Undeva de la Porțile Raiului, Dumnezeu privește cu jind spre planurile lui Paul Voicu și oftează. De ce n-a știut el, ditai Dumnezeul, atunci când a făcut lumea și pământul și animalele și partidele și tot ce mișcă pe planeta asta, că ar fi bine să intre și el în campanie, din când în când măcar? De ce i-a trebuit lui să se odihnească în ziua a 7-a? Ar fi putut face atât de multe! Poate chiar mai multe decât Paul.
Cine oare ar fi putut anticipa că în anul de grație 2020, îl va fi apucat pe nesfârșitul vice cheful de muncă și, în câteva săptămâni, va fi rezolvat toate problemele? Ale orașului, ale țării, ale omenirii, ale Universului. Tot ce e problemă pe planetă, rezolvă Paul Voicu, precum un Dumnezeu al contractelor plătite din bani publici. Pare că, de o vreme, omul lucrează 24 de ore pe zi, uneori chiar și noaptea, numai să devină Alba Iulia un fel de templu al mărețelor realizări, la care să se închine orice contracandidat.
E drept, toți cei ce-și vor numele scris pe ușa celui mai birou din oraș promit marea cu sarea. Fiecare pozează într-un expert care, iată, acum – numai și numai acum, numai și numai dacă-l votăm – ne va pune pe tavă bunăstarea, ne va crește necontenit nivelul și ne va băga în ochi lumina viitorului.
Paul îi depășește însă pe toți. Nici însuși Dumnezeu, dacă i-ar fi fost contracandidat, n-ar fi putut promite cât el. După 25 de ani de cărat plasele lui Mircea Hava, de jucat cu talent și grație rolul unui umil atârnache la bunăvoința marelui mustăcios, pare că mica larvă e gata să se transforme în fluture-edil.
Asfaltează străzi, rezolvă colectarea deșeurilor, reface canalizarea, investește în sport, dă bani la echipa de fotbal, donează la spital, face dezinfecții, repară școli, construiește parcări, modernizează străzi, face bazine și ștrand, de toate face! Zboară de o vreme banii din Primărie mai ceva ca la lăutari, de nu prididesc firmele de casă la cât le dă Paul de muncă. Niciodată n-a mai fost așa o vervă în administrația publică din Alba Iulia și la sediul de partid.
De la înălțimea panourilor publicitare, din infinitul internetului, de pe pliantele din cutiile poștale, din materialele jurnaliștilor pre-pay, Paul Voicu promite și promite și promite. Orice, oricât, oricui. Ne-ar trebui un ziar de mărimea unui teren de fotbal, numai să facem un inventar al promisiunilor. Și încă mai e timp. Probabil că nu e departe ziua în care vom afla că a reușit să atragă fonduri europene și din Asia sau America.
Tot ce nu a făcut administrația locală într-un sfert de secol, tot ce s-a șutit și scurs în parandărături, rezolvă Paul acum. Dacă, desigur, îi dăm din ștampilă pe 27 septembrie.
