O poveste cu balonul oval. Istoria unui sport în pericol să reînvie la Alba Iulia

Cândva prin anul 1974, la Alba Iulia lua naștere echipa Constructorul, în subordinea IJCM Alba – Intreprinderea Judeţeană Construcţii Montaj – condusă pe vremea aceea de Ioan Bolog,  un fel de Tata Jean al sportului din Alba și parte integrantă a ceea ce se numea „Cooperativa” în anii comunismului. Ulterior, echipa a trecut la IJTL Alba – Întreprinderea Judeţeană de Transport Local.

Echipa funcţiona în cadrul fostului Liceu Industrial de Construcţii, actualul Colegiu Tehnic „Dorin Pavel”. Inginerul Petreanu Panfil, un fost rugbist, care a evoluat la mai multe echipe din prima divizie a sportului cu balon oval, și care ajunsese director al liceului cu pricina, a fost artizanul înfi- inţării Clubului de Rugby din Alba Iulia.

Important amănunt, echipa a fost alcătuită iniţial din elevii liceului albaiulian, care la rândul lor au cochetat  cu diferite sporturi.

Neavând o bază sportivă adecvată şi condiţii minime, primele lecţii de rugby au fost date într-o sală de clasă. Când am ajuns la momentul legării primei grămezi, ne-am dat seama că nu aveam minge. Şi atunci s-a apelat la un obiect care să nu fie rotund: acesta era un burete de şters tabla. Ulterior s-au înscris foarte mulţi elevi în echipa de rugby, antrenamentele desfăşurându-se pe Stadionul Mecanica, sub îndrumarea inginerului Petreanu, iar în scurt timp antrenamentele au fost coordonate de antrenorul jucător Ivan Fleissig, spune Ioan Damian, unul din jucătorii echipei de atunci.

Șansa n-a ţinut cu sportul și, prin 2004, Primăria Alba Iulia a preluat complexul sportiv „Mecanica”. Cele două terenuri de fotbal, cu vestiare și tot ce mai era pe acolo, au dispărut trei ani mai târziu, într-un dubios proces imobiliar, deasupra lor răsărind un mare complex comercial, deţinut și administrat de prieteni ai administraţiei.

Să revenim însă la primii ani. Ivan Fleissig a jucat și coordonat lotul timp de 5 ani. Echipa a început să transfere jucători de rugby de prin ţară, de la Gura Humorului, Cluj, Brașov, Sibiu sau Târnăveni.

După un an de pregătiri serioase, în 1975 echipa a promovat în Divizia B Naţională de Rugby, sub denumirea de Constructorul Alba Iulia, iar adversari erau CEMIN Baia Mare, Rapid București, CFR Brașov, Dacii IPA (Șoimii) Sibiu, Motorul Arad, Știinţa Petroșani, CFR Craiova, IOB Balș.

Constructorul a evoluat în Divizia B Naţională până în 1978, când a terminat pe primul loc în grupă și a promovat în prima divizie, grupa a doua valorică. Aici a rezistat doar un an, după care a revenit în Divizia B Naţională.

În anul 1980 echipa era preluată de societatea locală de transport, IJTL Alba, iar numele i-a fost schimbat în TRANSLOC Alba. După 1989 echipa a fost trasă pe linie moartă de cei care au preluat activele companiei, iar terenul de rugby a devenit o altă combinaţie imobiliară, în locului lui fiind astăzi Piaţa Pascu.

De-a lungul anilor echipa a fost pregătită de antrenori pecum Prohor Sandu, Gomboș Ludovic, Ţetcu Valer, Pestrea Nicolae, Petric Ioan, Damian Ioan și Măcinic Ioan.

„Cooperativa” sportivă funcţiona de minune în vemurile lui Ceașcă.

O poveste interesantă s-a petrecut la un meci cu Șoimii IPA Sibiu. În întâlnirea tur, de la Alba Iulia, au avut loc unele incidente între jucătorii celor două echipe, așa că returul promitea să fie cam încins. Se mai întâmplau bătăi între jucători, dar la final toţi erau prieteni și mergeau la o bere. De obicei. Pentru a evita meciul de la Sibiu, antrenorul echipei din Alba Iulia l-a rugat pe șeful Poliţiei Judeţene să intervină pe lângă omologul său din Sibiu. Când autobuzul cu echipa Transloc a ajuns în judeţul Sibiu, au simulat un derapaj, un accident. Teoretic, autobuzul cu echipa nu mai putea ajunge la Sibiu. Au primit chiar și o hârtie din partea poliţiștilor sibieni în acest sens. Albaiulienii au pierdut la masa verde (cu 4-0), dar au scăpat de răzbunarea celor de la Șoimii IPA Sibiu.

O altă întâmplare îi are ca protagoniști pe Pereș Alexandru și Cazuc Petre, la un meci la Arad. Cazuc nu era interesat de meci, se uita după fetele din tribune. Pereș l-a repezit: „Du-te la fete, lasă-ne să jucăm!”, iar Cazuc s-a conformat, a ieșit de pe teren și s-a mutat în tribune.

Ioan Damian (actualul director sportiv al CSU Rugby Alba Iulia) ţine să ne spună că, iniţial, în sec. XIX, mingea de rugby era rotundă, ulterior alegându-se balonul în formă ovală. Rugby-ul este un sport de măgari, practicat de gentlemani. Ştiţi din ce cauză mingea de rugby a devenit ovală? Vă spun eu: prin drăgăstoasa-i strângere la piept, zice Damian.

Dispărut, dat uitării și readus la viață.

În luna aprilie a anului 2019, la Universitatea din Alba Iulia a avut loc un simpozion despre rugby, organizat de Marius Rotar și un prieten istoric:

Povestea e simplă: Am ştiut de-a lungul anilor că va trebui să fac şi altceva în afara preocupărilor ştiinţifice – cu moartea, incinerarea, cu alcoolismul.

Când studiezi numai despre moarte este evident că te apasă, te încarcă. Nu-i uşor, aşa că am vrut să schimb macazul. Când am organizat simpozionul despre rugby au venit câţiva foşti jucători, dl. Măcinic, dl Damian, dl Sabău de la Federaţia de Rugby, oameni interesaţi de acest sport, şi s-a pus problema oportunităţii refacerii unei echipe de rugby la Alba Iulia. Am schimbat nişte telefoane şi ne- am înţeles să facem o selecţie de copii. În acest moment situaţia rugby-ului românesc este absolut tristă: sunt foarte puţine echipe, sunt bani puţini, lumea este dezinteresată. Sunt doar 14 echipe organizate în două ligi, cu 364 sportivi legitimaţi. În anul 1939 în România erau 1.000 de jucători de rugby, spune Marius Rotar.

În fapt, istoria recentă a echipei CSU Rugby Alba Iulia începe prin 2007, când profesorul universitar Maricel Palama- riu a înfiinţat o echipă de rugby. Din păcate, ea nu a rezistat, iar în 2011 echipa era practic suspendată din competiţii.

În perioada interbelică totul a gravitat în jurul Bucureştiul, acest sport era adus în România de francezi. În Ardeal rugbyul a venit târziu: în 1926 la Lupeni, în 1934 la Braşov. Aşa cum spunea un prieten: un sport englezesc învăţat de români de la francezi.

În această perioadă am învăţat ceva important: dacă faci ceva cu pasiune, dezinteresat, vor fi oameni  care  vor veni lângă tine şi te vor sprijini. Garabet Ibrăilanu avea o vorbă: Prin sentimente depinzi de oameni, prin inteligenţă îi domini. Eu am continuat această idee şi am zis: Prin pasiune îi cucereşti, declară Marius Rotar.

În acest moment CS Universitatea  Alba Iulia are 45-50 de jucători, din care 18 sunt copii. În prezent se fac demersurile pentru înscrierea în Divizia Naţională de Seniori.

La copii, pe oricare îl poţi băga în echipă: pe cei mai devoltaţi îi bagi în linia I, pe cei mai slăbuţi îi pui în linia de trei sferturi. Din punctul ăsta de vedere este cel mai democratic sport. Şi încă ceva: rugbiştii sunt oameni foarte inimoşi, nu sunt pretenţioşi. Spiritul de solidaritate este foarte dezvoltat, pentru că sunt mulţi pe teren. Faptul că rugbyul te educă nu este o vorbă în vânt. La rugby nu există spirit de mercenar, oamenii vin din pasiune. Jucătorii sunt practic nişte eroi, toţi vin din pasiune, nimeni nu are pretenţii financiare. Unii vin de la Braşov pentru fiecare antrenament, de la Cluj, un băiat vine de la Orăştie. Ăsta este sport (sau rugby) în formă pură… Unii jucători îmi spun „Nea Rotaru”, dar „Nea” era Nea Dinu sau Angelo Dumitrescu. Eu nu sunt nici manager, nici patron, nici „Gigi Becali”, cum mai spun unii în glumă… Noi avem o organigramă la echipă, dar eu nu cred în titulaturi! Pe hârtie eu sunt coordonator principal, cu dl. Ioan Damian – coordonator tehnic, Călin Cristea Curta – căpitan, Cristian Cotae care se ocupă de copii. Marcel Giucăl ne ajută foarte mult (e antrenor la Federaţie), Bogdan Oros, Raul Oaidă. Neapărat îl amintesc pe Gabriel Pleşa (tatăl său a fost un mare fotbalist), ne-a ajutat din prima clipă, apoi au venit şi alţii. De la Tissot din Bucureşti ne-a ajutat foarte mult dl Ion Scheau de la Albini Pressa, ştia că sunt istoric, că scriu despre rugby şi ne-a ajutat total dezinteresat, zice Marius Rotar.

Concluzia îi aparţine tot lui Marius Rotar: Eu nu am jucat rugby nici 5 minute în viaţa mea, dar ştiu că trebuie să mă implic în această echipă, cu toate eforturile şi lipsurile. Cel mai greu a fost să-i conving pe cei apropiaţi. Când a început pandemia, ne-am mutat din Alba Iulia şi făceam drumul cu maşinile. Într-o zi nu am avut locuri suficiente în maşină şi un senior s-a băgat în portbagaj printre mingi, numai ca să aibă loc copiii. Păi când vezi aşa ceva cum poţi să renunţi ?

 

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile