Loki, acest Mandalorian al universului Marvel

Absolut previzibil. Deși nu tocmai plictisitor. Fabrica de super-eroi de la Marvel a decis să-i facă și lui Tom Hiddleston serialul lui, unul în care să fie el numero uno, să nu-i fure nimeni din aura de super-erou. De-asta nici nu apar ceilalți, de la Iron Man, Thor, băiatul cu săgețile, Hulk și toți ceilalți din „univers”. De fapt, cam aici e și șmecheria, căci pentru a-l lăsa pe Loki să fie el singurul super erou, toată acțiunea a trebuit plasată undeva în afara universului. În afara timpului chiar, ca nu cumva să trebuiască cei cu serialul să plătească vreun super actor cu super salariu. E suficient Hiddleston, care altfel mie-mi chiar place ca actor.

După vreo câteva episoade, cred că au apărut deja vreo 4 și, dacă zvonurile din online se confirmă, vor mai apărea nu doar încă două din serie ci și un sezon doi, ei bine după vreo câteva episoade aveam cumva senzația că mă uit la un fel de Mandalorian. Căci, fix ca în povestea din Star Wars, care însă are legătură cu Star Wars dar e doar una așa, de context, că nu se pupă vedetă de actor cu vedetă de actor, Loki pare să urmeze aceeași rețetă. Pe undeva e de înțeles să fie așa, iar o astfel de abordare e cumva normală, că doar n-au să-și permită cei care fac astfel de seriale să aducă toate vedetele la un loc.

În ciuda acestui sentiment de deja-vu, serialul nu-i rău deloc. Adică nu-i tocmai previzibil, nu e clasica luptă dintre bine și rău, care se termină cu salvatul planetei. Nicidecum.

Loki se trezește cumva într-o altă dimensiune, unde nu-i funcționează puterile, un fel de poliție a timpului. Adică, întreg procesul de scurgere a timpului este prestabilit și există o întreagă instituție care se îngrijește ca totul să decurgă ok. Asta pentru că, din când în când, apar variațiuni care riscă să strice bunul mers al timpului. Iar Loki din serial e o astfel de variațiune, de variantă, de alternativă. Numai că, în loc să fie eliminat, cum se întâmplă cu celelalte variante, el e luat sub aripă de un astfel de polițist stelar, care caută să vâneze o altă variantă, una și mai șmecheră. Care variantă e gagică.

Normal, au nevoie de un Loki pentru a prinde alt Loki. Și asta pentru că, deși polițiștii ăștia ai timpului sunt super șmecheri și miros orice variantă care se abate de la plan – apropos, planul e făcut de trei șmecheri cu aură de Dumnezei. Numai că Loki fiind Loki, reușește să-i fraierească, pentru că se ascunde în momente din timp care preced câte o catastrofă, astfel că prezența lui/ei acolo nu poate fi sesizată de milițienii timpului. În fapt, chestia asta, anume că Loki se ascunde în catastrofe/apocalipse, e descoperită tocmai de Loki. Adică de Loki cel mai slab – Tom Hiddleston. Numai că Loki fiind Loki, normal că are un plan al său, care nu ține de planul miliției timpului și al celor trei dumnezei. Așa că, după niște smardoieli și chestii, ajunge să fugă împreună cu Loki cel mai șmecher – adică cu gagica. Și ajung pe o planetă, înainte de o apocalipsă, de unde încearcă să scape.

Sunt sută la sută convins că tot așa o va ține filmul, cu fel și fel de mici aventuri și chestii care doar au parfum de univers Marvel, însă n-au nimic consistent din el. Și asta numai pentru că Loki trebuia să aibă și el serialul lui. Că e un serial bun? E bunicel. Că era musai? De ce nu. Sincer să fiu, e destul de entertaining, iar ideea despre cum se manifestă timpul, pe care o abordează, deși nu e musai un nouă, e totuși una mișto.

Ah, iar milițianul timpului, spațialul, e jucat de Owen Wilson. Nu-i însă un rol care să-i vină tocmai mănușă, deși se descurcă ok. Altfel, cum ziceam, e decent pe parte de poveste, are efecte speciale cool și, dacă îți plac filmele cu super eroi, chiar merită să-l vezi.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile