Luminița de la capătul bugetului

Aparent suntem pe drumul cel bun spre „revenirea la normalitate”, cum le place să spună mai tuturor celor care ocupă o funcție călduță în darnicul aparat al statului român. Există un vaccin,  iar asta creează un orizont de așteptare, ceea ce e bine, măcar pentru psihicul nostru, chiar dacă un simplu calcul matematic ne arată că, în ritmul în care vaccinăm, va mai curge multă apă pe Mureș până vom atinge acel număr de persoane vaccinate, care să asigure imunitatea de turmă. Practic, suntem încă departe, dar măcar știm încotro ne îndreptăm.

Sau știm oare? Își închipuie cineva că la finalul pandemiei ne va aștepta o normalitate, chiar și una așa găunoasă cum era înainte de Covid? Să crezi asta pare nu optimism ci mai degrabă un infantilism și o crasă neînțelegere a realității.

Suntem deja de un an de zile aproape în stare de urgență sau alertă, cu măsuri urmate de relaxări, urmate de alte măsuri, cu carantină sau restricții. Suntem, așadar, într-un fel de perioadă de criză în care, cel puțin din punct de vedere financiar, nimic nu pare să conteze. E, dacă e să respectăm proporțiile, precum o perioadă nasoală într-o familie, când situația îți cere să consumi mult peste ce produci. Și, fiind situația nasoală, perioadă de criză, nu mai ții cont de o balanță, de intrări și ieșiri, cheltuieli care să fie acoperite de venituri. Cheltui banii puși la teșcherea, te bagi în „banii vacii”, cum se zice. Sau iei împrumut.

România, evident, cum n-are bani adunați la ciorap, a luat și ia cu împrumut. Practic, cât încă e situația asta de criză, stare de alertă sau cum i-a zice, suntem bine. Și asta pentru că, vorba aia, luăm cu împrumut și nu ne rugăm de nimeni. Chiar mai nasol decât acest sport de-a luatul cu împrumut e însă dezmățul financiar al cheltuielilor. Căci, sub umbrela stării de alertă, a pandemiei, a crizei, cheltuim într-un așa ritm, de se uită lăutarii cu invidie la autoritățile publice. În plus, regulile care stabileau modul în care banul public era cheltuit pare că au fost complet uitate. Orice poate să fie, la limită, o chestiune absolut vitală în lupta cu pandemia, iar atât timp cât situația o cere, cheltui. Iar de unde vom acoperi aceste cheltuieli, mai vedem noi după ce scăpăm de pandemie.

Începe să fie tot mai clar că ne îndreptăm spre o criză financiară. Și încă e genul acela de criză care nici măcar n-are decența să aștepte să ieșim din criza sanitară. De altfel, ăsta pare că e cel mai prost scenariu, spre care ne îndreptăm cu pași grăbiți, anume o criză financiară suprapusă unei crize sanitare.

Nu sunt bani pentru creșterea pensiilor. De unde să fie? E drept că o creștere atât de spectaculoasă, cu 40%, cum propuseseră unii într-un mod absolut populist, nu era nicicând fezabilă. Cum să crești cu 40% când economia nu crește nici cu 4%? Însă cel mai probabil nu vor crește nici măcar cu cât ar fi fost normal să crească. Și, bineînțeles, asta nu e tot. Nu cresc nici alocațiile. Nu cresc nici salariile unor categorii de bugetari. Ne pregătim de revenirea la școală, chiar dacă pandemia nu ne-ar permite. Însă nu ne-am pregătit mai deloc de revenirea asta. Dotări? Din părți. Program de testare și imunizare în sistemul educațional? O lae!

Cât despre investiții, ce să mai și zici? Autostrăzi, spitale, proiecte de infrastructură? Pare că suntem încă în faza în care ăștia noi schimbă hârtiile celor vechi cu ale lor. Se lucrează la „planuri” și „proiecte”, cu toate că prin campanie ne spuneau cu toții că au planuri și proiecte. Că dacă-i votăm, de-a doua zi încep „să pună în practică”. Îhi! Fix așa, în timp ce marmota era cu staniolul.

În timp ce noi stăm frumos și privim spre luminița de la capătul tunelului, spre iluzia unei reveniri la normalitate, luminița de la capătul bugetului stă să apună. N-am învățat nimic din lecțiile trecutului și pare că încă o criză anunțată ne va lua pe nepregătite. Dacă e un lucru pe care ar fi trebuit să-l învățăm din crizele trecutului, acela e că cea mai scurtă cale de a ieși din ele sunt proiectele de infrastructură, investițiile în economia reală. Noi n-avem însă timp de așa ceva, că suntem preocupați cu altele, în speță cu cheltuielile anapoda sau cele îndreptate spre consum. Noroc că suntem în UE și au să pompeze ăia bani în noi cât să nu ne înecăm, cât să nu-i tragem în jos și pe ei. Cu toate că nici vesticii nu pare că au înțeles capacitatea noastră de a ne adapta și de a jumuli acei bani pe care ni-i dau pentru diverse chestii.

Până la urmă, o să fie cumva, că n-a fost niciodată să nu fie cumva. Doar că înainte să fie mai bine, are să fie mai rău.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile