După lung concediu, Gabi cu-a sa ceată,
Din apusul Salzburg se întoarse roată.
El urcă-n birou-i, numai foc și pară
Auzind că-i tristă mândra secretară:
– „Doamne, pe toți sfinții! Cât ai fost în lume,
N-am putut o pleoapă pe-altă pleoapă pune.
Am stat ca pe ace, căci în Primărie
Și de-ai fost plecat, a fost tot hoție”
– „Draga mea prințesă, gingașă făptură
De ce-ți faci tu griji că la noi se fură?
Că ce zice lumea? Zică ce o vrea,
Măcar de furăm, tot facem ceva.
Că m-am săturat! Ce sunt eu, calic
Să tot zică unii că nu fac nimic?
Hai spune-mi cinstit, ce te-a supărat,
C-am mers cu băieții și nu te-am luat?
Crezi c-a fost ușor, obligat de turmă
Să plec în concediu, să te las în urmă?
Fii însă pe pace, că de-acu-nainte
Zi de zi privirea-mi are să te-alinte.
Nu mai plec niciunde, zic pas la plimbări,
C-a mea bucurie nu-i în alte zări.
Acum știu mai bine tot ce tre să fac
Celor de ne-ncurcă să le vin de hac.
Le măresc salariul, le dau și proiecte
Le creez condiții mai mult ca perfecte.
Le agăț bugetul într-un vârf de băț,
Să facă ce-o vrea, să fie dezmăț!
De azi înainte, am un singur plan
Trei ani de mandat, de-o fi doar un an
Îns-un an de-acela, cu viață ușoară
De primar în lipsă, dar cu secretară!”
