În lumea fantastică, la fel ca-n cea reală

În primul weekend din noiembrie s-au desfășurat două evenimente în lumea fantastică, adică a literaturii science fiction, fantasy și horror – unul național, altul internațional.

Primul este AntareSFest, festivalul organizat de clubul Antares din Brașov, ajuns anul acesta la a patra ediție. Din cauza pandemiei, n-a mai fost un eveniment cu public, cu standuri de carte, organizat în Brașov. S-a mutat la o cabană din Predeal, unde au fost prezente doar câteva persoane din fenomenul SF de la noi, iar evenimentul s-a transmis online. Mă rog, s-a dorit asta, nu s-a

și reușit, din motive tehnice că uneori realitatea bate SF-ul. Diferitele prezentări au putut fi văzute abia ulterior pe YouTube.

Ediția din acest an a fost despre Ray Bradbury, cu ai lui marțieni, Isaac Asimov cu ai lui roboți și Frank Herbert cu ai lui fremeni. O să fac o scurtă pa- ranteză aici pentru cei care se tem de SF. În „Cronicile marțiene”, Bradbury descrie colonizarea planetei Marte într-un mod plin de lirism, fără detalii tehnice, considerat de unii critici „viziunea unui poet asupra istoriei viitoare dincolo de limitele oricărei forme ficționale”. Povestirile lui Asimov au devenit celebre prin introducerea ideii de legi care guvernează roboții, astfel încât aceștia să nu reprezinte un pericol pentru specia umană. Cele trei romane din serie – „Cavernele de oțel”, „Soarele gol” și „Roboții de pe Aurora” – prezintă, într-un mod foarte uman, problemele cu care se confruntă societăți viitoare unde roboții au devenit accesorii obișnuite.

În fine, fremenii sunt locuitorii planetei Dune, din romanul omonim al lui Herbert, un roman comparat cu „Război și pace” pentru complexitatea sa.

Ca în fiecare an, premiile AntareSFest s-au acordat în funcție de voturile participanților. Premiul pentru cel mai bun volum apărut în 2019 i-a revenit lui Ovidiu Vitan, pentru „Pe șapse iulnie în Austrialia”. Cel mai bun debut din 2019 a fost considerat al lui Pompilian Tofilescu, cu „Lupi și mere stricate”, iar cea mai bună povestire a fost aleasă „Stația viselor”, de Liviu Surugiu, un autor tradus în multe reviste de gen din lume.

Celălalt eveniment, cel internațional, a avut loc la Rijeka, în Croația și a putut fi urmărit online. Este vorba despre convenția europeană de science fiction, sau, mai pe scurt, Eurocon. Un eveniment la care avem o poveste desprinsă din realitatea tipic românească. Pentru că anul trecut cineva de la noi a depus candidatura pentru a organiza convenția în România. Și a reușit să obțină susținerea altor țări, că așa se procedează. Doar că, pe când se dădea bătălia finală, cum ar veni, iată că a sosit un e-mail care avertiza ca nu cumva să aibă câștig de cauză românașul nostru, că el nu e-n stare să organizeze nimic și doar se va face de rușine.

De la cine să fi venit e-mailul? De la concurenți? De la altcineva din Occidentul cel Rău? Nici vorbă. De la altă grupare SF din România, care acționa pe principiul „să moară și capra vecinului”. Adică, dacă nu i-a ieșit ei pasiența de a depune un proiect de acest gen, să nu-i iasă nici altcuiva. Sună cunoscut?

Bine, asta n-a fost singura năzdrăvănie românească de la ediția de anul trecut. Cum fiecare țară trimite o serie de nominalizări la categoriile premiate acolo, așa a făcut și România. Doar că nu are loc o discuție la nivel național, o votare internă urmată de propunerea listei câștigătoare. Nu. E pe principiul „care dintre bisericuțele SF-ului de la noi e mai rapidă și trimite prima lista, aia a câștigat bătălia”. Așa e de ani de zile. Ei bine, anul trecut cei mai rapizi au trimis lis- ta. Dar o altă bisericuță nu s-a lăsat și a trimis la rândul ei o alta. La care cei de la Eurocon au spus: „Dacă voi nu vă-nțelegeți între voi, noi nu stăm să facem pace. Numele care apar pe ambele liste rămân, celelalte nu.” Evident, fiecare bisericuță a acuzat-o pe cealaltă că sa- botează SF-ul autohton.

Și ne mai mirăm că SFFH-ul românesc trece aproape neobservat. Și e păcat. Că avem și noi autori buni, cărți bune, reviste bune (online și tipărite), cluburi unde se pot aduna pasionații genului (da, avem chiar și în Alba Iulia!).

În fine, ca să închei cu Euroconul, fiecare țară propune un nume de autor la secțiunea „premiu de încurajare”. Și autorul fiecărei țări e premiat. Iar de  la noi, anul acesta onoarea i-a revenit Dianei Alzner.

Bine, în fantasticul românesc mai sunt și alte lucruri… deloc fantastice, în sensul că seamănă ca două picături de apă cu realitatea cotidiană a scumpei noastre patrii. Că noi rămânem mioritici chiar și când zburăm prin spațiu. Dar asta e o altă poveste, de spus iarna la gura sobei. Iarnă care ne va lua din nou prin surprindere.

 

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile