Eterna și deloc fascinanta Românie

  • de

Drobul de sare

Hai că a venit vaccinul! Iupii! Și vaccinăm de n-a văzut Parisul așa ceva. Ce mai, avem un ritm așa de galopant că, dacă te pui azi pe făcut copii, pe când ajunge plodul de dat la școală abia dacă-i vine și lui rândul la injecție. Pe de altă parte, e minunat cum ne dăm cu capul de pereți pe tema asta. Mă rog, nu toți, dar sunt unii care încă mănâncă din bolul cu conspirații, cum că oculta, cip-uri și mai știu eu ce. Și probabil cel mai enervant e că prostia, în bunul stil românesc, pare molipsitoare. Că nu erau destui prostălăii care urlau că vor să ne bage 5g și mai știu eu ce în creiere cu seringa, dar faza asta i-a pus pe gânduri și pe ceilalți. Adică, se fac fel și fel de studii sanchi sociologice, din care a reieșit cum că o treime din populație nu ar vrea să se vaccineze. De unde deduc unii că, care altfel s-ar fi vaccinat, că tot procesul e în zadar, că dacă nu se vaccinează ăia care nu vor oricum nu vom ajunge la imunitatea aia în masă, așa ca de ce să-l mai facă? E fascinant să vezi logica întortocheată a lui românache cititor de conspirații și făcător de statistici, chiar dacă nu stăpânește aritmetica. Păi, în primul rând, cum ziceam, încă nu sunt suficiente doze de vaccin pentru ăia care vor. Și dacă ar fi, la ritmul în care se administrează vaccinul, cu tot cu o accelerare a procedurilor, tot ar dura vreo doi ani, dacă nu mai mult. Dar noi, azi, ne batem capul cu ăia care nu vor că cip, că oculta, că Bill Gates. Fix ca în povestea cu drobul de sare care va fi căzut în capul copilului dacă vine pisica. Stați domnilor liniștiți să ajungem numai acolo, în situația aia în care toți care vor vaccin îl și primesc. Și-apoi mai vedem. Altfel, s-a vaccinat, cu poză și tot, până și Alexandru Sinea, directorul DSP Alba. Bine, au să zică unii că la el oricum n-are efect, că era gata cipat.

Grupa mare de riscare

Toată Europa, și mă refer la aia civilizată, și-a făcut niște strategii cu privire la administrarea vaccinului în care prioritari erau, mai de fiecare dată, persoanele vârstnice, cei cu comorbidități, ăia care altfel erau cei mai în pericol să se curețe dacă luau virusul. Noi, ca de obicei, n-am preluat modelul european, occidental, că doar știm și noi să inventăm o roată, chiar dacă nu ne iese rotundă. La noi am pus sistemul medical în față, că ei sunt ăia din „prima linie”. Sigur, pare mai degrabă o decizie politică, un fel de „cadou” dacă vreți, făcut unui sistem și așa chinuit și subfinanțat și toate cele. Bineînțeles însă că, la pachet cu medicii din prima linie au intrat și ăia din instituțiile conexe, alde DSP. Hai, că și ăștia se luptă cu virusul. În tura a doua însă, poate chiar mai frumos, pe lângă bătrânii suferinzi, că nu toți bătrânii primesc, au fost băgați și ziariștii. Da, a fost băgată și presa la „categorie de risc”. Ne-au trimis și nouă de la Prefectură niște liste pe care să ne înscriem. Și pe care n-o să ne înscriem, că e o prostie să ne considerăm noi, care dăm aici cu pixul pe foaie, categorie de risc înaintea altor categorii. Sigur, asta nu înseamnă că n-au să fie fel și fel de gurnaliști care au să profite de pleașca asta de bunătate de la Guvern. Pentru că normal că au să o facă. Până la urmă, e și mâncatul de căcat o comorbiditate, deci mulți din-ăștia din presă se încadrează.

Nimic nou, dar extra news

Un bătrân a fost lăsat să zacă pe holurile unui spital. Căzuse omul de pe scaun și nu mai putea să se ridice. Treaba a fost filmată și s-a iscat un mic scandal media. Sigur, imaginea asta cu românul căzut pe jos în sala de așteptare nu e una nouă. E un fel de om mușcat de câine și nu câine mușcat de om, ca să merite atâta atenție. Nu, evident că nu e normal să se întâmple așa, însă fix așa se întâmplă în mai tot sistemul medical. Da, nu se mai dau atenții ca pe vremuri, de când au salarii mari, însă acces la serviciile medicale tot cu pile ai. Că altfel, aștepți acolo pe scaun. Sau, de multe ori, mai bine stai acasă. Că, vorba aia, legenda zice că e mai confortabil să crapi la tine, în intimitatea ta.

Să discutăm discuții

Cum necum, a ajuns iar subiect de discuție Cumpănașu. Individul ăsta e fabulos. Când ai fi zis că a dispărut din prim plan și, undeva departe de ochii lumii, băieții și fetele din Justiție se ocupă de el, de toate combinațiile alea cu bani europeni, de toată lipeala la bani publici, căci omul a stat înșurubat în fel și fel de sinecuri și s-a bătut pe burtă cu toți marii găinari ai națiunii – actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, era și probabil că mai e un bun prietenar al acestuia – iaca a revenit omul în prim plan. Cică e un fel de „profesor”, sau mă rog, așa se intitula el, prin Tik-Tok, rețeaua aia de socializare pentru puștani. Unde, ce să vezi, nici măcar nu-i învăța pe puștani cum să combine un milion de euro, cum să se conecteze la partid și sistem, ci combina minore. Că omul e iubăreț și acum are dosar penal. Nu știu, dar cam asta e poza de buletin a României: Faci un milion de euro să dispară după care te urmărește poliția și te taxează de te rupe atunci când treci strada pe roșu. Sigur, să nu ne înțelegem greșit, acuzele sunt grave, însă totul pare așa, cusut cu ață albă.

Pregătiți de nepregătite

Iaca a început să ningă și pe la noi. O primă amețită de ninsoare, cu un strat mai gros de 20 de centimetri – cum ar zice băieții – s-a așezat peste oraș. Spre norocul nostru, s-a cam topit destul de repede, că altfel iar ne trezeam cu ăștia care ne administrează că dau din colț în colț. Dacă prin oraș a fost cum a fost, pe drumurile patriei, între localități, treaba s-a menținut în stilul clasic. Adică ne-a luat iar pe nepregătite. Și pe undeva pe bună dreptate. Păi nici măcar Ion Drumitrel, marele ghicitor în bitum și întemeietor de asfalt nu putea să prevadă că va mai veni iarna. Păi n-a venit în decembrie, n-a venit de Crăciun și Revelion și ce, vine acum, în ianuarie? Păi zăpada asta nu știe și ea că a fost un an greu, că pandemie, că așa și pe dincolo? Probabil că e mâna ocultei mondiale, a grupului Bildălberg sau cine știe, că nu e normal dom’le să ningă așa, de-odată, pe nepregătite.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile