Ragnar intergalacticul

  • de

După câteva luni în care abia dacă mi-am făcut timp să mă uit, pentru a 12-a sută oară, la un episod din The Wire, mi- am zis că e cazul să-mi fac timp și pentru ceva seriale noi. Sau, mă rog, noi pentru mine. Așa am dat repede o căutare pe google și, pentru că era super recomandat, m-am uitat la „Raised by Wolves”.

Nu regret prea mult, cu toate că aș fi putut petrece toate orele alea, cât a durat primul sezon, făcând chiftele. Sau călcând cămăși. Sau, mă rog, dormind, cu toate că nu de puține ori am chiar adormit la serial, așa de prins am fost de acțiune.

După Westworld-ul făcut de HBO, în care Inteligența Arti- ficială a jucat un rol principal, acest nou SF îmi dădea mari speranțe. Bașca, mai juca și Ragnar Lothbrok în el, sau Travis Fimmel cum îl cheamă în buletin.

Marea temă a serialului, distrugerea pământului ca urmare a unei lupte pe viață și pe moartea pasiunii, între credincioși și atei, e subțire rău. Trasă de păr tare. Apoi, marea călătorie spațială m-a dus mai degrabă cu gândul la Aventurierii Spațiului sau Cartea Cărților, celebrele desene animate din anii 90. Nimic interesant.

Sol, zeul soare! Wow, ce original! Bine că nu i-au zis Aton, că mna. Și apoi, ajunși pe planeta lui pește prăjit, dispunând de toată tehnologia lui pește, trăiesc ca niște boschetari de Rahova, prin fel și fel de canale și grote. What the fuck is that all about?

Nimic, dar absolut nimic din serialul ăsta nu are urmă de ceva ce ar putea să fie. E un fantasy fail. Personajele sunt anoste și scrise extrem de prost. Nici măcar el, Travis Fimmel, marele aventurier, nu are nimic de oferit în filmul ăsta. Cu toate că joacă la fel, absolut la fel, ca în Vikings. În fapt, tot serialul ăsta pare scris în principal pentru un rol aproape secundar, al unui Ragnar ajuns într-o Valhallă haos, pe planeta lui naiba știe unde, și unde, wow wow wow, avem parte de involuție. Văleleu, ce ponoseală. Abia aștept sezo- nul doi, ca să pot să dau skip! Serios, cum naiba să pară două secunde credibil că umanitatea va fi lăsată la mâna unor androizi când noi, umanitatea, nu suntem în stare să scrie un scenariu cât de cât pentru niște androizi?

Dacă n-ai altceva de făcut, merge și serialul ăsta. Sau te poți uita liniștit la The Wire, care chiar e o chestie mișto făcută de HBO.

Raised by Wolves, 2020, produs de HBO, cu niște actori plus Travis Fimmel

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile