JURNALUL PITICULUI PROMO – Eu și Unirea

  • de

Daragă jurnalule

Se apropie cu pași repezi și iuți Unirea, cea mai mare sărbătoare pe care o serbăm noi, românii de acasă și de pretetundeni. Ie ziua cea mare în care inima îmi vibrează a patriotism și simt cu fiecare particulă din ființa mea că ce bine este să fii român.

Mă gândsc, dragă jurnaule, la toți înaintașii care au făcut ei atâtea pentru țară, care s-au jertifit pentru Unire și pentru idealul nostru cel mare. Ce vremuri! Și câtă tristețe în tot eroismul lor, că sa jertfit oamenii și na apucat să cunoască viitoul luminos pe care la dat nației noastre, n-a prins vremurile astea casă mă cunoască și să vadă că rodul jertfei lor, să mă vadă pe mine și marile realizări, care fărăr sacrificiul lor nu era pozibile astăzi.

Eu iubesc țara mea, care mi-a oferit atâtea câte mia oferit, și mă gâdesc cu stimă și admirație la cei care au pus osul la înfăptuirea la Marea Unire. Nu lea fost nici lor ușor, chiar dacă pe vremea aceia nu exista un PSD care să le pună bețe la roate.

De fiecare dată când mă duc sâ prea-cinstesc un erou, și mie îmi place să preacinstesc, mai pun câte o coroană și aprind o lumânare în minte și mâ gândesc cu admirație la ei dar și cu tristețe. Căci una e să faci Marea Unire și să mai trăiești niște ani, acolo, după, și alta să faci mari proiecte acum, la aproape 102 ani distanță. Chiar, oare marii înaintași sar bucura să știe că ce-am făcut noi, marii urmași din ce-a lăsat iei la posteritate? Că mă gândesc numai la câte am făcut eu până acum, la toate luptele pe care le-am învins în Parlament, la legile pe care le-am legiferat și cum am schimnbat eu viața oamenilor în bine,  și când mă gândesc la iei, care au făcut și înfăptuit Unirea, mă ia cu tristețe că nau prins și ei vremurile astea.

E foarte important patriotismul. E lucrul care place la oameni și-i face să se simtă bine, că la oameni le place să se simtă bine și să se simtă că apaține  la ceva, că ie în iei un destin pe carel duce mai departe la alte generații. Oare generațiile următoare, cele care vor fi în viitor, vor mai avea ele același aplecări patriotice? Vor mai depune oare ele coroane și vor mai face semnul crucei cu așa pioșenie, când se va închina ei și va veni la statuia cu eu, cum fac eu cu cei care a fost înaintea noastră? Asta e una din cele mai mari frici ale mele, că generațiile care are să vină, că deja unele sunt aici, care nu mai știu să pre- țuiască valorile, să cinstească cinstea  pe care o merită cei care se sacrifică și face bine pentru națiunea asta. Că și noi, generația actuală, și mă gândesc numai la mine ca să mă dau exemplu, că nu-mi  place să vorbesc de alții, dar și noi am făcut foarte multe. Am făcut monumente, ne-am jertifit și am suferit. Eu am făcut și greva foame ca să avem monumente. Câți oameni mari de stat a mai făcut așa ceva ce am făcut eu, câți s-au mai dedicat așa de tare statului și legilor și tradițiilor și bunăstării la oameni? Cred că e timpul ca generațiile tinere să învețe să-și prețuiască eroii și valorile încă din timpul vieții pe care o trăim, nu doar după ce ne mai suntem  și lăsăm în urmă doar marile proiecte. Oare cei care au făcut Unirea nu le-a fi plăcut și lor să vină la ei oamenii și să le zică, bravo, da’ ce frumos ați făcut, ce bine v-a ieșit Unirea, foate frumos, ne place, bravo, bravo? Eu cred că le-ar fi plăcut, chiar dacă știu bine că nu pentru asta au făcuto, ca să primească laude și felciitări și bravo de la oameni. Că asta înseamnă să fii mare om de stat, asta e jertfa adevărată pentu patrie, să știi  să te dedici chiar și atunci când lumea nu zice bravo, felicitări, uite ce frumos ai făcut. Sigur era și atunci mulți care zicea că Unirea nu e bună, că nu ie mo- mentul, că să mai așteptăm, că așa și pe dincolo, dar ei și-a luat inimile în dinți și a zis nu, acum facem! Și au făcut. Și bine au făcut, că fără ei nu mai era posibil să fim ca noi azi, și fără noi azi, fără oameni ca mine, ce are să mai serbeze românii peste 100 de ani? Mai ales că sunt unii care azi vor să zică că iei fac, că vor să distornsioneze adevărul, să bage feic niuz și să lase lumea să nu mai înțeleagă cine sunt adevăratele valori. Mă întreb dacă și acum 102 ani era tot așa, dacă pe lângă eroii cei mari, care au făcut ei Unirea, mai erau și unii care numai băga strâmbe și voiau să zică că e meritul lor de fapt?

Mă gândesc cu teamă, dragă jurnaule, uneori la ce are să zică istoria despre noi, cu atâția oameni care n-au avut mari proiecte dar cred ei că merită să facă și să dreagă și să apară în cărți și numele lor. Dar ie o teamă pe care o înving, că și Mihai Viteazul când l-a văzut pe Sinan Pașa la Călugăreni i-a fost teamă, că era oștire câtă frunz și câtă iarbă, dar a avut încredere în marele lui proiect, că el își dorea Unirea și să ajungă la Alba Iulia, ăsta era țelul lui. ȘI a învinsă, că istoria  e a învingătorilor  și de-asta nu mie teamă că generațiile care are să vină peste 100 de ani are să mă cinstească și pe mine, chiar și pe unii din colegii mei, așa cum se cuvine. Abia aștept să pun o coroană și să mă gândesc la toți oamenii care are să se bucure și ei când are să-mi pună coroane mie, să se gândească cu mândrie la marile mele proiecte, să dea cu artificii, să asculte imnul, să-și amintească toate lucrurile bune pe care le-am făcut. Și pe care o să mai le fac, că am atâtea mari proiecte….

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile