Fornetti Sandu, bucătărolog legumiculotor, citește planetele pentru tine
Scăpate cu bine din vria provocată de Valentine’s Day, când Luna îi făcea ochi dulci Soarelui, iar Jupiter o aștepta în casa a 8-a, a iubirii, pe Venus, planetele fac o conjuncție retrogradă și așteaptă cu falsă bucurie începutul primăverii. Marte, deloc impresionat de florile pe care Neptun i le-a așezat lui Venus în poală, rămâne în continuare retrograd. Urmează o săptămână în care alimentația este extrem de importantă, căci orice e mai greu de suportat pe stomacul gol.
Berbec. E important să ai mare grijă de cele mai importante mese ale zilei. Micul dejun, extrem de important, poate fi înlocuit cu masa de prânz, mai ales că somnul de dimineață e și el extrem de important. Te consumi degeaba cu efectele secundare ale mâncatului în exces. Poți oricând merge la sală, de luni.