Dincolo de căutările artistice personale, Noemi e unul dintre oamenii care au pus umărul la ceea ce înseamnă arta plastică albaiuliană, la clubul artiștilor care se încăpățânează să existe în micul nostru orășel.
Să spunem că avem în față o lucrare abstractă sau mai „complicată”, mai greu de înțeles pentru un om obișnuit cu tipare și șabloane. Ce pot să învăț din ea?
În general, cred ca fiecare își închipuie ce vrea, în funcție de starea de spirit, de imaginație, de inteligența emoțională. Și mai cred, ceea ce e destul de important, că criticii de artă „văd” ceea ce își închipuie ei, nu ce a vrut artistul să exprime. Arta abstractă e gândul artistului, sentimentele sale față de ceea ce trăiește, transpuse mai mult sau mai puțin inteligibil pentru marea majoritate a privitorilor.
Probabil, cel mai cinstit și sincer răs- puns este cel al unui copil care privește o lucrare abstractă, și care va inventa o întreagă poveste pornind de la o formă care crede că seamănă cu ceva din realitate, pe care o va transpune într-o poveste foarte credibilă despre lucrare.
S-a tot vorbit în ultimii ani, pe la colțuri, despre un muzeu de artă contemporană la Alba Iulia. Ar fi prea mult?
Din punctul meu de vedere ar fi bine venit, dat fiind faptul că deja Consiliul Județean Alba are o colecție destul de bogată de lucrări de artă de la artiștii din Alba, dar și din țară, lucrări care s-au donat în urma taberelor de creație. Și cred că noi, artiștii din Alba, am sprijini 100% realizarea unei colecții de artă contemporană, prin implicarea noastră, mai activă în viața cultural-artistică a orașului. Asta în condițiile în care vom fi susținuți de către autorități…
Muzeu poate e mult, dar cu spațiile de creație cum stă treaba?
Aceasta promisiune o auzim din 2007, dacă nu mă înșel, de când s-au pierdut atelierele de pe str. Ecaterina Varga, actuala Șaguna cred. Ni s-a dat atunci etejul 3 din fostul Liceu nr.2. Până când liceul a fost desființat, nouă ni s-au spart atelierele, a fost un pic trist, nu aveam apă, căldura, nimic, apoi dl. Hava a decis să ne scoată de tot de acolo pentru că urma să se înființeze o facultate tehnică, ceea ce s-a și întâmplat. De atunci și până anul trecut am auzit doar promisiuni. Noul primar ne-a promis că va face tot ceea ce se poate pentru a se rezolva aceasta problemă. Noi am identificat spațiul și sperăm ca în viitorul nu foarte îndepărtat, artiștii din Alba să aibă și spații de creație, așa cum se întâmplă în toate județele.
Suntem în anul 2020, din 2007 sunt o groază de ani, la un moment dat ne-a sugerat să ne facem ateliere în Palatul Principilor, care era o ruină, cu promisiunea ca atunci când va fi gata vom avea un pavilion al nostru și pentru ateliere și pentru alte manifestări culturale. Eu personal, sper ca noul primar să ne sprijine în acest scop, și am convingerea că o va face…
Dacă s-ar institui carantină tota- lă timp de 3 luni de zile cu ce te-ai înarma? De ce are nevoie un artist plastic în izolare?
De culori, de pânze, de liniște, dar în primul rând de un atelier. Obligatoriu fără știri și să fie liber profesionist, asta ar fi ideal, să nu trebuiască să fie angajat undva ca să își câștige banii pentru chiria atelierului. Apropo, să știi că și în pandemie am făcut expoziții, adică am participat cu lucrări la expoziții care s-au transmis online. Ne-am adaptat.
Pandemia, în ce mă privește, mi-a oferit un pic mai mult timp de mers la atelier și de lucrat.
Poate că scăpăm de pandemie, revenim la normalitate. Crezi că prin primăvară sunt șanse să se schimbe ceva?
Să vină prima dată Moș Crăciun și să ne dea spații de creație, după aia așteptăm și iepurașul, cu mai multe spații expoziționale în oraș și cu muzeul de artă contemporană. Eu nu aș zice că anul ăsta e chiar unul șters. Eu particip la două expoziții care se derulează acum, una la București și una itinerantă, după cum ai văzut, și sper să reusescă Ana Pantea, președintele UAPR Alba, să facă și Salonul Național de 1 Decembrie, așa cum se poate în condițiile actuale.
Din câte văd, îți cam plac planurile, căci mai mult asta avem aici, planuri și iar planuri. De ce nu ai plecat din Alba, din țară?
Nu mi-a trecut prin cap atunci când eram tânără și neliniștită, iar acum, cred că e destul de târziu să o iau de la capăt în altă țară. Și nici nu vreau. Am avut un curs destul de normal și firesc pentru vremurile în care am terminat eu facultatea. Am intrat în Uniune, am colaborat și susținut toate acțiunile Uniunii, am făcut câteva expoziții personale și în continuare caut, caut și iar caut forma perfectă de exprimare plastică.
În plus, mă ocup de copiii care vin la cursurile de la Palatul Copiilor, copii pe care îi iubesc și îi susțin în dorința lor de a îmbrățișa această „meserie” de artist.
Cred că aici mi-e locul, de aici îmi „fur” ideile, de aici mă inspir. Acum nu mai e obligatoriu să pleci în altă țară, pentru că expoziții și invitații la expoziții primești oricum. Singurul impediment ar fi costurile pe care o expoziție extrenă le presupune. Însă poți să fii creator și în vârful muntelui, cu condiția să ai acces la internet.
Într-un singur cuvânt, cum ai descrie artistic această epocă? Epoca…
Hazard. Pentru că oricine și oricum poate să fie azi un artist!
