Pandemia și HORECAlul de bătaie al statului

Fără să le plângem de milă patronilor de restaurante, hoteluri și cafenele, trebuie admis că, dintre toate domeniile în care se mai mișca ceva prin zonă, ăsta a fost cam cel mai tare lovit de pandemie. Sigur, pentru fiecare om problema lui e cea mai importantă iar pentru noi, amărăștenii normali, faptul că n-am putut merge în crișmă a fost cea mai mare problemă. Însă vorba cârciumarului, dacă voi nu beți, noi nu mâncăm, așa că a fost în bună parte și problema lor. Plus a angajaților prin baruri și cârciumi, care s-au văzut nevoiți să stea în șomaj, dacă au avut noroc de așa ceva. Care, între noi fie vorba, a cam fost pistol cu apă, căci marea parte a celor care lucrează în domeniul ăsta își completează veniturile din ciubuc. Or, aici n-a compensat statul cu nimic.

În plus, pe lângă situația generală, Alba Iulia pare că a fost un caz mai special, în care autoritățile au cam experimentat pe seama patronilor de localuri. Adică, în baza unui grafic întocmit de mințile luminate „de la centru”, odată cu depășirea unui prag de incidență se puteau și chiar trebuiau luate niște măsuri, cum ar fi închiderea localurilor.

De ce anume e mai periculos să stea doi oameni la masă, într-un local, decât să te calci pe bombeu cu alți 100 de oameni într-un supermarket, n-am înțeles, dar cine știe, nu suntem medici epidemiologici așa că e posibil să existe un raționament care să depășească puterea noastră de înțelegere. Și da, ne referim strict la restaurant sau cafenea, nu la cluburile de noapte, la discoteci și la te miri ce petreceri.

Ei bine, pentru că băieții din sistem, anume DSP și Spitalul, au testat ca nebunii, crezând că dacă își fac treaba bine are să fie mai bine pentru toată lumea, pe aici am avut cazuri multe descoperite. Ceea ce a însemnat incidență mare și, implicit, măsuri luate de CJSU, condus de nenea Albu, Prefectul. Ce dacă prin alte părți nu se testau? Ce dacă logica a fost complet răsucită iar unde se testa mai mult, adică mai bine, se impuneau pedepse iar unde nu făcea nimeni nimic, se stătea pe indice verde sau galben și toată lumea își vedea de treabă?

Și-apoi, a mai fost și acest du-te vino al autorităților. Poate țineți minte ziua de 1 Decembrie. Înainte de data asta, DSP-ul, prin vocea lui Sinea, cerea ridicarea restricțiilor. Că s-a stat în carantină, că a scăzut incidența, că trendul era descendent și așa și pe dincolo. Oamenii cu restaurante și localuri s-au pregătit să revină. Și-au rechemat oamenii, au refăcut stocuri și de toate, după care onor Prefectul Albu a zis că nu, nu deschidem nimic. Și iar s-a intrat în stand-by. Mai apoi, înainte de revelion a anunțat că deschidem. Așa, de pe o zi pe alta, de parcă toți ăștia cu localuri stăteau ca proștii în block-starturi. De parcă poți deschide de azi pe mâine un local. Orișicum, toată abrambureala asta, lipsa de predictibilitate, toată nebunia cu pandemia i-a adus pe mulți dintre proprietarii de localuri și pe oamenii din domeniul ăsta la pragul depresiei, al nervilor, la limita la care mai au puțin și urlă de nebuni.

Ca să înțelegem mai bine situația, am discutat cu vreo trei oameni din domeniu, care dețin localuri și au fost loviți din plin de toată nebunia cu pandemia. Mă rog, încă dețin localuri, că nu se știe cât și cum vor mai rezista, dacă lucrurile merg tot așa.

