, Alex, detectivul celor două lumi, alături de echipa sa, caută să rezolve un nou caz. De data asta, am ținut cont foarte mult și de observațiile primite de la fani, și anume să îmbin cele două lumi, cea reală și cea a tenebrelor. Pericolul pândește din toată părțile, dar împreună folosind știința și magia, oameni și entități reușesc să salveze lumea.
