„…Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee

A fost o vreme când, deși democrația americană spunea că toți sunt egali în fața legii, negrii erau tratați complet diferit. Sigur, aveau dreptul la proces în cazul că fuseseră implicați în vreo situație dubioasă, dar acel proces era doar de fațadă. Între mărturiile lor și cele ale albilor, cele din urmă erau considerate mereu adevărate, oricare ar fi fost dovezile. Iar sudul ultra-conservator, care încă mai trăia cu nostalgia Confederației, rezista cu încăpățânare în fața încercărilor de progres social.

Acesta este cadrul în care se petrece povestea istorisită de Harper Lee în …Să ucizi o pasăre cântătoare, publicată în 1960. Chiar dacă nu este un volum autobiografic, el reflectă realitatea trăită de autoare în timpul copilăriei petrecute în Alabama. Unele dintre personaje au fost inspirate de oameni reali – unul dintre ei fiind tatăl lui Lee, altul Truman Capote. Ca anecdotă, autoarea a beneficiat de ajutor financiar din partea prietenilor, astfel încât și-a permis să-și ia un concediu de un an, timp în care să scrie romanul despre care le tot vorbise.

Acțiunea cărții se petrece în anii ’30, în perioada Marii Crize, în orașul fictiv Maycomb din Alabama și este relatată din perspectiva micuței Scout. Prin ochii ei, cititorul îi cunoaște pe locuitori – oameni respectabili, cu valori clare, pentru care viața se desfășoară în același ritm și după același tipar an după an. Orice schimbare, orice eveniment deosebit sunt privite cu suspiciune, deoarece  strică echilibrul. Un copil inteligent, care știe să citească și să scrie înainte să meargă la școală nu e de dorit, deoarece nu știe ce și cum trebuie să citească. După o anumită vârstă, o fată trebuie să lase jocurile de copii și să învețe comportamentul unei domnișoare din societate. Bărbații trebuie să participe la anumite activități, femeile la altele. Cu anumite persoane nu se cade să socializezi, deoarece nu au pedigree-ul potrivit, sau au făcut, cândva, lucruri scandaloase (în raport cu normele societății respective). Iar negrii…

Ei bine, negrii trebuie să trăiască printre ai lor, să meargă la biserica lor. În niciun caz nu se cade ca un alb să-i viziteze. Pot fi folosiți la diverse munci în gospodărie, dar nu trebuie să ai încredere în ei, deoarece mint și fură. Sau, mai rău – după cum se vede în cazul lui Tom Robinson, acuzat de Bob Ewell că i-ar fi violat fiica. Tatăl lui Scout, Atticus Finch, este desemnat să-l apere pe presupusul agresor. Om integru, calm, echilibrat și dispus să ia fiecare om așa cum e, să-i înțeleagă perspectiva și motivele – chiar și când nu e de acord cu ele – acesta nu consideră respectiva însărcinare ca fiind o simplă formalitate. Dimpotrivă, face tot ce-i stă în putere ca să-și apere clientul, așa cum ar face-o cu orice client alb – lucru care stârnește aversiunea populației din Maycomb, pentru care acest profesionalism e echivalent cu iubirea față de negri.

Micuța Scout încearcă să înțeleagă de ce tatăl ei e dispus să apere pe cineva despre care întreaga comunitate crede că e un om rău. Sau de ce, dacă tatăl ei are dreptate și Tom Robinson e nevinovat, cum pot niște oameni respectabili în viața de zi cu zi, care urmează cu sfințenie cuvintele Bibliei, să condamne un om doar pentru că are altă culoare a pielii. Și de ce există persoane care spun că simplul fapt că acest caz i-a fost dat lui Atticus înseamnă un mic pas înainte în a se ajunge, cu adevărat, la egalitatea dintre albi și negri.

În demersul său, fata e ajutată de fratele ei mai mare, Jem, dar și de bunul ei prieten și „logodnic” Dill. Tot ei îi sunt alături și când incendiul care mistuie casa unei vecine e pe cale să transforme în ruine întregul cartier, sau când încearcă să dezlege misterul care învăluie locuința lui Boo Radley – cel care nu iese niciodată afară și despre care se zvonește că ar fi nebun. Întrebările pe care și le pune sunt multe și, pe măsură ce crește, explicațiile primite sau găsite trec prin noi și noi filtre de înțelegere. De ce răutăcioasa Miss Dubose e considerată o femeie vitează, de ce Atticus refuză să poarte armă deși se spune că, în tinerețe, ar fi fost cel mai bun trăgător din oraș, de ce mătușa lor vine ca să-i aducă pe calea cea bună, ori de ce Calpurnia, servitoarea lor negresă, folosește un fel de a vorbi când e printre albi și altul când se află printre ai ei.

Cartea reușește să surprindă o etapă din lungul drum parcurs de negrii ajunși în SUA – de la statutul de sclavi, la cel de oameni liberi, dar fiindu-le interzis să se amestece printre albi, apoi la cel de oameni considerați egali în fața legii cu albii, dar tratați diferențiat, apoi la cel de tolerați, dar marginalizați, ulterior fiind acceptați în căsătorii mixte și ajungând în ziua de azi la statutul de oameni cu șanse egale cu albii în orice domeniu. Romanul devine, astfel, o bornă la care să se raporteze atât cei ce neagă greutățile prin care au trecut de-a lungul timpului persoanele de culoare, cât și cei care consideră că azi negrii sunt discriminați.

Recompensat cu Premiul Pulitzer în 1961, romanul a fost ecranizat un an mai târziu, Gregory Peck interpretând rolul lui Atticus Finch. Realizat cu un buget de 2 milioane de dolari, filmul a câștigat 13,1 milioane și a primit trei premii Oscar. În 2015 a fost publicată o presupusă continuare, „Du-te și pune un străjer”, care s-a dovedit ulterior că e, de fapt, o primă versiune a manuscrisului publicat în 1960.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile