La Bistro, un fel de împinge tava

  • de

E bine ca atunci când pășești pe cărările nostalgiei să o faci cu burta plină. Mă rog, aproape orice faci e bine să faci cu burta plină. Suntem niște hedoniști până la urmă iar locul ăsta despre care vă zic aici a fost și încă e din această categorie. Evoluția lui e însă fascinantă și parcă, gândind la ea, înțelegi mai bine procesul de îmbătrânire.

Pe la finalul anilor 90 și începutul mileniului trei, acolo era unul dintre primele cluburi de striptease din Alba Iulia, Havana pe numele lui. Era locul în care moșnegii italieni, veniți pe la Fratti sau în alte părți, își spălau ochii bulbucați cu carnea fragedă a româncelor care descopereau valuta și bucuriile financiare pe care un amărât de angajat sau pensionar străin le putea provoca cuiva obișnuit cu mai nimic.

Epoca aceea a apus și, în locul cândva celebrului club de striptease, a apărut un mic club cu muzică și chefuri și tot ce trebuie: RA. Un fel de Zeu Soare as- cuns în beciul unui bloc rămas din epoca comunistă și unde luminile albastre de neon, la pachet cu niște boxe mari, făceau din locul ăla o mare șmecherie. Și-acum țin minte cum, pe vremea  aia, descoperisem sangria, băutura aia făcută din naiba știe ce, un fel de șpriț gata făcut și cu care reușeam să nu ne facem trotil încă din primele ore.

Și epoca aia a trecut, cum trec toate epocile, iar în locul acelui club stă acum un Bistro. Un bistro fără nume, asta dacă nu cumva numele lui e chiar Bistro. Ceea ce s-ar putea să fie adevărat, căci locul nu e chiar un bistro ci mai degrabă un fel de împinge tava unde se servește meniul zilei. Însă, la ce vremuri trăim, un astfel de loc ar putea fi chiar o fiță.

Iar mâncarea e chiar bună, la un preț mai mult decât decent. Și îți poți face tu meniul, adică să alegi din cele 5 spre 7 ciorbe, la prețul de 5 lei, sau cele la fel de multe opțiuni pentru felul doi, la 12 lei. Aproape moca!

Chiar mai mișto, cu toate că e „meniul zilei”, poți lua doar ciorba sau doar felul doi. La ciorbe, aia de fasole, cu afumătură, e excelentă, iar la felul doi merge un șnițel, nu însă și acel cordon bleu, cu care nu mi-aș chinui nici pisica. Pe de altă parte, friptura la tavă, cu piure de cartofi și castraveți murați în oțet, e fix ce trebuie.

Locul e relativ decent, deși nu-i genul de local în care să-ți scoți gagica. Însă poți merge chiar și în ziua de salariu în care nu se dau banii. De băut nu ai ce bea de acolo, căci pe cele câteva rafturi stau doar niște sticle rămase parcă de pe vremea striptease-ului Havana, când Cinzano era băutură de fiță. Însă, cum ziceam, e un loc de mâncat. E un loc unde poți merge și, cu doar 17 lei, poți să îți umpli burdihanul. E tot un fel de hedonism. Până la urmă, de la o vârstă astea-s plăcerile, că nu-ți mai arde nici de striptease și nici de cluburi.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile