HOROSCOP – Săptămâna 19

  • de

Trebuci Aladin, părerolog de renume mondial și ghicitor în ghioc, citește planetele pentru tine.

După un an complicat și greu, în care planetele au păstrat distanța socială și abia dacă și-au făcut cu ochiul, iată că lucrurile se schimbă în bine. Se anunță un an nou care va fi mai bun sau va fi mai rău, dar cu siguranță nu va fi la fel. Nimic nu va mai fi la fel. Marte refuză să poarte mască sau să facă vaccin, de teamă să nu-i bage Venus chip, așa că rămâne în retrograd. Jupiter și Saturn se întrec să intre în casa a 4-a, a banilor, fără să știe că e de fapt goală, după e a trecut Șică pe acolo. Din punct de vedere sentimental, toate zodiile vor resimți o jenă financiară anul acesta. Sunt însă și semne bune, căci putea să fie și mai rău.

Berbec. Te așteaptă momente minunate alături de persoana iubită. Tu ești însă preocupat cu alte probleme așa că ratezi momentul. În tot răul și un bine, că o să ratezi și momentul în care persoana iubită trăiește clipe minunate alături de altcineva.

Taur. Din punct de vedere financiar lucrurile sunt clare și situația ta e stabilă. O să ai la fel de mulți bani ca și anul trecut, adică n-o să ai bani. Măcar ești obișnuit cu situația.

Gemeni. Un prieten cu care nu ai mai luat de mult legătura te va căuta în perioada următoare. Cu puțin noroc, are să fie unul dintre cei cărora nu le datorezi bani, așa că revederea ar putea fi una plăcută.

Rac. Problemele de sănătate îți dau bătăi de cap la începutul acestui an. Nu e însă nimic grav, cu toate că e un motiv numai bun să continui să păstrezi distanța socială față de acei prieteni cu care nu vrei să te vezi.

Leu. Norocul îți bate la ușă și te urmărește la tot pasul. Din păcate, de când cu popii cu boboteaza nu mai deschizi ușa nimănui, iar când ieși din casă te miști cu super agilitate, iar norocul ăsta nu-i nici el Usain Bolt.

Fecioară. Se anunță un an al schimbărilor majore. Dacă nu ai un loc de muncă s-ar putea să-ți găsești unul. Iar dacă ai, e posibil să-l pierzi. Ce, credeai că se anunță o promovare? Anul ăsta? Ejti nebooon?

Balanță. Începi anul extrem de echilibrat. Reușești să păstrezi proporțiile în tot ce faci. Mănânci mult, însă reușești compensezi prin faptul că bei tot mult. Legat de sport și de slăbit, e ok, și la capitolul ăsta e cu mult, însă cu multă dorință.

Scorpion. Nimic nu reușește să-ți doboare starea de spirit. Simți că ești complet în control și nici măcar oamenii care se perindă prin studio pe la Antena3 nu te pot scoate din starea ta. Ar trebui să fii mai atent, căci se poate și mai rău, chiar dacă tu crezi că nu.

Săgetător. Mici probleme de sănătate îți afectează buna dispoziție a acestui început de an. Aproape la fel de mult ca și faptul că trebuie să mergi la muncă. Noroc că n-ai serviciu.

Capricorn. Te simți plin de energie și ești decis ca toate planurile de anul trecut să fie anul ăsta de două ori mai mari. Anul trecut nu ți-a ieșit nimic, așa că înmulțește și tu cu doi.

Vărsător. Veștile bune nu încetează să te uimească. Și asta în principal din cauza faptului că n-ai primit încă nici una. Începe să-ți fie teamă că nici nu o să știi să recunoști o veste bună atunci când va fi să vină una. Stai liniștit însă, că n-are să vină niciuna.

Pești. Optimismul te caracterizează în tot acest început de an, chiar dacă nu există nici măcar un singur motiv pentru asta. Nu doar că nu sunt motiv de ordin rațional, dar nici măcar planetele nu-și explică ce e cu optimismul ăsta la tine.

Rinocerb. Dacă ești bolnav dar totuși suficient de sănătos cât să mergi la muncă, e mai bine sau mai rău decât să fii bolnav cât să nu mergi la muncă sau sănătos tun?

Domnul Aladin Trebuci

Etichete:
0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile