Dorin Nistor, un primar cu CV de Dorel

  • de

Tocmai a câștigat un nou mandat de primar al Municipiului Sebeș. Dorin Nistor este, am putea spune, un om mare pe cai mari și cel mai de succes produs local al domnului Hava Mircea, tătucul său spiritual și politic.

Cine este însă Dorin Nistor, mai departe de omul politic pe care-l știm din pliantele electorale, din marile sale realizări, din lauda de sine croșetată în fel și fel de ieșiri publice care, am vrut sau nu, ne-au ajuns în fața ochilor și urechilor?

Greu de spus, căci nu există un CV public al domniei sale. Site-ul Primăriei Sebeș, în anul 2020, ne expune doar o poză cu distinsul Primar, și încă una  din de pe vremea când era mai tânăr și photoshop-ul îi stătea mult mai bine. La fel și în cazul viceprimarului ori doam- nei care ocupă postul de secretar.

Ce școli a făcut? Când? Unde? Ce pregătire are el? Nimic din toate astea nu pare să conteze. E primar și cu asta basta, oamenii l-au votat, așa că poate să fie ce vrea el, chiar și prelucrător prin așchiere sau component al lotului național de traforaj-viteză. I-am cerut un CV, le-am cerut și celor de la Primăria Sebeș unul, însă nu par a avea chef să divulge astfel de informații. Or fi secrete, cine știe.

Căutând însă prin cotloanele internetului, prin fel și fel de declarații de avere mai vechi, putem creiona o imagine a distinsului edil de Sebeș. Este unul din epigonii lui Mircea Hava, cel sub a cărui mantie și-a construit toată cariera politică.

De prin 2010 îl găsim Comisar Șef la Ministerul Finanțelo Publice, la Garda Financiară din Alba, semn că omul are la bază o diplomă de facultate.

Patru ani mai târziu, în 2014, îl regăsim în postul de „Expert informare orientare și consiliere pe piața muncii”, în cadrul Primăriei Alba Iulia, unde-l preluase deja Mircea Hava.

Tot prin intermediul lui Hava a ajuns și șef al AIDA – TL, Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport Local, sinecura ONG prin care, an de an, aproximativ 5 milioane de euroi se scurgeau, pe post de subvenție, din bugetul public în conturile operatorului privat de transport public, STP Alba Iulia SA.

În 2016 devine primar al municipiului Sebeș

Și totuși, există undeva pe internet, pe pagina Partidului Național Liberal Alba, un CV al domnului Dorin Nistor. Este o minunăție!

În anul 2014, ca orice politician sadea, termină Dreptul la Universitatea „1 Decembrie 1918”, de unde își ia și o diplomă de master, 2 ani mai târziu. Toate astea în timp ce consilia la Hava pe probleme de orientare și piața muncii, ba se mai ocupa și de milioanele de euro ce treceau prin AIDA – TL.

CV-ul lui Dorel, așa cum încă poate fi găsit pe site-ul PNL, e însă fabulos. S-ar tăvăli curcile pe jos de râs, dacă ar putea să citească. Aflăm despre el că „este un om cu o viziune și vastă experiență în domeniul administrației publice”. Și că proiectul său a fost „transformarea Sebeșului în burgul de altă dată”. I shit you not!

„Pe lângă dezvoltarea infrastructurii în prezent deficitară, primarul pune accent pe înfrumusețarea aspectului orașului pentru ca locuitorii să își recâștige mândria de a locui înt-un oraș cu tradiție”. Văleu! Și încă una din scurta introducere: „Obiectivele actualului mandat vizează investiții pe mai multe direcții. În consecință au fost luate în considerare mai multe axe de finanțare pentru a fi duse la bun sfârșit”. Emil Bobu, nu alta! Sublim.

Despre ce a făcut în calitate de Primar, aflăm tot de la el: „Un om integru care spune lucurilor pe nume, Dorin Nistor a început implementarea promisiunilor din campanie. În prezent sebeșenii se pot bucura de un oraș curat, cu eveni- mente culturale și spații de recreere.

Infrastructura este de asemenea prio- ritară, motiv pentru care sunt analizate cele mai viabile surse de finanțare”.

Hahaha. Sincer, nu e sigur dacă CV-ul ăsta e scris de chiar el, domnul Nistor, cu toate că ar putea fi, însă tare am vrea să-l cunoaștem pe acest Bulă care a fă- cut așa compunere.

Și, la final, puțin truism și sincer – imbecilitate despre postul de la AIDA-TL. „Funcția de director executiv implică o mare responsabilitate. De- ciziile și felul în care sunt soluționate problemele au un impact direct în modul în care evoluează compania”. Gizăs faching Craist! Eh, cel puțin acum ne e clar, tuturor, că AIDA-TL, ONG-ul suveică prin care milioane de euro din bugetul municipiului Alba Iulia s-au scurs către firma lui Stelian Nicola e, în fapt, o companie. Una pe care băieții de partid au jumulit-o cu mare talent.

Cât despre Dorel Nistor, o să mai re- venim noi la ale sale de succes aventuri bugetare.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile