O radiografie cu Michael Haulică. Până nu ne luăm noi în serios, n-o să ne ia nimeni.

  • de

Michael Haulică este scriitor, redactor și antologator de literatură SF și polițistă. A publicat în numeroase reviste din țară și străinătate, iar povestirile sale au fost incluse în diverse antologii. A fost redactor-șef al revistelor Brașov Visitor, Lumi Virtuale, Fiction.ro, Nautilus, Galileo Online, Galileo, Argos, a colaborat cu diverse publicații, a coordonat colecții la diverse edituri, precum și o serie de antologii.

Ce mai scrie în ziua de azi Michael Haulică? Și, mai ales, încă îi place să se joace cu limba română, să inventeze cuvinte cu muzicalitate aparte (cum ar fi „rombilicul” din Așteptând-o pe Sara)?

Scrie intermitent, când la o nuvelă steampunk, când la una polițistă… Și da, cu mare bucurie mă întorc la gifardele de pe vremea lui Raul Colentina și a Șogoratului lui Feri al II-lea, scriind o poveste de dragoste, o dragoste care îmbolnăvește oamenii. Se cheamă „Sânge mohorât” deocamdată.

De-a lungul timpului ai fost la cârma mai multor reviste. Cu ce impresii ai rămas? Ce ți-au arătat ele despre profilul scriitorului român, dacă se poate defini unul?

Acum, după ce toate astea s-au terminat – căci nu cred că am să mai comit așa ceva – mă gândesc cât de obositoare a fost toată povestea asta, s-o iei mereu de la capăt, cu fiecare nou scriitor care-ți trimite un text,  pentru că scriitorul român este prea puțin dispus să învețe, știind mereu – și bazându-se pe asta – că există cineva între el și tipar, cineva care va avea grijă să-i pună diacritice, să-i scrie cuvintele corect etc. Mi-aș dori să existe mai multe cursuri de scriere literară și scriitorii să le urmeze, pentru că vor învăța în câteva săptămâni ceea ce ar învăța și singuri, dar în niște ani. Mulți ani.

În opinia mea, ești unul dintre cei mai buni antologatori de la noi. Cum se realizează o antologie de calitate? Și pe când ne vei oferi una nouă?

Mulțumesc pentru apreciere. Nu știu dacă există o rețetă a antologiilor bune – știu că tu și Teodora Matei ați spus că ați învățat ceva din antologiile mele, iar asta înseamnă că o fi vreo tehnică și aici. Cred că e nevoie de ceva talent și în alcătuirea unei antologii, așa cum există un oarecare talent și în alegerea cărților pentru o colecție. Unora le iese mai bine, altora mai puțin. Nu știu dacă am să mai fac vreo antologie. Deocamdată mă bucur când sunt invitat să particip cu texte la antologiile altora. Asta înseamnă că unii dau doi bani pe mine și ca scriitor.

Ai colaborat cu diverse edituri, coordonând colecții – unora dintre ele le-ai pus chiar piatra de temelie (ca paranteză, ești unul dintre susținătorii fervenți ai menționării traducătorului pe copertă). Cum i-ai caracteriza pe editorii și pe cititorii români? Ce crezi că se poate schimba pe piața de carte de la noi pentru a nu mai fi printre codașii Europei la citit?

Eu nu sunt foarte convins de treaba asta cu codașii Europei la citit… Nu știu  de când e acel studiu, nu știu dacă el s-a mai repetat în ultimii ani. E drept că avem și povestea cu jumătate din populație care trăiește în mediul rural unde nu prea sunt librării și nu prea ajung curierii cu cărți. În fine. Mi-aș dori să existe mai multe librării – și eu, dacă aș fi în guvern, aș înființa o librărie în fiecare oraș și comună în care nu există nici o librărie – mi-aș dori ca editurile să publice mai mulți autori români și, dacă se poate,  să mai țină seama și de ce vrea publicul să citească. Cred că suntem printre puținele țări în care literatura polițistă, de pildă, nu e în topul vânzărilor pentru că nu se publică, nu pentru că nu se citește. Mă bucur însă că e în plin avânt cartea pentru copii. Tot e ceva.

SF&F-ul de la noi, la care ai pus și pui umărul, a fost și e sfâșiat de tot felul de conflicte între bisericuțe, între generații. Fiecare crede că a inventat apa caldă, că „ăia vechi” sunt expirați, că „ăia noi” nu știu nimic… Sună foarte românesc, ca să zic așa. Avem vreo șansă să ajungem undeva în ritmul ăsta? Se întrevăd semne similare și în literatura polițistă, care pare că începe să ia avânt, sau acolo avem șanse să construim ceva mai consistent?

Greșeala tinerei generații din sefeul românesc îmi pare a fi că s-a rupt de generația veche (câți scriitori „vechi” găsești în antologiile și revistele noi?), n-a învățat foarte multe de la cei de dinaintea ei (a sărit peste anii de ucenicie) și de aici inventatul apei calde. Greșeala vechii generații îmi pare a fi că a abandonat lupta, s-au cam retras toți în bulele lor de Facebook sau în scris/tradus. Iar cei care organizează evenimentele naționale nu prea reușesc să-i aducă la un loc.

În zona polițistă treaba e și mai complicată, aici nici măcar nu putem vorbi de generații, aici sunt doar autorii unei edituri și autorii altei edituri. Interacțiunea? Zero! Nu există evenimente naționale, iar încercarea de acum câțiva ani cu Misterele Bucureștiului a fost un eșec organizatoric total. Poate resuscitarea Romanian Crime Writers Club cu o încercare de a aduna toți scriitorii români de polițiste sub același steag și organizarea unui eveniment național anual, cu premii și toate cele ar avea oarece șanse. Știi? Până nu ne luăm noi în serios, n-o să ne ia nimeni.

Ai citit, de-a lungul anilor, multă literatură scrisă de autori români. Ți se pare că lucrurile merg spre bine? Avem șanse să atragem atenția străinilor, să creăm fenomene cum e Nordic Noir-ul, de exemplu, să ajungem la ecranizări?

Cred că lucrurile merg cum au mers întotdeauna. Avem autori mai buni, autori mai slabi, autori care fac mai multe pentru ei, autori care consideră că singura lor treabă e să scrie, de restul să se ocupe  alții. Pe de altă parte îmi pare exagerată și obsesia asta de a publica în SUA (neapărat în SUA!). Un scriitor care nu-și convinge publicul din țara lui să-i cumpere mai mult de 100-150 de exemplare… nu văd ce așteptări poate avea de la alții. Și că tot ai pomenit de Nordic Noir: zilele astea Lars Kepler a sărbătorit 5 milioane de exemplare vândute în Suedia.

Tot timpul ai fost implicat în proiecte: o revistă nouă, o colecție, o rubrică în cadrul unei publicații, un festival, un curs de scriere creativă… Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Să termin, unul câte unul, textele pe care le-am început în ultimii ani. Să mă bucur de scris – pentru că eu chiar mă bucur de scrisul meu. Să fiu sănătos, evident, și să-mi trăiesc mulțumirea pe care o simt când cineva își amintește de mine și mă invită să particip la o antologie cu un text sau îmi solicită un interviu, așa cum ai făcut tu, lucru pentru care îți mulțumesc foarte mult.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile