La taclale cu un mic boier al artelor: Ștefan Balog

Cum se face că nu eşti milionar după atâția ani de pictură şi sculptură?

Știam eu că mi-a scăpat ceva! Uite o întrebare interesantă. Dacă calculăm în lei vechi puteam fi și milionar. Adevărul e  că acest lucru prea puțin mă interesează. Din 1990 am decis  să devin artist liber profesionist și privesc acest aspect ca un mod de viață din care și prin care trăiesc. Dacă voiam bogății, trebuia să aleg altă meserie mai cu impact, să caut tunuri financiare sau alte artificii care te fac moșier peste noapte.

Nu cred că te poți îmbogăți din artă în România, însă dacă ai răbdare poți ajunge să trăiești decent. În momentul de față arta a devenit o industrie unde toți se îmbogățesc, mai puțin artistul. Sunt și excepții, dar foarte puține.

Care mai e legătura între valoare şi preț în ce priveşte arta?

Eternul subiect cu prețul corect sau incorect la un obiect de artă este total relativ din punctul meu de vedere. Depinde cine și de ce întreabă. Actul creativ nu este cules de cartofi unde să fi plătit cu ora. Așa că veșnica întrebare „Cât lucrez la un tablou de cer un anumit preț?” este cam aiurea. Valoarea unei lucrări este subiect de interpretare. Dacă este stabilit de artist atunci ar trebui să fie în simbioză cu prețul cerut, care să fie decent. Și mai e un aspect foarte important: sunt două categorii de artiști, cei care trăiesc numai din artă și cei care mai fac și artă, dar au o meserie de bază care le aduce un venit stabil. Aceștia din urmă, să presupunem că sunt profesori universitari la facultăți de gen, își permit să se coteze cum vrea sufletul lor, să pună prețuri exorbitante, care din punctul lor de vedere reflectă valoarea pe care o consideră.  Să presupunem că au și valoare unii. Din păcate nu toți. Dacă vând sau nu la acele prețuri e discutabil. Nu e o caracteristică generală, doar că știu cazuri de astfel de aroganțe ieftine.

Nu eşti moşier, din câte ştiu. Eşti însă pictor, grafician, sculptor, poet, autor de proză scurtă, coordonator de proiecte culturale naționale şi internaționale, cum e tabăra Inter-Art. Ce ştii să mai faci? Găteşti?

Cam pe acolo. Poezii nu scriu, doar le ilustrez, însă scriu proză scurtă fantastică.

Tabăra Inter-Art este o poveste frumoasă. Dacă nu exista, poate eram mai complex ca artist, dar sigur eram mai sărac sufletește. Din păcate, anul acesta a trebuit să anulăm exact ediția a 25-a aniversară, din cauza isteriei mondiale.

Sărbătorim sfertul de secol al fundației noaste online, așa cum se întâmplă mai nou aproape tot. Câte s-au întâmplat în toți acești ani poate fi un subiect aparte. Am avut expoziții de impact aproape pe toate continentele, am expus la sediul ONU de patru ori, am realizat o premieră mondială cu Prison Art, unde am creat timp de două săptămâni într-un Penitenciar de maximă siguranță.

Din punctul meu de vedere Inter- Art a însemnat o alternativă în domeniul artei contemporane, într-o epocă confuză unde noțiunea de valoare este dată de nonvalori.

Ai avut şansa să expui în multe locuri din lume. Care este percepția asupra artei, asupra artistului în țările în care ai ajuns ?

Eu consider că arta plastică contemporană din România este la fel de valoroasă ca în orice altă țară din lume. Problema este cum ne raportăm noi la ea.

Ce mi s-a părut extraordinar în anumite țări, mai ales în Africa sau Asia, a fost respectul pentru actul creativ, o adevărată mândrie națională pentru imaginea lor culturală și artistică. Noi, în schimb, ori am pierdut acest aspect ori nu l-am avut niciodată. Pentru că valori avem, la fel și evenimente artistice de prestigiu. Doar că, privind un pic pe plan național, remarc cu tristețe că predomină evenimente gen „Fiii satului”, care-s percepute drept cultură. E frumos, e emoționant, dar putem mult mai mult. Aici e de vină și media, puțini sunt care mai privesc spre cultură. La știri, marile trusturi media nu au în general nici 3 minute despre artă, preferă zeci de minute cu filozofia turiștilor idioți despre bucătăria locală și peisajul din ușa cortului, câini ce cântă la flaut sau alte tâmpenii. Până la urmă e cauză și efect, televiziunile în primul rând se axează pe cerința proletariatului, creează staruri din personaje triste, care s-au culcat proști și s-au trezit faimoși. Dar la fel de proști. Eu văd schimbarea în oameni. Când vom descoperi valorile și potențialul, atunci lumea va fi mult mai frumoasă și mai cultă. Faptul că mi-ați pus aceste întrebări înseamnă că sunt excepții fericite, deoarece o revistă ce publică despre artă se respectă în primul rând și arată respect și celor care o vor răsfoi. Sunt convins că părerile mele vor isca și nemulțumiri, dar cred că merită să îmi asum acest risc.

Dacă n-ai fi fost artist, căutat de muze şi chinuit de demoni, ce ai fi făcut azi?

Din păcate nici o meserie nu mi se potrivește. Nu mă văd angajat la stat, nici corporatist, nici patron la păcănele. Arta, după unii, nu e meserie, eu o simt ca stil de viață, însă o tratez cu respect. Nu e nici pe departe hobby. Când am decis să calc pe acest drum m-am gândit foarte bine. Știam ce mă așteaptă. Așteptările au fost chiar depășite. La început spre rău, dar peste ani a răsărit și soarele. Tot ce aveam nevoie era o răbdare de catâr. A dispărut atunci orice dorință de altceva.

Înainte de revoluție visam să devin arheolog, dar s-a dus visul din cauza filosofiei marxiste. Am lucrat, după armată, puțin ca tâmplar, o meserie care mi-e dragă, tata e tâmplar, dar asta nu înseamnă ca era pentru mine. Ador lemnul, dar pentru sculptură…

Ca și concluzie, nu îmi pare rău că nu am o meserie. Chiar dacă nu am salariu fix, nici program bine calculat. Am ceva ce nu se poate cumpăra cu nimic: LIBERTATE.

Unde te vezi peste 25 de ani? Nu, nu îți oferim un post, doar suntem curioşi

Bună întrebarea asta cu planurile, acum când toate au fost contramandate. În mai trebuia să fiu în Senegal, în octombrie urma să mă duc la New York și de acolo în Cuba. Planuri ar fi, doar să treacă urgia asta nenorocită. Totuși, anul 2020 ne aduce ceva extraordinar, o premieră mondială absolută, printr-o expoziție în care sunt reprezentate toate cele 193 de state membre ONU, proiect dedicat aniversării a 75 de ani a presti- gioasei instituții. Lansarea oficială curând, foarte curând…

Peste 25 de ani la ora 18.00 vă aștept la Atelierele Inter-Art să vă dau albumul nostru aniversar de 50 de ani și să bem un suc.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile