Ce-ar fi făcut Rațiu?
Pesemne că de la înălțimea fotoliului de primar, care-i chiar mai sus decât scaunul de merțan, altfel se văd lucrurile. Pesemne că dacă ești primar știi ce vor oamenii, că doar normal că știi, că de-aia te-au ales. Uite, Pleșa, de exemplu, știe că oamenii așteaptă de la el empatie, să arate că e un om bun, că ține minte momentele importante și, mai ales, că face urări frumoase. Serios, și ce dacă n-a făcut nimic din ce trebuie să facă, nici nu mai vorbim de ce-a promis? Băi, important e că omul a dat un mesaj în ziua în care Ion Rațiu ar fi făcut 104 ani. Un mesaj frumos, cu citate din nu se știe cine, că doar nu trebuie să cunoști rolul ghilimelelor dacă ești primar, dar mai ales informația că pentru el Ion Rațiu este modelul suprem în politică. Păcat că a murit sărmanul Rațiu, că uite, am fi putut să-l întrebăm cum ar fi rezolvat el problema gunoaielor, a transparenței instituției, a digitalizării, a ștrandului, domeniului public, a urbanismului și câte și mai câte. Din păcate, a murit sărmanul fără să lase în urmă un plan pentru Alba Iulia, așa că n-are sărmanul Pleșa de unde să se inspire.
Mai ușor cu fu*utul în mediul rural
Hai că a mai identificat Florinache Roman o problemă. Ce să vezi, mulți din zona rurală fac copii numai așa, ca să le ia alocația. Ce-i drept, a stat cam mult și a gândit până s-o dea pe asta. Putea să o bage imediat după ce s-a luat de amărâții care primesc ajutoare sociale, de asistați și așa mai departe. E uimitor acest papagalean deputat cu filosofiile lui despre viață și cum vede el în toți amărâții niște căpușe care sug sângele statului, care prăduiesc bugetele și nu lasă țara să se dezvolte. Și asta fix de la el, un tiriplic ce s-a îmbogățit din sinecuri la stat, din fel și fel de Consilii de Administrație de unde încasa zeci de mii de euro. Îți trebuie, totuși, mult, exagerat de mult tupeu să spui că ăia care fac copii o fac numai pentru alocație. Probabil că, după mintea lui de imbecilache, ar trebui statul să reglementeze și futaiul. Faci copii numai dacă îndeplinești anumite condiții, stabilite de Florin Roman. Iar după asta, desigur, să dea el o lege prin care n-ai voie să faci copii decât dacă ies blonzi, înalți, știți voi, din-ăia arieni, cum îi plac lui. Da’ chiar așa, de ce să facă toți săracii copii, numai așa, ca să ia alocație?
Paranormal liberal
În comuna Meteș se pregătesc alegeri, după ce fostul primar, Dan Opruța, a murit. Să-i fie țărâna ușoară. Ei bine, pentru postul lăsat de Dan în urmă se bat mai mulți, printre care și unul Daniel Sânzâiană, un liberal cu aparente puteri paranormale. Că a ieșit omul public cu niște chestii de îți vine să te duci la el să-ț dea în ghioc, să scoată argintul viu, nu alta. Omul știe ce și-ar dori Opruța să se facă în comună. Și are și planuri multe, moștenite tot de la Opruța, pe care e gata să le ducă mai departe. Sigur, pentru ce nu s-a făcut, a explicat clar că e de vină pandemia. Mare noroc cu pandemia, pe bune, că la cât sunt de proști ăștia de prin politică, mai ales într-o comună precum Meteș, ar fi fost în stare să dea vina pe mort.
Mici slugărnicii
Există, în 99% din politicienii locali, o slugărnicie față de cei de la București cum rar întâlnești. E fix acea atitudine de dinainte de 90, din sistemul centralizat, când venea cineva „de la centru”, iar toate micile goange locale se dădeau peste cap, scoteau vesela cea bună, tacâmurile de argint, mutau vacile dintr-un loc în altul, să vadă oaspetele bunăstare și așa mai departe. Iar genul ăsta de atitudine n-a dispărut nici în zi de azi. Deunăzi a fost în Alba, în vizită, Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Și, cum era normal, atât Pleșa cât și Dumitrel au jucat rol de majordom, de slugă a distinsului oaspete. Sigur, la fel a făcut și Albu, prefectul, însă ăla e cumva reprezentantul Guvernului, deci slugărnicia față de șefii cei mari intră în fișa postului. Ăștia doi însă, Pleșa sau Dumitrel, n-au nici o treabă cu omul. Însă amândoi, dacă te uiți în comunicările lor, au avut doar „discuții constructive”, au râs, au zâmbit, a fost totul lapte și miere.
Băi, dar aș vrea și eu, măcar o dată, să văd că vine un ministru în Alba, iar autoritățile locale îl iau la pluă: unde-s mă banii promiși? Când facem proiectul ăla băi, că stau oamenii după tine? Băbăiete, ai zis că faci aia, când?
Adică, să văd și eu că ăștia aleși local chiar urmăresc interesul cetățeanului care le-a dat votul și că, la o adică, se iau de guler cu goangele de la București, din Guvern, în loc să-i pupe în cur cu așa pasiune de pleacă ăia de aici tot ruj între buci.
Mai ușor cu părerile pe scări
Abia ce se pornise bătălia în PNL, pentru șefia partidului, că Florinache Roman a sărit să anunțe că-l susține pe Cîțu. Ceea ce, treaba lui. Sigur, semnalul s-a vrut unul de susținere din partea întregii organizații, numai că nici n-a ieșit bine mititelul, că hop, a simțit un dos de palmă după ceafă, venit taman de la Bruxelles. Că a ieșit Hava public și a explicat clar că orice susținere se va decide în partid, cu membri, cu organizații și toate cele, nicidecum nu după cum vrea mușchiul unuia sau altuia, indiferent cât de Florin Roman îl cheamă. Bine, nu i-a dat numele lui Roman, însă probabil că deputățelul ce-i flutură steagul lui Cîțu și acum are urme de Hava după ceafă.