Postul satului

  • de

Cu mască, fără bască

După ce a jucat un proiect de lege cot la cot cu patru deputați PSD,  într-un  fel de horă a frăției ciolanului, Florin Roman și-a activat toate site-urile alea obscure pe care le tot promovează în online și prin intermediul lor cotcodăcea că, vălelelu, auzi tu surse și teorii, PSD și USR ar fi făcut blat pentru rahatul ăla pansat de Consiliu Legislativ unde a ajuns tizul zău, Florin Ciordache. Voi vă dați seama cât de greu le e unor trepăduși, precum băiatul ăsta ce se vede mare lider politic, în vremea pandemiei? Gândiți-vă doar la cât din-ăsta mănâncă și la faptul că, din cauza măștii pe care o poartă, trebuie să-și miroasă în permanență propria halenă.

Banalul realizărilor

Deunăzi, micul cântăreț amator, ajuns secretar de stat, Alin Ignat, se lăuda pe internet că-l recomandă toate pentru postul de deputat, râul, ramul, arborele ginecologic, istoria, toate bine, ba chiar și faptul că în mandatul său, mwahahahaha, alocațiile au fost livrate la timp. Pe bune, auzi dragă la el cu ce se laudă, că au fost duse alocațiile la timp. Dar ce-ar fi vrut, să ducă sacii cu bani până la el la cârciumă, să îi țină acolo vreo câteva zile, și abia apoi să-i trimită la destinatari? În logica asta nu vedem de ce n-ar putea să se laude că, tot în mandatul său, toamna a venit fix după vară. Păi ce, dacă era altcineva mai venea toamna așa, cri cri cri? Venea pe naiba. Eh, asta e, dacă ai un CV cât o hârtie de 1 leu, te lauzi ce poți. Spre exemplu, până și faptul că s-a născut e o chestie care-l recomandă pentru postul de deputat.

Păi ce, dacă nu se năștea mai putea el candida?

Reformă de formă

La cât de bine joacă politic, băieții ăștia de la PSD Alba ar trebui duși la naționala de fotbal, nu alta. Adică au făcut  ei marea reformă, l-au dat jos – decizie de la centru – pe Dîrzu și l-au pus în locul lui pe Victor Negrescu. Se pregăteau să schimbe și lista la parlamentare când, ce să vezi, „echipa” lui Dârzu s-a mobilizat și a mers până la București, unde au făcut o leacă de circ. Și, ca urmare, s-a găsit calea de mijloc. Una care duce fie nicăieri, fie înapoi de unde s-a plecat cu reforma. Căci Dîrzu a fost pus pe locul 2 la Cameră, loc care nu-i eligibil, însă pe prima poziție a fost instalat primarul din Ciuruleasa, Radu Tuhuț. Care, zice-se, e omul lui Dîrzu și va face un pas în spate, în sensul că va renunța la mandat, ca să își continue Dîrzu imunitatea. Și să-și ia înapoi organizația, desigur. Iar ăștilalți, revoluționarii lui pește, au făcut altă mutare surpriză: l-au pus pe Tuhuț ăsta interimar al organizației județene. Așa, doar-doar s-o ține omul bățos și nu va renunța la mandat, caz în care Dîrzu e game over în partid. Pe de altă parte, să ai preșe- dinte de filială un primărică dintr-o comună aruncată undeva prin Apuseni, spune multe despre calitatea partidului, nu? Încă două mutări din-astea de reformă și PSD Alba se poate desființa.

Degeaba ești breaz dacă altui-i mai treaz

Ce a pățit ProRomânia a fost un fel de țeapă a anului. După ce s-au chinuit băieții să-și facă organizație, filiale, să rupă de la PSD cam tot ce se putea rupe, iaca a venit ALDE și le-a luat caimacul. Cum s-a întâmplat asta? Păi, o dată pentru că ALDE a luat un scor politic mai bun decât ProRomânia. Ceea ce, pe înțelegerea politică, însemna că ar putea avea prima opțiune la parlamentare. Numai că, dat fiind că așa și pe dincolo, și că fuziunea asta e făcută pe după copac, în sensul că membri ALDE se înscriu în ProRomânia, Horațiu Florea & Company au jucat tare. Că deh, tocmai îl luaseră și pe Daniel Breaz în echipă. Atâta că Ion Lazăr nu-i tocmai de ieri de azi în joaca asta cu negociatul și partidele, așa că omul a pus piciorul în prag și și-a umflat mușchii cei mici, dar totuși mai mari decât ai ProRomânia. Și a luat tot, după ce Ponta a și-a dat OK-ul. Asta pentru că Ion Lazăr e chiar prieten cu Tăriceanu, din-ăla vechi, în timp ce Ponta doar că mai joacă golf prin Alba, și nu-i nicidecum vreun prieten la cataramă cu băieții din Pro. Cu atât mai mult cu Daniel Breaz, care a fost ministru în guvernul Dănci- lă. Și uite așa, băieții care visau tot, au rămas cu mai nimic. Noroc că și-au dat mâna PSD și PNL, ca să bage legea aia care zice că rectorii pot rămâne rectori pe viață. Că altfel chiar era trist pentru domnul Breaz.

Ultimul Dumitren al PDL-ului

Abia ce se înșurubase Dumitrel cu un picior în organizația municipală, că  a și revenit băiatul ăla de la Bruxelles, cu șinșilă sub nas, să se joace cu butoanele.

Așa că, după ce l-a lăsat să dea un șut în cur partidului la locale, îl mai lasă încă o dată și la negocierile-combinate de după. Răstimp, marele lider de la județ a revenit la plombat drumuri și recomandat trasee turistice. Și, mai nou, la pupat tabloul lui Florin Roman, chestie care e absolut sinistră. Pare că l-au ajuns și pe el bătrânețile și s-a ramolit complet. Pupă și linge Dumitrel la tabloul lui Florin Roman cum n-a făcut-o cu nimeni, nici măcar cu Hava. Semn că, dacă nu-i caz de vreun control medical, e sigur caz de o nouă șefie la PNL Alba.

Etichete:
0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile