Tocmai când îmi ziceam că, băi, ce multă vreme a trecut de când s-a mai făcut un film bun cu mafioți, dau peste chestia asta, Lansky. Pfua! Bun, la drept vorbind, nici n-am cotrobiăit după filme mai noi, că abia ce am terminat primele 70 și ceva de episoade, ale primului dintre cele cinci sezoane, sau șase, din Ertugrul. Mă rog, pur din întâmplare am dat peste filmul ăsta, Lansky, pe care nu aveam cum să-l trec la filme de văzut altă dată.
Până la urmă e vorba despre viața lui Mayer Lansky, unul dintre principalii componenți ai echipei de aur a Mafiei, cei care au înființat Cosa Nostra în Statele Unite, prietenul și mâna dreaptă a lui Lucky Luciano, contabilul Mafiei, părintele spiritual al casinourilor, omul care a inventat Las Vegas și anii de glorie în materie de jocuri de noroc ai Cubei, înainte de Fidel Castro. Cum aș fi putut să ratez un film despre viața lui?
Din păcate, însă, nu pot să zic că am rămas foarte mulțumit după cele două ore de vizionat. Sigur, e bine făcut, e genul de poveste care sare dintr-o epocă în alta, povestită de un Lansky bătrân, Harvey Keitel, și jucată de un Lasky tânăr, John Magaro.
Totul începe în ultimii ani de viață ai celebrului gangster, după ce FBI-ul îi căutase peste tot și încercase să-l închidă, fără succes. După ce acesta se refugiase în Israel, de teama FBI, dar fusese trimis acasă, pe motiv că FBI-ul îl dorea. Și că își doreau să găsească sutele de milioane de dolari pe care acesta le-ar fi pitit încă din vremea de glorie a Mafiei. Ceea ce, desigur, rămâne un mister pe care nici filmul ăsta nu-l descoperă. Și nici măcar nu face niște supoziții pe tema milioanelor.
Povestea lui Lansky e mișto pentru că omul chiar a avut o viață de poveste. Evreu emigrat din Rusia, ajuns puști în State, se combină cu Lucky Luciano, viitorul capo di tuti capi al Mafiei. În paralel, își face și propriul „gang”, împreună cu Ben „Bugsy” Siegel, însă Luciano rămâne partenerul principal. După ce reușesc, în anii prohibiției, să elimine toată competiția, de la Joe „The Boss” Masseria și până la Salvatore Maranzano, cei doi pun la cale „Cosa Nostra”, înființează „Comisia”, împart New York-ul în cele cinci familii și, practic, pun la cale toată Mafia americană. După terminarea prohibiției, Lansky devine omul de încredere al lui Batista, dictatorul din Cuba, și transformă Havana într-un fel de Monte Carlo al gamblingului. Apoi, împreună cu Bugsy – până ăla dă chix și e curățat – pune bazele Las Vegas-ului, cu banii tuturor familiilor din Mafia, desigur. În anii dinaintea războiului el e cel care, în schimbul eliberării lui Luciano, bate palma cu Guvernul American, astfel ca Mafia, care controla porturile, să lupte împotriva nemților.
Normal, filmul nu intră în toate detaliile și, în general, urmărește povestea pe care am mai văzut-o în nici nu mai știu câte ecranizări, de la Boardwalk Empire-ul celor de la HBO și până la MAFIA celor de la AMC, documentarul artistic.
Altfel, Harvey Keitel îl joacă super bine pe un Lansky ajuns în ultimii ani de viață. Chiar seamănă, puțin, dacă te uiți pe net la pozele reale. Din păcate, însă, John Magaro, pe care n-ai cum să nu-l ții minte din The Sopranos, nu dă prea bine în rolul unui Lansky tânăr. Nu știu de ce, poate fix din cauză că ți-e greu să-l imaginezi ca fiind un gangster evreu, după ce ani de zile l-ai urmărit ca fiind parte a italienilor din New Jersey.
Sam Worthington face un rol mai mult de decor, un fel de scuză pentru poveste, în sensul că e un scriitor cumva ratat, pe care Lansky îl alege spre a-i spune povestea. Numai că Lansky, în filmul ăsta cel puțin, nu prea spune nici o poveste. Orișicum, nu una care să nu fi fost deja spusă și respusă în zeci de filme și seriale. Altfel, însă, dacă îți plac poveștile cu Mafia, sau dacă nu știi încă cine a fost contabilul Cosei Nostra, atunci e un film ce chiar merită văzut.
