Steak House. Ieftin și bun, dar mai ales ieftin și bun

De mult voiam să scriu despre locul ăsta, din cauză că foarte des îmi vine să comand de la ei. Bine, acum e și închis, căci spațiul ăla de la interior ce seamănă a terasă nu-i chiar terasă, fiind cumva acoperit. Desigur, ar putea pretinde ca alții că e terasă, sanchi, dar n-o fac. Ceea ce, nota-bene. Însă, oricum, sunt cam leneș și prefer să comand.

Așadar, să începem cu partea „proastă” și „ciudată” cumva, că e mai scurtă. După care putem trece la laudă. Păi, dacă-i spui locului „steak house”, nu e normal să fie numai cu steak, numai cu friptane?

Și cam asta a fost partea rea. Bine, și aici e cam forțat, că e doar un nume până la urmă, putea să-i spună cum vrea. Și-apoi nici nu există în Alba Iulia suficientă populație încât să faci un restaurant strict pe o nișă culinară. Mă rog, asta dacă nu e fast food, că fast food băgăm shaorma mare, cu de toate și puțin picantă, până ne vine să stingem cu un cola zero, că doar ținem regim.

Să revenim însă la chestiile importante, căci locul nu e doar unul ok, decent și curat – în vremuri normale, când e deschis – dar și fac o mâncare foarte bună. Iar raportul calitate/preț este absolut excepțional. Practic, îți poți scoate toată familia la masă, iar copilului îi mai rămân bani din alocație dacă face cinste el.

Există, e drept, acel „meniul zilei”, care – zic unii – nu se tocmai pretează pentru un restaurant cu pretenții. Dar cine a zis că Steak House e un restaurant cu pretenții? Mă rog, probabil singura lor pretenție e de la sine și anume să facă mâncare bună la un preț super decent. Păi fiți atenți aici: un „meniul zilei” costă sub 15 lei. Mai exact, 14 lei și 30 de bani! Iar unul astfel de meniu conține o ciorbă, un fel doi și o salată, plus pâine inclusă în preț. Și nu, nu există un singur „meniul zilei”, ci vreo 6! Șase din care poți alege și pe care le poți combina, ciorba de la unul cu felul doi de la altul. Iar porțiile sunt chiar generoase. Bun și mult și ieftin!

Unde mai pui că au, pe lângă meniurile astea, o sumedenie de alte chestii, de la produse de post și dulcegării, până la grilluri mai speciale și alte chestii care-s așa, de mâncat mai mult din plăcere și nu de foame.

Iar dacă la asta mai pui că fac și livrări, că au și un program destul de întins, nu e de mirare că, zilnic, după ora 11:00 au deja comenzi de abia fac față. Serios, se stă la coadă la telefon.

Ah, și să nu uit, în vremuri normale, locul e super bun de organizat mici evenimente. Iar la închirieri prețurile sunt la fel ca la mâncare, super super decente. Așadar, aprobăm pozitiv și recomandăm cu încredere.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile