Nimic nou, politic show

  • de

V de la Veorica

În toată nebunia asta cu pandemia, în care aproape că o luăm pe arătură numărând ba cazuri noi, ba statistici cu incidență, cu limite peste care intrăm în te miri ce scenarii, ba tot procesul ăsta de vaccinare rapidă, care va dura niște ani buni, o veste mirobolantă a trecut aproape pe sub radarul presei: Viorica Dăncilă a scos o carte. Nu e glumă, chiar a apărut o carte sub semnătura Veoricăi. Ați observat, n-am zis că a scris, că nu suntem siguri de asta. Și asta nu din cauză că o bănuim că ar fi incapabilă de așa ceva. Până la urmă există – bănuim – și politicieni mai proști, unii chiar cu doctorate. Apoi, poate că e o carte de colorat, cine știe, că n-am apucat să o citim. „Partea ei de adevăr” se numește și nu, n-avem de gând să o citim. Vorba cuiva de pe net, n-are rost să o citesc, că am văzut deja filmul și a fost unul foarte prost.

Întâi premiu, cu coroniță

Probabil că e o un fel de boală profesională, însă n-am văzut încă politician român care să nu fie îndrăgostit de depus coroane. Pare o chestie cronică de care suferă orice pulifric, fie că e un amețit de consilier local în vreo comună, fie ditai primarul de municipiu. Și, cu cât mai importantă persoana la care se depun coroanele, cu atât mai tare crește în ei fasolea patriotismului. Uite, de 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, toți ăștia localnicii s-au înghesuit să depună coroane, să facă și ei o poză acolo, lângă statuie. E genul ăla de cacă-fală, prin care fel și fel de nimicuri actuale încearcă să își lege existența de câte un „cineva” din trecut. Și-apoi se mai umflă în pene și postând versuri sau băgând câte o frază din-asta elogioasă, despre națiune, patriotism sau mai știu eu ce, ca să vadă votantul ce culți sunt ei. Desculți. Și put a ipocrizie. Și-apoi mai sunt unii care nu se mulțumesc să tragă de coarda asta culturală și o dau direct în zid, făcând tot felul de analize cu privire la ce-ar fi făcut Eminescu dacă ar fi trăit azi. Până la urmă e firesc pentru politicieni, căci ei suferă de boala asta a lui cacă-fală și, dacă se pricep la ceva, au impresia că se pricep la orice. Și uite așa, ignoră că Eminescu, mai departe de poezia genială, a fost puțin cam căcănar în ce privește unele chestii sociale, chiar și privite în contextul vremurilor acelea. Era, fără doar și poate, un antisemit, chiar dacă unii îi spală acum apucăturile acelea și-l declară „naționalist”. Dar hei, până la urmă, când vine vorba de simboluri, istoriile romanțate sunt mereu de preferat adevărului istoric.

Mi-am pierdut o batistuță

Sigur că toată „victoria” asta a dreptei în alegeri a ajuns să provoace și puțin circ prin interiorul partidelor de dreapta. La PNL nu e deloc liniște și pace. Că, vorba aia, or avea ei acum un „guvern legitim”, susținut de o majoritate parlamentară, însă din tot tortul guvernării le-a revenit o felie mai mică. Pentru că, unde în acel guvern fără majoritate parlamentară aveau toate portofoliile, acum au trebuit să împartă ciolanul cu cei din USR și UDMR. Or, asta a adus implicit nemulțumiri prin „teritoriu”, cum se zice. Adică, gura unora n-a prins să îmbuce cât ar fi vrut și nici nesfârșitele buzunare nu par să se umple prea repede. Așa că circ. Pe lângă cei câțiva primari, care aleși fiind în mod direct, își permit oricând să mai critice conducerile, acum s-a activat și domnul batistuță, Rareș Bogdan chiar el. Care l-a făcut cu ou și cu oțet pe Orban, ba chiar i-a cerut direct să plece din fruntea partidului. Ceea ce, cât timp la butoanele PNL se află vechea gașcă din PDL, n-o să se întâmple. Că, poate mulți au uitat, însă Orban a ajuns președinte al PNL nu cu susținerea vechilor liberali, care atunci făceau front comun alături de Bușoi, Atanasiu și ceilalți, dacă bine țineți mine, ci cu ajutorul unora ca Blaga și Hava. Or, ieșirea asta a lui batistuță, care altfel e un fel de idol pentru Florinache Roman, tinde să adâncească și mai tare riftul dintre omul marilor proiecte și mustăciosul de la Bruxelles. Așa că are să urmeze sigur o perioadă distractivă.

Săracii care iau de la bogați

Și dacă tot am ajuns la Florinache Roman, nu se cade să trecem cu vederea faptul că omul iar a luat poziția justițiarului și se luptă cu amărâții care iau ajutoare sociale nemeritat. Că, vorba aia, nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă. De parcă aici e marea problemă a țării ăsteia, că sunt unii care iau nemeritat câteva sute de lei. Nu că sunt unii, mai apropiați lui, care bagă mâna în bugete și-s doldora în conturi cu milioane speriate din bugetul țării. Nu ăia-s problema. Problema e că printre ăia amărâți, pe care statul român oricum îi cam lasă fără plasă de protecție, în voia Domnului, sunt unii care profită și încasează banii ăia deși ar putea să lucreze. Băi, vă dați seama ce suflet găunos are individul ăsta dacă și-a făcut din treaba asta o cauză? Ce monument de ipocrizie e existența acestui atârnache, acestui lacheu al circumstanțelor, care s-a îmbogățit frecând duda prin fel și fel de consilii de administrație și sinecuri la stat, dacă miza lui existențială este să-i prindă și taxeze pe amărâții care încasează, în mintea lui nemeritat, niște sute de lei de la stat? În toată treaba asta, Roman e un fel de chintesență a liberalismului autohton, care vorbește de piață liberă, de economie reală, de afaceri în privat, dar e ticsit de fel și fel de personaje care și-au creat averi imense prestând toată existența lor la stat.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile