Pentru o clipă, părea că aleșii neamului, cum duios se alintă, erau gata să găsească ceea ce americanii numesc „common ground”. Căci, până la urmă, pădurile chiar sunt, dacă e să traducem ad-literam, un teren comun. Părea însă că se chiar aliniaseră planetele, iar băieți și fete de pe la toate partidele găsiseră o cauză comună, un interes comun și mai ales legitim, protejarea pădurilor.
Așa a apărut, prin luna martie, o inițiativă legislativă privind înființare a Direcției pentru investigarea infracțiunilor de mediu, structură specializată în cadrul Ministerului Public responsabilă de investigarea cazurilor de tăieri ilegale de arbori, poluare, accidente de mediu etc dacă fapta constituie infracțiune.
Totul era frumos, roz chiar. În 13 mai proiectul era adoptat în Cameră și trimis la Senat care, la rândul lui, îl adopta pe data de 16 iunie. Pe 22 iunie era trimis la Președinție spre promulgare și părea că, în sfârșit, aleșii neamului înțelesese- ră în mod corect acel termen de „common ground”. Surpriză, însă, în 16 iulie Guvernul formulează o sesizare de neconstituționalitate. Guvernul partidului care, în ambele camere, a susținut proiectul! În 30 septembrie Curtea Constituțională acceptă obiecțiile formulate de Guvern și declară legea, în ansamblul ei, ca fiind neconstituțională. Restul e istorie. Totuși, cum am ajuns aici? Cât de proști să fie parlamentarii care au propus, susținut și votat legea? Sau cât de parșivi?
Păi, să vă explicăm. Guvernul PNL a atacat legea la CCR în baza unui motiv de neconstituționalitate generat de însăși de Guvern.
În concret, orice inițiativă legislativă care creează niște cheltuieli neprevăzute la bugetul de stat trebuie să prezinte o fișă financiară prin care Guvernul explică care sunt posibilitățile legale de finanțare a noii cheltuieli neprevăzute. Parlamentul, în procedura de legiferare, nu a solicitat fișa financiară Guvernului iar Guvernul nu a elaborat-o și predat-o Parlamentului din proprie inițiativă, creând un viciu de neconstituționalitate care să conducă la ”picarea” legii la CCR.
Atât Parlamentul cât și Guvernul știau că o lege care incubă noi cheltuieli bugetare și care nu are o fișă financiară este neconstituțională în raport cu art. 138, alin. (5) din Constituție.
O observație importantă este aceea că Parlamentul nu este obligat nici să prevadă el sursa bugetară pentru cheltuieli, nici să aștepte fișa financiară de la Guvern, ci este suficient, dar necesar, să o solicite (în acest sens, a se vedea Decizia CCR nr. 56/2020 și nr. 58/2020).
Acest viciu de neconstituționalitate, pe care-l putea observa orice funcționar din cadrul Parlamentului sau a Guvernului, și-l putea rezolva pe durata procedurii, nu putea trece fără acordul unanim al tuturor partidelor parlamentare și a Guvernului. E greu de crezut că nici unul dintre cei 465 de parlamentari, aproximativ 2300 de consilieri ai parlamentarilor și aproximativ 600 de angajați de la Palatul Victoria nu a văzut această cauză de neconstituționalitate a legii. Singura explicație este aceea că a fost un consens politic ca ”DNA-ul pădurilor” să pice la Curtea Constituțională, Curtea nefăcând decât să constate, cu bună-credință, o situație de fapt și să o raporteze la textul constituțional de la art. 138, alin. (5)
Motivul real pentru care s-a dorit omorârea legii încă din fașă este faptul că politicienilor le era frică de faptul că noul ”DNA al pădurilor” va beneficia de suportul informativ al Serviciului Român de Informații. De ce? Pentru că, în conformitate cu art. 3, lit m) din Legea nr. 51/1991, reprezintă amenințări la adresa securității naționale „orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional”. Acest articol conferă atribuții SRI-ului în domeniul culegerii de informații pe probleme ce privesc resursele naturale și mediul. Astfel, procurorii de la noua direcție de investigare a infracți- unilor de mediu ar fi informați direct de către SRI cu privire la săvârșirea infracțiunilor pe care le au în competență.
Acum, desigur, despre o conlucrare între SRI și procurori se poate discuta mult și bine. Cât sunt ele de bune sau rele, cât sunt de morale și legale sau cât de bine pot fi astfel de relații manevrate politic. Serviciile din România sunt încă departe de ce ar trebui să fie, de ingerințe politice ori jocuri de culise. Însă nu e ca și când Justiția ar fi de o independență desăvârșită, căci doamna cu balanța pare mai degrabă legată la mâini decât la ochi.
Ceea ce este însă absolut cert e că DNA-ul pădurilor a fost și va rămâne un mare fiasco parlamentar, un blat desăvârșit și un exemplu de a te face că faci.
