ÎNTRE BERI ȘI RĂSPUNSURI – Săptămâna 1

Cum a luat naștere volumul dumnelike?

În dumnelike sunt cuprinse poemele scrise pe parcursul a aproximativ 2 ani (2016 și 2017), dar care cuprind stări arhivate până atunci, ele sunt în marea lor majoritate autobiografice, dar există bineînțeles și multă ficțiune. Până la urmă importantă e starea în care aceste texte au fost scrise, starea pe care intenționez de fiecare dată să o transfer cititorului, uneori camuflând poezia în niște micro-narațiuni. Asta e de fapt poezia, un transfer de stare, realizat printr-un soi de dialog cât mai natural, în limbajul cotidian, fără înflorituri și alte artificii. Poetul este în esență un bun povestitor, atât de bine și frumos ne povestește că avem impresia că de fapt el ne cântă.

Poeziile mai vechi, de dinainte de 2016 le-am lăsat deoparte pentru „uz propriu”, sfat pe care îl dau de fiecare dată tinerilor poeți cu care intru în contact în mediul online sau celor din „Verbum”, cenaclul bibliotecii județene, care îmi cer sfaturi în acest sens. Este foarte importantă selecția, un autor trebuie să aibă spirit critic, dar mai ales autocritic. Este foarte dificil să convingi un începător într-ale scrisului că nu tot ceea ce scrie e genial, că trebuie să filtreze, să ofere lumii doar acele texte în care chiar a avut ceva de spus, altfel riscă să își plictisească cititorii chiar de la debut, iar debutul este foarte important. Se spune că atunci când întâlnești o persoană nouă, foarte importante sunt primele 5 minute, cam în acest timp ne facem o primă părere despre acel cineva, iar această părere persistă pe tot parcursul vieții. Așa e și cu prima carte, e un moment foarte important din viața scriitorului. Un alt moment important cred că este acela în care vine cu o nouă carte bună, iar acest lucru îi este confirmat de către critica literară.

Ce părere ai despre poeziile cu rimă vs. cele fără rimă?

Poezia și muzica au avut un parcurs asemănător de-a lungul timpului, au evoluat împreună. Poezia și muzica clasică au reprezentat o anumită perioadă, poezia care se scrie acum și muzica au cu totul și cu totul alt ritm, alte cuvinte, reprezintă stilul de viață actual. Cred că poezia trebuie neapărat să reprezinte perioada în care poetul trăiește, societatea din care face parte. Îmi place să citesc, de exemplu, Bacovia, pentru că știu că reușește de fiecare dată să mă teleporteze în Bacăul acelor ani în care a trăit. Acesta este farmecul unei poezii scrise la timpul ei, poate deveni un portal în timp, și cred că tu înțelegi mai bine ce spun având în vedere faptul că ești scriitor de S.F. și Fantasy.

Sunt oameni care zic că ceea ce scriem noi nu e poezie, că e cu totul altceva, dar tot ei spun și despre muzica hip-hop că nu e muzică, doar „populara” e „ce trebuie”, deci …

În poeziile tale nu folosești deloc sem- ne de punctuație. Nu crezi că prezența lor ar ajuta cititorul să înțeleagă mai bine lucrurile?

În dumnelike nu am folosit semne de punctuație, acum, în noile poeme, folosesc. A fost un experiment, am văzut și la alți poeți metoda aceasta de a scrie și m-am gândit că, dacă eu pot să citesc astfel, altcineva de ce nu ar putea. Totuși nu am fost atât de „extrem”, am ținut mereu cont de faptul că trebuie să îmi delimitez versurile, să mă opresc acolo unde ideea se termină, unde ar fi un punct, dar mai observ la unii cum  fac un talmeș-balmeș ținând morțiș ca versurile lor să aibă exact aceeași dimensiune până la final. E cam hilar, sunt convins că cititorul nu apreciază deloc acest tip de așezare în pagină.

Poezia e legată de sentimente. Actuala realitate virtuală pare să construiască un surogat menit să înlocuiască aceste trăiri cu like-uri, false idei de relații, o exhibare a narcisismului.

Păi exact ce spuneam mai sus, dacă cineva încearcă să scrie poezie dar nu reușește în mod natural să transpună  în versuri realitatea din jurul lui, ar fi mai bine să o lase baltă, înseamnă că nu are chemare pentru așa ceva. Sunt, bineînțeles, indivizi care scot volum după volum, încurajați fiind de prietenii din bula facebook, sau de rude, iar prin atitudinea asta nu fac decât să contribuie la tăierea bieților copaci. Nu e ok, man, să scoți o grămadă de cărți pe care nu le citește nimeni, dar să continui nebunia asta cu publicatul în neștire a noi și noi dezamăgiri.

Ca să poți scrie poezie trebuie să trăiești poetic, să nu îți anulezi sentimentele într-o lume condusă de like-uri (să nu scrii pentru like-uri), de superficialitate. Dacă reușești să te menții astfel, vei vedea cum poezia e la tot pasul, de cum ieși din scara blocului și până te apucă miezul nopții la o șuetă cu prietenii la Art Cafe sau orice alt local boem din oraș.

E apreciată poezia azi? Cum arată co- munitatea actuală a poeților?

Poezia a avut dintotdeauna un public restrâns, mai select, de obicei alcătuit din oameni care citesc foarte mult.

După ce am lansat volumul dumnelike mi-am dat seama că există mai mulți oameni care citesc poezie decât aș fi crezut, am primit foarte multe mesaje de la cititori de pretutindeni, care îmi lăudau unele poeme, mă felicitau, îmi trimiteau poze cu cartea în diferite ipostaze. M-am simțit ca un mic superstar. Haha.

Pe ici pe colo mai există proiecte în care poezia este sprijinită, cam puține ce-i drept, însă pe plan local nu pot spune că nu a existat o receptivitate din partea autorităților care colaborează foarte bine cu Uniunea Scriitorilor, după cum știi aici se desfășoară Gala Poeziei Române Contemporane, apoi Colocviile Tinerilor Scriitori și, mai nou, Alba Iulia Stand-up Poetry, două proiecte în care sunt implicat într-o mai mică sau mai mare măsură.

Comunitatea poeților, a scriitorilor în general, e una foarte dezbinată. Răz- boaie la tot pasul, orgolii, narcisism dus la extrem, invitații la festivaluri pe rețeta „eu te chem pe tine, tu mă chemi pe mine”, etc.

Când și unde te vom putea întâlni și/ sau citi în perioada următoare?

Am un nou volum de poeme în pregătire, iar mai nou am început să cochetez cu proza, am câteva nuvele scrise și probabil le voi publica și pe acestea cândva. Radu Toderaș de la editura Hyperliteratura m-a abordat la un moment dat întrebându-mă dacă mai am astfel de proze, fiind intersat să mă publice, el citind pe pagina mea de facebook un fragment din „Groparul”, o nuvelă hazlie în care e vorba despre un băiat de la sat, de meserie gropar, care, printre altele, se apucase să cultive cartofi pe morminte, pe care îi vindea apoi unui fast food din oraș.

Deci cel mai adesea mă puteți întâlni prin intermediul cărților mele, dar și în cadrul unor evenimente culturale, făcându-mi multă plăcere să mă implic în tot ceea ce înseamnă cultură, artă.

Marcel Vișa s-a născut în 1983 la Abrud. A publicat în revistele Discobolul, Familia, Steaua și România Literară, precum și pe site-uri de profil. A debutat în volum cu dumnelike, în 2017, la editura Cartea Românească.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile