JURNALUL PITICULUI PROMO – A venimo mentul

Dragă jurnaule,

Crecă aceste rânduri care le scriu acum în tine ie ultimele pe care mai o să le scriu o vreme de acum și până la înainte. Chear dacă aici, când scriu în tine, mă descătușez de toate energeile negative care mă împresurează în activitatea mea zilnică de zi cu zi, simt că trebuie să iau o pauză de la scris și să trec la fapte.

Acum ie momentul! Simt pe nară cum vine miros de schinbare și cum totul se desfășoară așa cum ieu am gândit și planificat de multă vreme. Simt că ie timpul să mă întorc acolo unde mie locul, să revin în atenția la luminile reflectoarelor, să reduc partidul pe calea cea dreaptă spre progres și bunăstare. Acum ie tinpul să-l luăm iar pe destin în mână și să reparăm ce sa făcut rău și să facem mai bine ce nu sa făcut mai bine, ca să fie și mai bine la oameni. Că despre asta ie vorba, dragă jurnaule, despre oameni, că ieu tot tinpul am făcut ce am făcut numai pentru oameni și am vrut mereu să fie bine la oameni.

Tebuie să recunosc, se simte lipsa la ceva în acest guvern, în acest mod de conducere a partidului care am dat la oameni cele mai bune lucuri. Nu vreau să zic că neapărat lipsa mea din conducerea centală e un motiv, însă e clar că ăsta e unul dintre motive. Ie nevoie de un suflu nou, de oameni noi, oameni care are experiență și care a mai fost la guvernale. Treuie să facem o înpletire de vechi și noi, de expertiză și esperiență, trebuie să găsm soluția optim pentru a trage un suflu nou, pentru că ne așteaptă mari provăcări din care trebuie să obțnem toate rezultatele.

Sunt pregătit să plec din nou la Capitală, să fac din nou ceea ce trebuie, să aduc noi succese și să ridic partidul pe noi culmi ale binelui.

Ieu aș rămâne la Alba, dacă e să fie, ca să ajut aici să ducem perfecțiunea mai departe. Dar ce mai e de făcut aici? Mai trebuie ceva în Alba? Nu mai trebuie. Aici totul e bine și rezolvat. Și nu că naș putea să continuăm aici lucrurile bune, însă vine o vreme în viața fiecărui om când se gândește că stai așa, ieu pentru cine mă lupt? Păi și ar fi oare corect față de ceillți oameni, din alte județe și localități, de la Brăila, de la Focșani, de la Afumați, oameni buni, români adevărați care stimte libernalismul, ie ok față de oamenii ăia ca ieu să stau doar la Alba? De ce să nu beneficiază de priceperea mea și oamenii din la Vaslui, de exemplu? Ei cu ce a greșit? Na greșit cu nimic și merită și ei să mă aibă pe mine la nivel central la conducere, să se bucure și ei de rezultate și de bine și de tot ce o să fac ieu. Cred că ie tinpul pentu această revenire la viitor alături de oameni care a dat dovadă de succes în trecut. Iar eu sunt gata să mai mă sacrific încă o dată. Nu zică că trebuie neapărat ca să fiu eu la vreun minister, că nu se pune încă problema de o restructurale cuvernamentală, dar poate că ar trebui să se pune și discuția asta. Că odată ce schinbăm conducerea la partid, adică de la toamenă, când o să facem o infuzie de pricepere, cum îmi place mie să zic, poate că se inpune și o schimbare de garnitură la nivel de guvern. Poate că ie timpul să luăm înapoi din ce au primit pe nemeritat partenerii de alianță. Și poate că sigur aș fi o variantă potrivită pentru un portofeliu guvernamental. Bine, poate că să zicem că la Extrene nu maș băga, că ieu vreau să rămân aici, să fac bine la românii din România în primul rând. Poate că nici la Educație nu aș fi cel ai bun, deși acolo aș face cu mare succes ce na făcut alții și cred că maș descurca onoroabil. Bine, poate nici la Sănătate naș fi neapărat cel mai bun. Adică aș fi bun și acolo dar avem alții care poate ar face mai bine treabă decât mine. Poate. Am puterea să recunosc asta, că la Sănătate mai sunt alții care poate, repet poate, ar face o triabă mai bun decâ mine. Însă la orice alt pot, la Interne, la Economie nu mai zic, la Fodnuri Europene, la ce are partdul nevoie, eu pot. ȘI e și normal ca ieu să mă scarific acum, să mă decid să dau totul alături de noua conducere ce va fi rezultată din reformă. Deasta no să mai scriu așa de des aici, că trebuie să mă pregătesc să salvez țara…

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile