Ce bine că a dat căldura, că s-a scos obligativitatea măștii și că putem sta afară până la ce oră vrem. Cine nu-și dorește să iasă din locuință și să aibă în fața ochilor un peisaj de munte și un miros de primăvară-vară? Munți de gunoaie, desigur, cu mirosurile aferente. Și liniște, multă liniște din partea autorităților. Pesemne că vor cu toții să ne lase să savurăm în liniște această deja, iată, o săptămână între gunoaie. Singurii care mai dau din casă, dacă se poate zice așa, sunt cele două firme, cea care încă operează colectarea și cea care urmează să-i ia locul, adică aia care operează și super rampa aia de la Galda. Dar hei, ce contează? E vară, Cristiano Ronaldo a mai doborât un record iar CFR Cluj a câștigat campionatul. Polaris îi acuză pe cei de la RER Vest – Retim că nu se țin de program și că refuză să preia toate deșeurile. Însă e bine, că a prins Juventus loc de Champions League, la fel ca și Liverpool, ambele în ultima etapă. Cei de la RER Vest – Retim, îi acuză pe cei de la Polaris că vor să ducă mai mult gunoi decât colectează, că în loc să-l ducă la Bihor sau Târgu Jiu și-au făcut stocuri pe rampa temporară, iar acum vor să-l descarce tot bine la Galda. Dar e soare și e bine, e vară și vin concediile iar în Egipt, Grecia sau chiar Călimănești – Căciulata nu-s atâtea gunoaie. E bine, e frumos. Noua rampă, deși e ditai sistem de management integrat, poate integra doar gunoaie menajere. Ce se întâmplă cu deșeurile inerte, alea din construcții, ori cu deșeurile industriale, nu-i clar încă. Dar nu are importanță, s-a scos masca, s-au deschis terasele, berea e rece, încep spectacole, vine bâlciul, e frumos! Ce-au să facă toate firmele, în special alea mari, care n-au cum să dosească gunoiul ori să-l bage la pachet cu ăla menajer? Dar pe cine interesează? De ce să ne batem capul, că e soare și e bine și frumos. Și ne dăm din maraton în maraton al vaccinării, turnăm asfalt lângă un sat din Apuseni, pregătim alegeri interne de partide, e frumos, e bine!
Lângă Buzău a avut loc un cutremur cu magnitudine de 4,5 grade. La noi nu s-a simțit nimic. Oricum, la noi în Ardeal, 4,5 grade e nimic toată, nu-i bun nici să speli sau să dezinfectezi paharele. E bine. E vară, e frumos, să vină vacanța și concediile. Mă rog, nu pentru elevi, că ei sunt în vacanță de un an. Ce dacă e liber, dacă e scenariu verde? Merge școala și online, până la urmă nu vrea statul oameni educați.