Când nu mă irită, mă amuză teribil socialismul implementat din banii altora. Adică a sta pe margine și a spune ce trebuie să facă bogații cu banii lor și cum, dacă ei nu vor asta, e normal să intervină statul, luând de la cei ce au și dând celor ce n-au. Mi se pare din aceeași categorie cu cei mulți care știu ce ar trebui să faci tu cu afacerea ta ca să meargă mai bine – acei mulți neavând niciodată propria afacere, ci lucrând ca angajați la vreun privat, ori, ca să fie tacâmul complet, să fi lucrat doar la stat toată viața lor.
Evident, discuția nu se poate reduce la un simplu „ai – dai, n-ai – primești”. Analiza e complexă în ceea ce privește ce faci pentru cei care n-au posibilitatea să se întrețină (de exemplu persoanele cu dizabilități), ori despre o eventuală impozitare sporită a celor cu venituri peste un anumit nivel etc. Firește, aici se pot urmări diferite aspecte, căutându-se soluții funcționale la nivelul societății, deoarece o civilizație evoluată presupune să nu ne mai limităm doar la supraviețuirea celui mai puternic, ci la implementarea unor variante în care să se ofere oportunități tuturor membrilor comunității. Oportunități, nu pomeni. Din momentul în care trecem la abordarea haiducească a lui „luați de la bogați ca să dați săracilor, fiindcă bogații sunt ăia răi, iar săracii victimele”, discuția se încheie pentru mine.
Recent, am întâlnit abordarea aceasta haiducească în legătură cu zborul în spațiu al unor miliardari. Că, ce să vezi, deși ar putea cu banii aceia să pună capăt foametei mondiale un an, ei îi aruncă pe fereastră pentru a-și satisface capriciul de a ajunge acolo unde, până acum, au mers doar cosmonauți sau oameni de știință pregătiți, în misiuni extrem de costisitoare (care, în aceeași logică, sunt și ele o cheltuială nejustificată atunci când atâția copii merg flămânzi la culcare).
E genul de logică falsă, care caută să găsească un vinovat pentru ceva ce are cu totul alte cauze. În primul rând, oamenii ăia merg în spațiu pe banii lor. De-aia au devenit antreprenori, ca să câștige bani pentru a-și satisface plăcerile. E ca și cum cineva m-ar certa că eu cumpăr o carte în loc să-i iau ceva de mâncare în ziua aceea unui om flămând. Eu îmi satisfac un hobby/moft, în timp ce pentru el e o vorba despre o chestiune de viață și de moarte. E fix același lucru, doar că la altă scară. Desigur, cel puțin în cazul unuia dintre acești miliardari, se poate aduce în discuție modul cum „uită” să-și plătească taxele, cum face tot felul de inginerii financiare, cum își plătește prost angajații – dar aici ar trebui militat pentru ca organele de control să-și facă treaba și să-l taxeze ca pe orice alt contribuabil. Haiducia merge pe premisa falsă că „e bunul nostru fiindcă, dacă noi n-am folosi produsele/serviciile oferite de acel antreprenor, el n-ar fi acum miliardar”. Corect. Nu mai folosiți produsele/serviciile lui. Faceți-vă voi o firmă ca să le produceți/oferiți. Angajați voi oameni. Hai, dacă e să fim haiduci, să fim până la capăt, nu?
În al doilea rând, să presupunem că oamenii aceia și-ar folosi averile ca să pună punct foametei. Pentru cât timp ar ajunge banii ăștia? Am citit analize care vorbeau despre un an. Foametea nu e ceva care apare și e întreținută independent. De-a lungul istoriei, ea a fost legată de secetă, inundații, războaie care au distrus recoltele. Doar că, în ziua de azi, atât-de-blamatele alimente „care nu sunt naturale” permit să se depășească momentele de criză când recoltele sunt afectate. Mai sunt și alternative ieftine pe deasupra. Problema foametei în țările acelea reprezintă, în primul rând, vina unei guvernări incompetente și/sau corupte. Putem hrăni azi fiecare om de pe planeta asta folosind averile respectivilor milionari, dar ce vom face mâine? Pentru că, atâta vreme cât nu se rezolvă cauza, cât nu se pun bazele unor sisteme socio-economice viabile în țările respective, foametea va apărea din nou și din nou. A, că respectivii miliardari ar putea face lobby la nivel internațional, datorită poziției și vizibilității lor, ori ar putea ca o parte din banii lor să-i investească în proiecte anti-foamete în țările respective, asta e altă poveste. Adică o parte din afacerile lor să aibă și o componentă socială. Asta ar fi altceva – și da, poate fi o discuție ca, dincolo de un anumit nivel, antreprenorii să fie implicați în proiecte sociale locale sau mondiale, poate chiar cu întocmirea unor liste privind prioritățile globale (foamete, schimbări climaterice, sănătate etc.) Altfel, dați averea săracilor rămâne o naivitate hipsterească, fără finalitate – banii ăia se vor topi fără să aibă niciun efect pe termen mediu sau lung.
În al treilea rând, aparenta lor joacă de-a adolescenții ce vor să-și arate unul altuia care are nava mai mare reprezintă o necesitate dacă nu vrem să ajungem ca toți să murim de foame la un moment dat. Oricât de economi vom învăța să fim, vom recicla, vom re- ce vrem noi, oricât de eficiente vor deveni tehnologiile viitorului, resursele planetei sunt limitate, în timp ce populația este în creștere – și, implicit, nevoile ei.
Odată ce în cursa spațială au ajuns să se implice investitorii privați, efortul se va concentra pe eficiență. Antreprenorii vor să-și maximizeze profiturile. Asta înseamnă, pe de o parte, că vor căuta metode de a optimiza consumul. Consumul de ce? Păi, de orice. Producție în spațiu închis, randament, absorbție a substanțelor nutritive în organism, reciclarea cât mai completă a reziduurilor rezultate. Evident, tot ce se va inova în această direcție în zborul cosmic, se va putea aplica și pe Pământ.
Pe de altă parte, omenirea are nevoie să pășească dincolo de limitele atmosferei, să pună bazele unor colonii spațiale – pe orbită, pe Lună, pe Marte, să exploreze resursele Inelului Asteroizilor etc. Cum am zis, Pământul nu va fi capabil să susțină la nesfârșit creșterea populației. Nici s-o hrănească, nici să-i ofere tot ce va avea nevoie pentru traiul zilnic, nici să gestioneze întreaga cantitate de deșeuri produsă.
Așa că, da, la momentul actual, zborul acestor miliardari poate părea un simplu moft. Dar, în realitate, este un pas crucial pentru noua eră de cucerire a spațiului cosmic. Fără moftul acestor miliardari, vom muri pe acest Pământ – de foame, de epidemii, de războaie.
