Sweet Tooth, măi animăluțule!

Tot ce lipsea, dar fix tot ce lipsea din peisajul cinematic, era încă un serial în care acțiunea se petrece într-o lume post-apocalipsă. Și încă, ce surpriză!, e fix apocalipsa aia pornită de la un virus. Văleu! După prima jumătate de oră din primul episod mi-a venit să opresc serialul și să anulez abonamentul la Netflix, că-n ultima vreme au băgat absolut toate bazaconiile posibile. Sincer, nici nu mai țin minte care e ultimul serial memorabil produs de Neflix, unul care să mă țină pironit cu ochii în laptop. Am rezistat, totuși, și încet – încet serialul a reușit să mă prindă. Bine, nu chiar atât de tare încât să zic „wow”, dar nici cât să adorm la el or să las episodul să ruleze în timp ce eu mă duc să bag haine la spălat.

Ideea nu e tocmai originală. Virusul și, desigur, o boală care decimează populația. La pachet cu niște noi făpturi, oameni-animal. Partea cu decimatul populației o găsești în o sută de mii de filme, iar asta cu mutațiile genetice nu-i nici ea nouă. Atât că e pe undeva o găselniță la serialul ăsta pe care n-am găsit-o la altele. Căci mutanții nu devin super-oameni, nu primesc puteri și nimic. Asta dacă nu punem la socoteală că unora, fiind un fel de jumătate om jumătate animal, li se ascut anumite simțuri.

Totul pornește fix când bubuie problema cu virusul, când se moare pe capete, iar un tip fuge cu un copil în pădure. Copilul, Sweet Tooth – cum avea să primească nume mai târziu de la companionul său, că pe el în cheamă Gus – e un copil jumătate om – jumătate cerb. Cerb?! Da, cerb. Și trăiesc ei, tatăl și copilul acolo niște ani buni, până când adăpostul lor e descoperit de niște braconieri. Că, ce să vezi, în timp ce lumea se destrămase, populația murise în cea mai mare parte iar tehnologia revenise la locomotiva cu aburi, apăruseră și braconierii de copii din-ăștia hibrid.

Tatăl copilului, care nici măcar nu era tac-su, o mierlește, iar Gus rămâne singur acolo, în adăpost, așa că se decide să plece să-și caute mama, despre care știa ceva spre nimic, dar avea o poză și știa că fusese undeva în Colorado. Numai că, surpriză, când dă să plece îl găsesc niște braconieri. Și mai surpriză – normal că surpriză, că altfel se termina serialul aici – când să pună braconierii mâna pe el, apare în peisaj Tommy, o namilă de om care-i omoară pe braconieri. Tommy ăsta, de altfel singurul actor din serial pe care l-am recunoscut – Nonso Anozie, adică Xaro Xhoan Daxos, unul din cei treisprezece barosani din Quarth, în Game of Thrones – e un fost fotbalist care umblă așa, de colo – colo, în noua lumea rămasă după apocalipsă. Și nu doar că-l salvează pe ăsta mic, dar până la urmă ajunge să-i fie companie în aventura lui de a o căuta pe mă-sa.

Paralel cu povestea copilului cerb, în serial se mai deapănă o povestea, a doamnei care a salvat fetița-porc și care, într-o grădină zoologică abandonată, creează un fel de adăpost pentru toți acești copii hibrid. Care, chestie ciudată, unii arată complet a animal, în timp ce alții arată așa, mai mult a om cu anumite chestii de animal. El, Gus, are coarne, în timp ce ea fetița-porc, are rât și urechi de porc. Și doar ei doi, că i-au învățat părinții, știu să vorbească. Restul nu, de unde poate fi dedus că părinții i-au abandonat și s-au descurcat ei așa, în sălbăticie, deși erau bebeluși. Mă rog, nu-i cazul să pui întrebări de logică la seriale din-astea.

Ei bine, cam despre asta e tot serialul, despre aventura lui Gus, băiatul-cerb ce-și caută mama și despre fata purceluș care, cu mama adoptivă, creează un adăpost de animale din-astea.

Sigur, după apocalipsă lumea s-a schimbat. Există unii care cred că oamenii animal sunt viitorul și există, cum altfel, și un dușman al lor, „oamenii vechi”, o structură militară care urmărește să prindă animăluțele astea, să le omoare sau să le folosească drept cobai în căutarea unui vaccin pentru virusul care, ce să vezi, se apropie de un nou val.

Una peste alta, Sweet Tooth nu-i tocmai un serial rău și merită așa, o notă de 7. Din 20.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile