Lovecraft Country. Haos, mult haos

  • de

Singurul motiv pentru care am început să mă uit la serialul ăsta e Michael K Williams. Adică pentru Omar din „The Wire” sau Chalky White din „Boardwalk Empire”, două super seriale produse de HBO, unde Williams joacă excepțional.

Iar cum acest Lovecraft Country e produs tot de HBO și, din scurta descriere, zice că urmărește călătoria unor personaje prin America anilor 50, în vremea legilor Jim Crow, când afro-americanii erau segregați și discriminați mai ceva ca acum, părea un serial ce merită văzut.

Recunosc, spre rușinea mea, habar nu aveam cine e H. P. Lovecraft. Auzisem de Cthulhu însă nici prin cap nu-mi trecuse că H.P.  Lovecraft e tătuca lui sau că autorul ăsta e un fel de dumnezeu al genului fantasy-horror. Probabil și din cauză că nu mă dau în vânt după genul horror.

Lovecraft Country e însă mult mai mult de atât. E un minunat haos în care lumea reală, cu problemele ei și istoria aceea pusă sub preș și ignorată, a negrilor din State, se împletește cu fantasticul poveștilor cu monștri și societăți secrete ori mituri ale invincibilității și nemuririi. Cu toate că povestea are un fir epic și pare să ducă undeva, fiecare episod o ia pe atâtea cărări narative secundare că, de multe ori, ai senzația că nu mai înțelegi nimic și, cu toate aste, îți place și vrei să rămâi acolo, pironit în poveste. Poate că e scenariul de vină, care adună cumva și ordonează tot haosul ce împletește fantasticul cu horrorul și istoria cu ficțiunea; poate că sunt efectele speciale care-s demne de un SF cu buget de milioarde de dolari; poate că-s actorii care joacă foarte-foarte bine; poate că naiba știe ce, însă pe mine unul m-a prins tare serialul  ăsta și pe undeva încep să fiu trist că mai am un singur episod de văzut.

Pe lângă povestea fantasy, care se joacă cu vechile motive ale societăților secrete, ale masonilor, ale te miri cărui ordin ce caută nemurirea, pe lângă vrăjitori, magie și monștri care apar ca urmare a unor blesteme, Lovecraft Country pictează în imagini extrem de realiste o sumedenie de realități ale  unei istorii extrem de zbuciumate ale societății americane.   De la segregare și discriminare până la masacrul din Tulsa sau de la problema războiului din Korea și până la realitatea minorităților sexuale într-o vreme în care acestea erau văduvite de drepturi. Ba chiar și demoni ori personaje fantastice din mitologia altor semeții, precum cea din Korea, își fac loc în poveste.

Pe lângă Michael K Williams, care iar joacă extrem de bine în rolul unui middle-age black man care și-a inhibat timp  de decenii propria homosexualitate (pare că l-am văzut, din nou, pe Omar din The Wire), Journee Smollett e super în rolul lui Leti, în timp ce Abbey Lee e o minunată „pată de culoare”, o blondă înaltă într-o poveste cu negri. Ah, și ar mai fi și Jor- dan Patrick Smith, Ubbe din Vikings, un motiv bun ca fetele să se uite la serialul ăsta.

Căci e un serial care chiar merită văzut, chiar dacă în vre- murile astea de pandemie un fantasy-horror pare rupt din cotidian.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile