Dubla măsură

Pare că am ajuns în punctul în care simplul și banalul fapt de a exista pe aceste meleaguri poate fi declarat o comorbiditate. Comorbiditatea de a fi român în România, cetățean din tagma celor lipsiți de privilegii.

Statul, sistemul, cum vrem să-l numim, pare nimic mai mult decât un catalizator al tragediilor. O nouă tragedie nu stă sub semnul lui „dacă?” ci al lui „când?”. Că vorbim de șosele, de poluare sau mai ales de spitale, unde în teorie mergi să te faci bine, toate fac parte din terenul minat cu viitoare tragedii. Pe șoselele din România se moare mai des și mai bine decât în vest, aerul inhalat ne termină mai sigur ca dincolo iar șansele de a te vindeca în spitalele de stat sunt probabil la fel de mari ca cele de a te trezi cu o altă boală, luată de pe acolo. Asta dacă ai norocul de doar o boală.

Nu e nimic de neexplicat aici. Avem șosele proaste, ce fabrici avem poluează cum vor, iar spitalele de stat sunt vechi, prost întreținute, depășite de timp și nevoia unor norme de siguranță adecvată. Iar peste toate astea mai putem turna și niște management prost, niște hoție, niște corupție, niște nepotism sau niște șmen, toate aceste minunate calități ale statului român, ale „sistemului”.

Ceea ce e puțin mai greu de explicat e însă reacția omului de rând la toate astea. Aceeași „corupție ucide” din vremea „celorlalți”, pare să nu-i afecteze pe ăștia de azi. Pe cei care acum se joacă de-a „managementul statului” nu pare să-i afecteze aceeași atenție și critică și răzvrătire a cetățeanului. E ciudat. Sigur, există diferențe între tragedii, însă există și lucruri care le leagă. De ce-ar fi tragediile din vremea PSD mai grave sau mai dătătoare de schimbare decât cele din vremea PNL-USR? Bine, o să dăm iar vina pe „greaua moștenire”. E încă prea devreme să ne supărăm pe cei care azi sunt la butoane? Dar nu-s de azi, au mai bine de un an de când gestionează. E pandemie? Păi cu atât mai mult ar trebui ca sistemul sanitar să fie mai îngrijit și mai eficient.

Două tragedii în decurs de câteva luni și nimeni nimic. Nu tu urlete din partea presei, nu tu societate civilă, nu tu nimic în afară de apatie, de consemnare și, de ce nu, de o „înțelegere” a situației.

Sunt noi, nu e vina lor, sunt efectele prostului management din trecut, e rezultatul multor ani de prostii, bla bla bla. Bine, știm și noi astea, dar de cât timp ar mai fi nevoie, totuși, ca să ajungem la un nivel acceptabil? Nu se așteaptă nimeni ca în ceva mai bine de un an, sau în doar câteva luni, sistemul sanitar să ajungă sub bagheta PNL-USR la nivelul celui din Germania. Nu are nimeni așa pretenții sau așteptări. Însă e oare mult să ceri să nu mai ia foc spitalele? Să ceri ca în câteva luni, în mai bine de un an, să ai niște protocoale și niște verificări, care să facă locurile alea sigure, măcar la foc?

Că nu ai aparatură și tehnică la nivelul de afară? Ok, am înțeles. Dar am putea avea măcar niște spitale în care pacienții să nu-și ducă după ei, de acasă, reșouri și calorifere electrice? Am putea măcar avea niște spitale în care instalațiile electrice să nu fie o nesfârșită improvizație la improvizație? Adică, bun, nu e curat, iei nosocomiale, îți aduci tu medicamente de acasă, îți aduci mâncare, speri să te faci bine de ceva și riști să iei altceva, dar măcar să nu iei foc. E chiar atât de mult să ceri?

Și-apoi, când se întâmplă astfel de tragedii, pentru a căror evitare nu ai nevoie de planuri și investiții și management și mai știu eu ce, care să dureze ani de zile pentru a fi puse în practică, de ce stăm toți parcă așa pasivi?

O tragedie în vremea lui Ponta atrage după sine un val mai mare de mui decât una în vremea lui Șică Orban sau alta în vremea lui Cîțu? De unde această dublă măsură? De ce n-am văzut o demisie, o demitere?

Ah, că se va face o anchetă? Că se va face o comisie? Mulțumim, știm asta încă din ziua în care Iohannis a mers la Matei Balș, să fie el acolo, la fața locului, imediat după pompieri. După care a plecat la schi.

Poate că am devenit apatici și indiferenți din cauză că jocul tragediilor a devenit o normalitate. Însă, în cazul ăsta poate că ar trebui să devină și jocul muilor îndreptate înspre cei ce ne conduc o normalitate. Că, spre deosebire de viruși și alte boli, la astea nu vom ajunge niciodată imuni, oricâte doze am lua și oricât de mult sau des ne-ar expune sistemul la ele.

Sau, vorba unui amic, Mihai Radu, ar trebui primiți în spitale doar cei care au făcut vaccinul anti-incendiu.

4 1 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile