Marele simulacru al carantinei și prioritățile administrației

Prin primăvară, la început de pandemie, când încă lucrurile erau sub control, și mai ales păreau controlabile, tot politicianul cu ceva funcție prin județul ăsta căuta să viziteze spitale, să cumpere ventilatoare, măști, dezinfectanți și  toate cele. Și, mai ales, să se tragă în poze prin sistemul sanitar, pe la spital, cu te miri ce pachete cu aparatură și măști și alte cele. Era încă perioada bună, în care virusul producea mai mult spaimă, nu și cadavre. Bașca, județul Alba era unul fruntaș, testam mult, totul era ok și părea că avem resursele și managementul unei corporații de top. Ce mai, pe vremea aceea, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, era un fel de fotomorodel cu care orice politician se dorea tras în poză.

Răstimp, lucrurile s-au mai schimbat. Sinea e mai mult „responsabil”, dacă nu chiar „de vină”. Sau o să fie scos vinovat, după ce trece „pandemia electorală”. Căci, de când ne-am urcat pe o nouă cocoașă, suprapusă cu două rânduri de alegeri, șefii de instituții publice, cu carnet de partid la purtător, au alte priorități.

Sigur, s-a luat decizia de intrare în carantină. Însă asta a fost rezultatul unor cifre care nu mai puteau fi nicicum meșteșugite. Cu toate astea, s-ar mai fi amânat decizia, însă asta ar fi însemnat 1 Decembrie și alegeri în carantină. Așa ceva nu era posibil. Mai bine acum, ca să rămână timp, după ce două săptămâni am simulat joaca de-a statul în case, să facem și puțină campanie, și niște evenimente, să serbăm cum se cuvinte. Orișicum, cei care ar trebui să se asigure că această carantină chiar are loc joacă mai mult teatru și se fac că fac, că doar nu se cade să dai amenzi unor posibili votanți, fix în campania eletorală.

În timp ce cazurile de Covid creșteau, în timp ce saloanele de prin spitale se umpleau, în timp ce tot sistemul medical era supus unei presiuni enorme, Ion Dumitrel și instituția   pe care o conduce, Consiliul Județean, aveau alte probleme, alte priorități. Vorba aia, n-a mai mers să-și facă poze prin curtea Spitalului, că nu mai avea sens, din moment ce treaba era maro, dar nici mare brânză n-a făcut să ajute. Dovadă stau milioanele de euro excendent bugetar la Consiliul Județean, și care ar fi putut fără problemă să fie folosite pentru a sprijini cu adevărat sistemul sanitar. Însă, cum ziceam, prin CJ existau alte priorități. Oamenii lucrau de zor la „Programul oficial al Zilei Naționale a României”, al cărui draf l-am făcut și noi rost.

Sigur, e doar un draft, însă oamenii munceau din greu. Lăsând la o parte starea de carantină, în care nu se poate face nimic, chiar și fără ea tot eram în stare de alertă.

Manifestațiile publice nu puteau avea loc decât în condiții speciale. Gruprurile de persoane erau limitate la 6, așa că orice băi de mulțime și concerte n-aveau sens. Cu toate aste, Dumitrel și echipa lui munceau din greu, puneau evenimente pe hârtie și pregăteau să dea cu bani în ele.

Tot festivalul ăsta, întâmplător suprapus perioadei de campanie electorală, urma să înceapă încă din data de 11 noiembrie, cu un vernisaj intitulat „Istoria solidarității poloneze la Alba Iulia”. E drept, urma să fie transmis și live.

Urma apoi o pauză, până în data de 19 noiembrie, când trebuia să aibă loc „Reconstituire istorică în imagini, Primul război mondial, Vernisaj expoziție, Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, exterior, Expoziție deschisă publicului în perioada 11 nov. 2020 – 31 dec. 2020 Notă: transmisiune live”. Iar de aici, de prin data de 19, se continua cu fel și fel de evenimente, sesiuni științifice, expoziții de carte și fotografie, de toate. Parte din ele probabil vor fi menținute, însă în format online.

Nu lipseau însă și chestiile care contează cu adevărat, concertele și distracția. Pe 29 noiembrie urma să avem un recital al Fanfarei Județului Alba, cu muzică patriotică, iar pe 30 noiembrie spectacole de teatru, spectacol de poezie și muzică folk, tezaur folcloric sau concert omagial al cvartetului Augustin Bena.

Pentru toate astea, în semn de grijă, cei de la CJ lăsaseră și opțiunea de „transmisiune live”. Care, desigur, nu înseamnă că evenimentele vor fi fost transmise doar online ci că ele se vor transmite și la TV. Că deh, să fie bine.

Iată, de exemplu, în poza alăturată, cum ar fi trebuit să arate ziua de 1 Decembrie în viziunea celor din Consiliul Județean. Desigur, micii, masa populară, berile și alte câmpenești ar fi căzut în sarcina Primăriei Alba Iulia. Ăștia au fost însă luați prin surprindere de faptul că au ajuns să conducă instituția și deh, nu-s tocmai pregătiți.

Pe de altă parte, trebuie salutat faptul că, în toată pandemia asta, în toată starea de alertă și situația cu Covid, Ion Dumitrel a găsit timp și pentru adevăratele priorități ale județului pe care-l conduce. Felicitări!

Căci, pe lângă situația, să-i  spu- nem delicată, în care se află Spitalul Județean de Urgență Alba, la fel ca și celelalte spitale de prin județ, treaba nu-i deloc roz nici în ce-i privește pe pacienții cei normali, cu alte boli de- cât Covid. Și nu vorbim aici doar de cei care, din cauza situației cu pandemia, nu reușesc să beneficieze de tratamen- te optime pentru alte boli, ci chiar și de cei care urmează tratamente ambu- lator. Adică de acei oameni care își fac tratamentele de acasă, în baza rețete- lor primite de la medicul specialist sau medicul de familie.

Căci n-avem încă un sistem prin care rețetele să ajungă la pacienți online. Omul trebuie să meargă, cum e cazul sutelor de bolnavi din Alba Iulia, la medicul de familie după o rețetă. Adică să meargă acolo, la policlinică, și să aștepte afară, la geam. Uite așa am ajuns, astea-s măsurile implementate de autorități: rețetele se eliberează de la geam iar oamenii stau în frig, la coadă, pe lângă clădirea de pe Mușețelului, unde sunt astfel de cabinete de medici de familie. Deh, ai covid – riști să crăpi în spital, n-ai covid, riști să crăpi afară, în frig, așteptând după rețeta de la medicul de familie. Că tare complicat mai era să amenajeze niște locuri de așteptare, temporare, nu zi- cem încălzite, dar măcar unde să nu te plouă sau bată vântul.

Interesul maxim pe care Dumitrel l-a arătat în ultimele luni față de starea sistemului medical din județ reiese și din achizițiile făcute de instituția pe care o conduce. Să vă dăm doar câteva exemple.

În urmă cu câteva zile a cumpărat măști de protecție în valoare de 2.500 lei. Tot în urmă cu câteva zile, hai cu o săptămână, Consiliul Județean cumpăra două camere video, cu 6.385 lei, plus 10 aparate foto, cu peste 44.000 lei, plus TVA, desigur. Vorba aia, e bine să ai zece aparate foto la îndemână, că nu se știe când se strică 9 dintre ele. Și-apoi, trebuie să dea bine în poze domnul dumnezeu al județului. Și au mai luat, cu 1.500 de lei, și un binoclu cu filmare, că mna, să fie și poze bune, făcute de la distanță. Plus 70 de produse de protocol, în valoare de vreo 5.500 lei, cumpărate pe data de 4 noiembrie. Plus alte și multe alte chestii, precum materiale de întreținere și accesorii auto, de câteva mii de lei, fără vreo legătură cu pandemia, cu situația în care ne aflăm. Căci, e foarte clar, prioritățile administrației județene sunt clare și țin de alte rațiuni decât cele medicale.

Iar dacă în ce privește micile cumpărături, lucrurile stau cum stau, Dumitrel și-a găsit timp, în vremea pandemiei, să dea și cu banul gros către unele firme prietene. Spre exemplu, pe 11 noiembrie, EUROPEXPRES SRL câștigă o licitație în valoare de 3,27 milioane de lei pentru repararea și consolidarea unor bucăți din DJ 107. Firma asta deține benzinăriile Europa  și este una cu state vechi și legături mai mult decât discrete cu administrația județului. Patronul ei, Eugen Lăpădat, este bun prietenar cu Dan Popescu, mâna dreaptă a lui Dumitrel, dar mai ales cu Marius Hațegan, omul care se „ocupă” de drumurile din Județ. Bașca, în urmă cu niște ani buni, Lăpădat ăsta a și fost luat de DNA pentru niște șpăgi pe la Finanțe, și chiar condamnat cu suspendare. Spre norocul lui, prietenii din CJ au mare suspendare de mână și iată, biznisul merge cum trebuie.

Și ăsta e, la fel, doar unul dintre exemplele a ce a fost prioritate pentru CJ Alba în ultima perioadă. Că au fost, desigur, mai multe chestii, contracte și lucrări, despre care o să vorbim mai pe îndelete, în alte texte.

Ceea ce contează cu adevărat este că ne pregătim să ieșim din starea de urgență, ne pregătim de 1 Decembrie și ne pregătim de vot. După care, vorba aia, vedem noi ce mai facem, dacă intrăm sau nu în carantină la loc. Important e că, orice ar fi, există un vinovat de serviciu, în fruntea DSP, care poate fi oricând sacrificat.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile