S-a terminat circul, să înceapă circul

  • de

Acum că am scăpat de alegerile astea, urmează vreo două zile de pauză după care se pășește destul de grăbit și apăsat către minunatele alegeri parlamentare. De-odată, după votul de duminică, treaba din Alba s-a complicat iar posturile încep să se redistribuie. Adică, cei de pe la PSD au încetat să mai spere măcar la postul de senator, în timp ce USR-PLUS visează la trei parlamentari. Ceea ce înseamnă că PNL-ului nu-i rămâne mare lucru. Adică, acolo să vezi ceartă, că toți se văd pe liste.

De la Pro România o să-l avem candidat la Camera Deputaților pe Dănuț Emil Hălălai, fostul prefect și acum suspendat de la Garda de Mediu. Că deh, de-aia s-a dus acolo, că la PSD n-avea loc de Ioan Dîrzu.

Se pare că pentru Paul Voicu, absolut preventiv, s-a și rezolvat deja un post la APA CTTA Alba, în acel club al sinecuriștilor, locul unde PNL îi trimite pe dinozaurii ieșiți din calculele voturilor. Păi ce ați vrea să facă, să se apuce omul de muncă? Mai nasol e cu toți consilierii ăia personali, cu gașca de frecători de clanțe, cu cei pe care sub nici o formă nu-i va mai ține Gabriel Pleșa prin posturi.

Pentru care nu-i tocmai ușor să se găsească sinecuri prin administrația locală, nici măcar în condițiile în care tot județul e încă al PNL.

Și, că tot veni vorba de oamenii din Primăria Alba Iulia, locul cu cea mai importantă schimbare, sunt unii pe acolo care au chiar sărbătorit înfrângerea. Că, în anul în care i-a rămas instituția moștenire, Paul a reușit să alieneze o grămadă de oameni. În special pe cei de la fabrica de proiecte cu finanțare europeană. Că, odată dispărut Moldovan Nicolaie în cețurile Bruxellesului, toți copiii au fost preluați direct de Paul. Ceea ce nu le-a chiar plăcut.

Probabil că cei mai liniștiți oameni după alegerile astea sunt Ion și Bogdan Lazăr. Adică, au înțeles că ALDE e bun de dus la groapă, că doar ce să  mai și faci cu el, mai ales când Tăriceanu a luat acel fabulos scor la București, sub marja de eroare. Mai nasol e că acum, de la așa rezultate, nu prea mai au nici unde să meargă. Și e cumva păcat pentru spectrul politic local, mai ales că așteptam cu toții încă o candidatură în tandem, tata la Senat și fiul la Camera Deputaților.

 

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile