Reforma statului. Reforma partidelor. Reformă, reformă și iar reformă. Nu există plan politic sau program de guvernare din care să nu răsune reforma. Despre planul ăla de redresare și reziliență și cum l-o mai chema? Ne-a zis chiar Iohannis, bună parte din bani vor merge pentru reformă. E esențial să facem reformă. Grupările care se bat pe șefia unui partid? Tot reformă vor și ele. Toată lumea vrea și promite reformă, dar nimeni nu reformează nimic. Sau, dacă se reformează ceva, se reformează așa de bine că, la următoarele alegeri, la următorul buget, la următorul șeptic de interese, iar avem reformă. Iar e esențială reforma.
Una din chestiunile definitorii ale comunismului era eternul plan de „a ajunge din urmă și de a depăși” occidentul. Scopul economiei centralizate era acela de a ajunge din urmă și depăși economia de piață a țărilor din vest.
Reforma, precum și planul de „a ajunge din urmă și depăși” sunt morcovul pe care căruțașul îl ține în fața măgarului. Sunt linia aceea numită orizont pe care n-o poți ajunge oricât de mult sau de repede vei merge în direcția ei.
Reforma este o bășină abstractă ce iese dintre fălcile oricărui politician. Vom reforma statul? Cum anume? Ce înseamnă exact reforma asta, care-s măsurile, care-s țintele și cum vor fi ele atinse și cu ce costuri? Rar se întâmplă ca cineva care vorbește de reformă să vină și cu un plan clar, cu măsuri clare, cu un proiect clar și simplu pentru acea reformă. Și mult mai rar, spre deloc chiar, se întâmplă ca atunci când cineva are un plan clar de reformă să-l și pună în aplicare.
Să luăm doar reforma partidelor. Care reformă? Exact. Singura reformă reală prin care au trecut unele partide a fost dispariția lor. În rest, toate reformele au fost nimic mai mult decât niște activități de rebranding, de vopsit gardul în altă culoare, de folosit alte minciuni pe poporul cobai.
Se reformează PSD? Cu Dâncu, cu Stănescu, cu Grindeanu? Pe bune? Cu individul ăla care mai ieri vâna mistreți cu Omar Hayssam, iar acum ține lecții de social democrație într-o română aproximativă?
Se reformează USR-PLUS? Bine, ăștia chiar se reformează, însă e o reformă în sens invers. Adică abia acum vedem cât rahat se ascunde sub cele câteva nume curate, sub toată poleiala aia de nou, corect, cinste, meritocrație, fără penali și alte bășini cu care ne-au apucat de coarda speranței și ne-au tras spre urne.
Se reformează PNL-ul? Am văzut ce bine l-a reformat Orban și, cine știe, poate că tot el va duce reforma înainte, cu aceleași schelete, aceeași baroni, aceleași șmenuri și metehne. Sau, cine știe, va să vină Cîțu să bage și el două plase de reformă în partid. Cîțu, cot la cot cu super oamenii noi, curați și reformiști. Cu Boc, de pe care toată frumusețea Clujului nu poate șterge smecleul rămas de la Băsescu. Cu Florinache Roman. Cu Alina fucking Gorghiu. Cu Raluca Turcan. Cu Rareș fucking Bogdan. Ăsta din urmă aflat probabil în echipă pentru că, atunci când situația o va cere, adică imediat, își va putea pune batistuța pe țambalul reformei. E ridicol să crezi că se poate face reformă cu așa cioate politice. E ridicol să crezi că vreun partid e capabil de reformă, că se poate descotorosi de metehne și cozi de topor, că se poate schimba cu adevărat pe sine.
Sau, cine știe, poate că face AUR reformă. În sensul că renunțăm la „reformă” și revenim la „să ajungem din urmă și depășim”.
Nu există reformă în România. Nu există speranță pentru reformă. Reforma e sfincterul unui unicorn din care ies toate promisiunile electorale și planurile de bine ale politicianului român. Reforma e un rahat mestecat de fiecare om politic, care se scurge spre nicăieri pe apa limpede a sâmbetei.