Pe Lulu Ceteraș l-am găsit la o masă, la ArtCafe, trist, sictirit și fără urmă de chef de ceva. Nici că îi venea să mai discute, să se plângă și părea complet resemnat. El, care cu ani în urmă, când ArtCafe-ul era sufletul distracției din oraș, când locul ăla era unul în care băutura și cultura își dădeau mâna în cel mai frumos stil, părea complet înfrânt. Toată pandemia nu doar că l-a dat peste cap, financiar desigur, însă modul în care autoritățile au gestionat situația pare că l-au adus într-o fază în care lehamitea se împletește cu depresia. Scheme de ajutor? N-a reușit să se califice la niciuna. Statul nostru a găsit de cuviință să-i ajute doar pe cei care au avut succes în anii trecuți. Dacă ai avut vreo datorie la stat în anii trecuți, din părți scheme de ajutor. Dacă s-ar mai apuca acum de așa ceva? Greu de crezut. Pare că ideea acelui cândva minunat local merge înainte doar din inerție.

Cu Cosmin Matieș, patronul Pub13 – Restaurantul Medieval din Cetate, am vorbit la telefon. Am găsit la el mai mult nerv decât depresie sau resemnare. E supărat pe „sistem”, pe „autorități”. E pe undeva de înțeles cazul lui. Omul a fost prin Legiunea Străină și, dacă a rezistat acolo, e greu de crezut că-l doboară niște funcționari proști. Cu toate astea, ne-a zis el, au fost momente în care s-a gândit să vândă tot și să plece din țară. Din punctul lui de vedere, cei din HoReCa au fost cei mai frecați. În afară de șomajul tehnic, care a sprijinit angajații, statul n-a prea făcut nimic pentru firmele din domeniu. Chiar și așa, cu acest șomaj tehnic, unii angajați au plecat, s-au reorientat. Nu-i tocmai ușor să păstrezi oamenii, mai ales când nu funcționezi. Până acum, pandemia a avut efecte similare cu criza din 2008, crede Cosmin. Pe el l-a afectat chiar mai rău, căci dacă localul a mai fost deschis, cât de cât, cu terasa, cealaltă afacere, sala de evenimente, stă închisă și consumă. Creditele și utilitățile trebuie plătite. Speră ca lucrurile să se îndrepte însă e un semi-optimism moderat. Poate de la 1 martie să își mai revină puțin lucrurile, odată cu terasa. Oricum, estimările sunt că va fi un an foarte prost, cam la 60% față de precedentul, crede Cosmin.

Am discutat și cu Dana Nanu, proprietarul restaurantului Roua, din Centru, și unul dintre oamenii cei mai activi în încercarea celor din HoReCa de a se organiza cât de cât și a „negocia” sau discuta cu autoritățile. Au cerut ca cei din domeniu să aibă un om în CJSU, acolo unde se luau deciziile privind închiderea sau menținerea în funcțiune a localurilor. N-au primit loc. Întreg domeniul HoReCa a fost victimă colaterală a pandemiei, crede Dana Nanu, pentru că a fost cel mai simplu pentru autorități să ia măsuri în acest domeniu. Nu există un sindicat, capitalul este în cea mai mare parte autohton și e vorba de investiții mici. Unde e a fost vorba de fabrici, sau chiar de lanțuri hoteliere – ca să rămânem în același sector – s-au luat altfel de măsuri. Hotelurile au fost lăsate să funcționeze iar restaurantele hotelurilor au fost deschise și ele. Or, se întreabă și Dana Nanu, pe bună dreptate, cu ce e mai periculos – legat de pandemie – să ții deschis un local cu câteva mese decât restaurantul unui hotel, unde pot sta zeci de oameni? Și apoi, mai e și până acum țeapa cu ajutoarele de la Guvern. Căci, se pare, nu sunt bani. Adică, pe cele trei scheme de finanțare nu s-a dat încă niciun ban. Oamenii din HoReCa au fost chemați să aplice și, după ce au depus acei 15% cofinanțare, n-au văzut încă niciun leu. Încă se așteaptă.

Ce-o să fie pe viitor? Greu de anticipat. Probabil că această incertitudine e una dintre cele mai mari probleme. După un an în care ai fost ba închis, ba deschis, ba închis iar, ba restrâns, cui îi mai vine chef de investit, de dezvoltat sau făcut ceva? Mai ales dacă, cine știe, poate că săptămâna viitoare iar se fac mai multe teste, iar crește numărul de cazuri și iar umblă nenea Albu cu șublerul când vine vorba de luat măsuri. Ce urmează, așadar? Dumnezeu cu mila!

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile