Descriptio Apulensis

  • de

A fost odată ca niciodată, că și de n-ar fi, tot ar merita să se povestească de parcă ar fi.

A fost, așadar, o cetate curată ca lacrima, unde nicio mizerie, niciun gunoi nu-și aflau sălașul pe drumurile frumos pie- truite. Iară cârmuitorii cetății erau oameni drepți, cu sufletul neprihănit de vreo-nțelegere vrăjmașă și mâinile fără de pata parandărătului. Și, fiind ei așa neprihăniți, locul și-a căpătat numele de Cetatea Albă.

Dar, după cum e sorocul omului, așa i-a venit și ctitorului cetății vremea și-a fost chemat dinaintea Brusselului, unde s-a-nfățișat a treia zi după votări. Și-n locul său a rămas să o cârmuiască un apostol, om al faptelor. Iară acesta a-nțeles că, în lipsa vajnicului cârmaci, vulgul se va lăsa repede ispitit de Cei Necurați, abătându-se de la calea cea dreaptă ce duce doar spre poarta stăpânirii pentru orice flecușteț ce se dorește a fi săvârșit.

Și-așa se face că, într-o zi de sfârșit de Gustar, oamenii s-ar trezit la poartă cu „Evanghelia după apostolul cu atribuții de Mesia Paul”. Și cartea aceasta a faptelor era plină de gravuri, ca să fie       pe-nțelesul prostimii, căci se știe că o imagine face cât o mie de slove. Și zicea acolo, la cartea sfântă, tot ce s-a făcut și tot ce s-a visat că s-ar fi putut face, dacă nu s-ar fi trezit din visare.

Iar primul verset glăsuiește: „Refacem străzile orașului”. Și lumea știe că acesta-i adevărul, căci a văzut aceleași și aceleași străzi făcute, sparte și refăcute iarăși, înălțându-se până ce ei n-au mai putut intra în curțile lor.

Al treilea verset vorbește despre biciclete și piste, o lucrare demnă de minunile lumii, căci în futurismul lor neo-post-apocaliptic pleacă de niciunde și ajung nicăieri, iar lumea își parchează mașinile pe ele, ori își lasă tomberoanele de gunoi. Sau așa zic glasurile din subteranele unde zac viermănoșii detractori mincinoși.

Versetul cu numărul cinci pomenește trecerile „smart” pentru pietoni. Zice de 161, dar noi, în neștiința noastră, am numărat până acum cinci. Înțelepciunea lor zace în faptul că sunt mai bine luminate și poți vedea trecătorii, față de celelalte pe care becuri oarbe îți arată simple umbre trecătoare. Iară patru dintre ele sunt între Alba și Micești, unde trecătorii răsar ca stafiile din ceață de după extrem-de- prost înțelept-gânditele panouri de pe marginea drumului.

Însă al șaptelea verset e cel mai cel. „Apă și canalizare”, proclamă acesta. Și mult adevăr grăiește, că, la fiecare ploaie, canalizarea dă pe dinafară și-are cetatea apă cât cuprinde.

Piscină de-a dreptul! Și nu una, ci trei! Minune! Sfânta Treime a piscinelor, fie cârmuitorii binecuvântați și pe veci huliți cei ce răspândesc venin spunând că ștrandul cel vechi dus a fost și nu s-a făcut nimic în loc, ori că bazinul cel olimpic ar fi lucrare de mântuială.

Și mai zice la cartea sfântă despre autobuzele electrice, care n-o fi rău de-or fi să fie, că unele dintre astea de-acum scot fum mai ceva ca furnalele Hunedoarei. Și de iluminatul public, de reabilitarea termică a blocurilor, de grădina urbană din exteriorul Cetății, de creșele care sunt la mare căutare fiind ele prea puține, ba chiar și de ruta secundară între Micești și Alba Iulia, pe   care-om vedea cât trafic o-ncăpea și dacă va fi folosită, căci de-acolo-n drumul principal poți ieși când le-o crește barbă mașinilor, nu șoferilor. Dar sigur asta se va rezolva cu alte sensuri giratorii minuscule, unde și o singură mașină e-nghesuită.

De-un singur lucru nu vorbește evanghelia, anume de dezvoltarea economică. De investitori atrași ca s-aducă locuri  de muncă, bani și alte cele. Dar pentru cei ce nutresc gânduri nevrednice, ar trebui să știe că nu e nevoie de așa ceva. Căci oamenii din cetate o duc ca-n sânul lui Havaan, banii sunt atât de mulți că le intră pe ușă și le ies pe geam, fiecare mic întreprinzător e ajutat să-și închidă, pardon, deschidă și susțină câte afaceri vrea, străzile și bulevardele gem de mulțimea spațiilor comerciale pe care doar ochii necredincioșilor le văd goale, ori deschizându-se și  închizându-se de la o lună la alta. Că oamenii nu accesează proiecte fiindcă s-au săturat de bunăstare, iară nu din cauză că ele sunt în mâinile unor rețele cu circuit închis, unde se intră dacă știi ce și cui să dai.

Ei, dar iată că la urechile stăpânirii a ajuns zvon cum că oamenii sunt degrabă uitători și se lasă amăgiți de cei dușmani, îndepărtându-se de cuvântul evangheliei. Și-atunci, după  nici o lună, la casele vulgului a ajuns „Scrisoarea lui Dumitrel din Brabova către oamenii Cetății, albanezii”, caligrafiată de mână cu dragoste albastră. Și-n care, în prag de Schimbare la Față a Zilelor de după Urnă, se spune că vlădica e egal cu opinca și toți or ridica același bolovan, adică taman pe dos de cum fu în ocârmuirea dinainte. Care, ce să vezi, unora li se păru că visară că tot a lor fuse. Dar poate că li se păruse.

Și-uite-așa s-a scris istoria acestui Tărâm al Făgăduinței deșarte. Iar acum oamenii cetății au cu ei evanghelia și scrisoarea pentru aducere aminte, ca să nu mai calce pe strâmbe cărări și să nu-și mai piardă credința în cârmuire, chiar dacă una zice și alta pare că face. Și nu putem încheia fără a da glas înlăcrimat unor vorbe de duh din scrisoare, ce le spune oamenilor cum sunt cei de-i conduc: „Vă rog să-i priviți, în primul rând, ca pe niște prieteni, ca pe niște coechipieri, ca pe niște persoane cu care puteți comunica și pe care vă puteți baza în orice moment și în orice situație”.

Așa să le-ajute Marele Mustăcios și după alegeri!

Anakronymus

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile